1.Elefantul uriaș

M-am trezit. Stăteam întins pe iarbă. M-am ridicat și am privit în jur. În dreapta mea era o pădure umbrită de crengile copacilor. Puteai observa cum vântul bătea frunzele ruginite care cădeau una după alta. Lângă pădure era o casă micuță. M-am îndreptat spre ea, curios. Am observat că nimeni nu era acasă.

– Hei tu, ce cauți aici ? a strigat cineva la mine. Avea o voce foarte groasă.

– Îmi pare rău, dar nu-mi aduc aminte cum am ajuns aici. Unde suntem ?

Nu mi-a răspuns. Mi-a făcut semn să-l urmez. Am luat-o pe o cărare prin pădure. Mi se părea că totul era schimbat. În pădure parcă nu mai fusese nimeni înaintea noastră. Era o liniște, de auzeai foșnetul frunzelor și nici un copac nu era tăiat. Peste puțin timp am întrebat :

– Scuzați-mă, cine sunteți ?

– De ce vorbești așa cu mine? Am doar 13 ani. Mă cheamă Beri. Nici eu nu știu cum am ajuns aici, dar îmi place. Niciodată nu îmbătrânești și dacă tai un copac crește altul la loc, în câteva minute. Uite că am ajuns.

Într-un luminiș din fața noastră era o altă casă.

– Aici o să-l întâlnești pe Omni cel deștept. El o să-ti răspundă la întrebare. Eu nu pot să te mai însoțesc.

Am intrat.

– Scuze, îl caut pe Omni,

– Eu sunt Omni.

– Unde sunt și cum am ajuns aici.

– Mulți m-au întrebat asta, dar nu le-am putut răspunde. Astăzi am găsit răspunsul.

S-a îndreptat spre biroul lui și a căutat într-un teanc de foi. Apoi a căutat într-un sertar și a scos o foaie. A început să citească :

– După studiile mele am aflat că noi de fapt suntem pe un elefant care se mișcă încet pe o planetă uriașă. Dacă vrei să te întorci acasă trebuie să mă ajuți să ajungem undeva, ca Beri să poată vorbi cu el.

Apoi a scos din buzunar o hartă. Mi-a dat-o și m-am uitat pe ea. De la casa lui Beri trebuia să mergem spre sud, să ajungem în câmpiile orașului înfrunzit unde e toamnă tot timpul, apoi în deșertul triburilor din sud și după aceea trebuia să trecem de muntele Cețos unde se spune că există vietăți magice, și să coborâm spre pajiștea de unde puteam vorbi cu elefantul. Am pornit la drum.

Pentru mine era foarte greu să merg ore în șir și să dorm într-un cort pe pământ. De multe ori mă trezeam amorțit. Într-o seară ne-am întâlnit cu un urs, ne-am urcat într-un copac și Beri l-a speriat cu vocea lui groasă. Cu cât ne apropiam cu atât simțeam suflarea vântului și urmele toamnei.

Peste vreo câteva zile am ajuns. În față se înălțau zidurile Orașului înfrunzit. Când am intrat, casele pline de frunze îmi aduceau aminte de orașul meu. Mi-era dor de el. Chiar voiam să ajung acasă.

Am înnoptat într-un cămin. Dimineața ne-am luat alte provizii căci ale noastre se terminaseră. Când să plecăm, porțile orașului s-au închis. Am întrebat un polițist ce s-a întâmplat. Nu ne-a răspuns. Parcă toți oamenii erau mai grăbiți. Nu putea sări peste zid. Avea aproape trei metri. Omni tresări:

– Urmați-mă! a spus.

Ne-a condus pe o cărare lipită de zid. S-a oprit în fața unu tufiș, l-a dat la o parte și a deschis o ușiță care dădea într-o peșteră luminată de niște torțe. Am mers puțin, am urcat niște scări și am mai deschis o ușiță. Am simțit razele soarelui din nou pe față.

– Am trecut prin peștera pe care am făcut-o mai demult, când mă cam săturasem să stau în oraș până se deschideau din nou porțile. Nu credeam că o să-mi mai fie de folos, dar m-am înșelat! ne-a explicat Omni.

M-am uitat pe hartă. Omni mi-a zis că trebuie să mergem spre deșertul tribului din sud. Am mers vreo două zile până am văzut întinderea uriașă de nisip. Niște vulturi au trecut pe deasupra noastră și s-au îndreptat spre un foc de tabără, lângă niște corturi. Am mers acolo. Erau vreo patruzeci de oameni care se uitau țintă la noi. În fața noastră a apărut căpetenia lor îmbrăcat cu o haină din pene de vultur. Omni i-a spus ceva în altă limbă.

– Ce i-ai spus ? l-am întrebat.

– Am spus că nu vrem să facem rău.

Peste puțin timp Omni mi-a spus că putem pleca doar dacă îl îmblânzim pe tigrul care le fură mâncarea. Am așteptat până noaptea căci Omni mi-a spus că vine doar atunci. Peste puțin timp am auzit un zgomot după un cort. L-am văzut pe tigru mergând apăsat cu ghearele gata să atace. I-am aruncat un os, dar a trecut peste el de parcă n-ar fi existat. S-a apropiat de mine. Dintr-o dată mi-a venit o idee. Am aruncat bățul. Atunci am crezut că e cea mai proastă idee pe care am avut-o. L-am lăsat să se apropie și am întins mâna spre capul lui. Era la doar jumătate de metru de mine și atunci a făcut un gest care m-a lăsat cu gura căscată. M-a lăsat să-l ating fără să-mi muște mâna. I-am dat un pic de carne. Apoi l-am învățat pe șeful tribului cum să-l hrănească și drept recunoștință el ne-a dat niște vulturi tineri care ne-ar putea duce în zbor până la munții Cețoși.

Ne-am continuat călătoria zburând. Peste puțin timp, mi-am îndreptat privirea spre falnicii munți care parcă se măreau din ce în ce mai mult. Am mai mers vreo câteva ore, apoi ne-am dat jos de pe vulturi. Nu ne puteau duce până sus. Gâfâiau și de abia mai zburau. Le-am spus să se ducă acasă.

A doua zi am început să mergem prin pădure. Peste puțin timp am dat de o fundătură. Pe o tăbliță scria: „De vreți să treceți, la ghicitoare trebuie să răspundeți !”

Am răspuns bine și dintr-o dată scrisul s-a schimbat: „Primăvara te-nveselește, vara te umbrește, toamna îți vorbește, iarna te-ncălzeşte, poftim de ghicește.”

Omni tresări imediat.

– Simplu, copacul vorbitor.

Dintr-o dată în loc de tăbliță a crescut un copac uriaș care a zis:

– Aveți grijă, trecători. O să mai întâlniți și alte ghicitori. De nu veți știi, cale de întoarcere nu va mai fi.

Am trecut și în spate au crescut frunze și copaci. Cred că de aici nu ne mai putem întoarce. Am mai mers vreo câteva ore și am ajuns la un râu învolburat. Nu aveam cum să-l trecem, așa că am luat-o dea lungul râului. Am mers puțin și am ajuns la o căsuță scundă.

– Aici e casa Piticului Vrăjitor. Poate îl convingem să facă să apară podul.

Am ciocănit la ușă. Dinăuntru a ieșit un omuleț de jumătate de metru, care purta o pălărie de vrăjitor și care avea o barbă care aproape atingea pământul.

– Ce vreți? a întrebat cu o voce răgușită.

– Vrem să trecem de râu. Știu că nu mai tu poți face să apară podul! i-a răspuns Omni.

– Pentru asta va trebui să-mi dați ceva la schimb. Ce-ați spune de un corn de tigru?

L-am întrebat pe Omni cei acela un corn de tigru. Mi-a spus că era cornul unui animal din pădure, care seamănă cu un tigru și te poate face să crești cât de mult vrei. Aveam noroc că luasem cornul tigrului pe care îl îmblânzisem. I l-a dat și piticul s-a transformat într-un om în toată firea. A făcut vraja și în fața noastră a apărut podul. Am trecut. Peste vreo câteva zile de mers, am trecut muntele și am coborât pe pajiște. Beri a început să strige la elefant. Acesta i-a răspuns. Am aflat că pe elefant îl cheamă Marti și că s-a cam plictisit de când merge. Nici nu știa că pe spatele lui sunt vietăți.

– Hei, dacă vrei să te întorci acasă trebuie să sari acolo și a arătat spre o prăpastie.

– Te poți întoarce când vrei doar dacă iei asta.

Mi-a dat un băț pe care scria „pe pajiștea elefantului”. Mi-am luat la revedere și am sărit cu frică. M-am trezit întins pe iarbă lângă casa bunicilor cu bățul în mână. M-am dus în grădină cu bățul în mână să văd dacă bunicii mei sunt acolo. M-am uitat la ceas nu trecuse nici măcar o secundă. Am decis să nu spun nimic.

2.Prințul și vulpea

– Deci. Stai să-nţeleg. Dacă te-nblânzesc o să mă ajuți la nevoie, iar dacă o să ai tu nevoie, o să te ajut.

– Bine.

Băiatul a stat mult să se gândească. Dar cum putea să-nblânzească o vulpe? Nu a mai făcut asta niciodată. Și-a adus aminte de creionul și hârtia, pe care le avea în buzunar. A început să deseneze vulpea cum mergea pe lângă el. Desena calm, ușor cu linii scurte. Peste vreo câteva minute, băiatul îi arătă hârtia vulpii.

– Hm, desenezi bine, dar nu este destul să mă îmblânzești. Vino!

Peste câteva ore grele de mers pe jos, băiatul și vulpea au ajuns în fața unei păduri uriașe.

– Aici este casa mea.

– Toată pădurea?

– Da. Este nesfârșită. Mă aventurez prin ea de mulți ani. Vreau să descopăr ceva nou despre ursul cu trei capete.

– Ce este un urs cu trei capete?

– I se spune multi-ursul. Nu se știe cum a fost creat, dar se spune că nimeni nu s-a întâlnit cu el vreodată. Eu cred că este în pădurea asta. Dacă îmblânzești ursul voi fi prietenul tău pentru totdeauna.

– Bine.

Au intrat în pădure. Au mers și s-au întâlnit cu multe animale pe care băiatul nu le mai văzuse niciodată. Deodată micul prinț văzu niște fructe roșii voluminoase pe care le luă, le observă și le duse la gură. În acel moment vulpea îi spuse să nu le mănânce, deoarece sunt otrăvitoare. Se duse la altă floare și spuse:

– Miroase frumos ! Ce este ?

– Este o crizantemă.

Apoi a început să adune toate florile pe care le vedea, făcând un buchet. Au mers ore în șir fără să găsească urmă de urs.

– Cred că am străbătut atâta timp prin pădure degeaba ! a spus vulpea.

– Dar ce îi place ursului să facă ? Așa poate putem să-l prindem.

– Cred că-i place să vâneze iepuri și să se urce în copaci.

Au prins iepurii, i-au agățat într-un copac, s-au ascuns și au așteptat. Au așteptat mult timp dar degeaba.

– Nu putem prinde ursul. Dacă nu a putut nimeni, cum ar putea s-o facă un băiat și o vulpe?

– Pe planeta mea aveam mulți prieteni. Dar parcă nu era destul. De aceea am venit aici pe planeta asta. Dacă vrei, putem rămâne prieteni.

– Doar cu o condiție: să nu mai încercăm să prindem lucruri care nu există.

– Bine.

Au rămas prieteni continuându-şi călătoria prin pădurea fără sfârșit. Dar nu se știe dacă se vor întâlni cu ursul sau dacă este doar un mit.

TOMA MAGERIU este cel mai tânăr dintre juniorii „Culturii de Sâmbătă”, este elev în clasa a VI-a, la Școala „I. Al. Brătescu-Voinești” și membru al Cenaclului literar de la Palatul Copiilor din Târgoviște…