Arhive etichetă: ji-pisme

Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă

Puiu_Jipa

1. între noi doi

fumul țigării

alcătuiește

neliniști

(arpegiu)

 

2. te-am așteptat

bucată cu bucată

te compuneam din pași

din liniști

din amurg

apoi nimic

(din colo)

 

3.  o să dormim iubito

ca la-nceput de lume

și-o să visăm

ninsori de treabă

alămuri limpezi

cuvinte fără seamăn

(somnia)

 

 4. de partea ta

se-ntunecă prea des

de partea mea

nu se mai luminează

(început de beznă)

 

5. cînd dormi tu dormi

ca pentru-ntîia oară

nu dorm

și te veghez absent

de undeva

din lanul de secară

(opere complet incomplete)

 

6. toate tăcerile tale

au gustul

nopților fără aer

(amintirea e mîine)

 

7. pe sărutarea ta

se scriu povești

de neuitat

(tatuaj)

 

8. să știi

cînd m-am îndrăgostit de tine

nu am avut nici vorbe

și nici timp

(atît)

 

9. de cîte ori am vrut s-adorm

mari lucruri se-ntîmplară

și toate

pentru-ntîia oară

(iubita mea e noaptea a polară)

 

10. cuvintele astea care

vrînd-nevrînd

ne aranjează deranjează

ca cimitirele care nu tac niciodată

stăm capră la amănunte

întrucîtva necesare

imboldul de a fi viu

pe cîte litere știm

nu s-a mai inventat o literă

de la începutul lumii scrise și vorbite

nu s-a mai inventat o tăcere

o pauză

goana asta

goana aceasta respectuoasă

după nimicul necesar

în timpul unei vieți

care nu ne va aparține

niciodată

(și tu și tu și eu)

 

11. și toți copiii noștri

așteptînd să se nască

alaltăieri

ori în altă zi

și mai norocoasă

(leagăn)

 

12. cu ochii închiși

așteptînd

un visătorb

(noapte brună)

 

13. pe marginile nopții
tac inocente ploi
cocoșii nu mai latră
nici hamleții nu-s noi

o surdă bălăceală
ne scaldă în noroi
prin ceară trec albine
sculptîndu-ne pe noi

dar sîntem clovni ființă
din lumea de apoi
tu-mi spui ce e dorință
eu te întorc `napoi

te-ntorci în tine iară
cum melcul înapoi
o să rămîi un flutur
strivit în negre foi

(boi doi goi joi moi roi soi toi țoi voi zoi)

14. atît de mult
puteam să te iubesc
încît am îndrăznit
să mi te uit
pentru întîia oară
(călătorie spre capătul începutului)

15. astăzi e noapte
și mîine
și cîtă imaginație
mai poate să fie
(un fel de consecvență)

16. Cum să îți spun, voiai să fii printre litere A trebuit să te îmbrățișez pentru asta, a fost nevoie de o privire stîngace spre sînul tău drept Mi se înroșiseră gîndurile și aveai un miros de tămîie păgînă Ochii tăi nu spuneau valuri nu adoptau cerbi în călduri dar mă purtau într-un metru pătrat cu bere minciună Citiserăm paragrafe dintr-o singură carte de tarot, fiecare în limba lui/ei și credeam împreună că viitorul nu ne privește Da, acum ai litere și nici un zîmbet Dacă ar fi fost invers Miroși ca statuile nesculptate și îți place să visezi clepsidre fără de sfîrșit
(fără punct)

17. o să dormim iubito
pe-un straniu lampadar
de unde vom vedea-o
pe-aceea care ar

putea să ne împartă
în puri și în tîlhari
de-aceea tu mă iartă
și vino haide sari

în lampadarul straniu
din care nu cobori
decît printr-un vitraliu
pictat cu sicomori

de-acolo din înaltul
smeritelor lumini
mînave-ne-a hazardul
s-avem iar amintiri

(sînt umbre care dor cînd le pășești)

18. Dintr-o sticlă de vin scoasă din valurile unui rîușor din județul Vaslui:
„Hai mîndro în deal la vie
Să facem pornografie..”

19. atît de puțin aer
și nici o secundă
(singurătatea e de genul feminin)

20. și dor de tine mi-era și nici nu ne cunoșteam nici măcar umbrele noastre nu vorbiseră îți era de-ajuns să deschizi uși încăperi cu care n-ai avut timp să trăiești timpul se împrietenise cu vocalele tale proaspăt inventate ce-ar fi să ne dai somnul înainte de toate nașterile tu într-o carte eu într-o parte
(ochii din sînii tăi)

21. doar somnul tău
mă mai trezește
( uneori )

JI-PISME DE VINERI: Puiu JIPA – EURO-PA…

 

Corneliu JIPA este actor, dramaturg, regizor.

Puiu_JipaCică niște țări mai mult decât europene ne refuză intrarea în spațiul Schengen. OK! E dreptul lor, sunt mai de demult acolo. Dacă e să-ți intre cineva în casă mai întâi te uiți pe vizor. Îți place moaca, îi deschizi! Nu-ți place, te faci că nu ești acasă, dai televizorul mai încet și te uiți pe fereastră, poate pleacă. Eee, și când pleacă, zâmbești șmecher: “Hai că l-am mai păcălit o dată!” Cam așa merge treaba acasă la Coana Europa! La noi e mai simplu, intră cine vrea. E de vândut ceva (un combinat, să zicem) pe 42 de euro, intri, lași banii pe masă, te mai învârți, mai vezi ce e de luat și…pa! Continuă să citești