SORIN OPRESCU A DAT CEP LA ARESTĂRILE DE DUMINICĂ – Inoxidabilul, intangibilul Sorin Oprescu a fost prins cu mita-n gură, în flagrant delict, adică, și reținut la ore mici ale zilei de duminică, cu propunere de arestare preventivă. Ceea ce uimește în acest caz este lăcomia care pare să fi amorțit orice de simț de prevedere și orice instinct de conservare. Ca orice cocălar de Ferentari, Sorin Oprescu s-a pretat să încaseze personal modica sumă 25.000 de euro deși știa că procurorii de la DNA sunt cu ochii cât cepele pe primăria Bucureștiului. La începutul lunii iunie, a fost arestat consilierul lui personal, Wigler Solomon, surprins în flagrant de procurorii anticorupție în timp ce primea, culmea, tot o sumă de 25.000 de euro. Și dacă nici această arestare n-a fost considerată un avertisment destul de serios, atunci te întrebi ce s-a întâmplat cu faimoasa inteligență a chirurgului cu dexterități administrative? Sau în cazul lui Oprescu inteligența nu depășea șmecheria unui Sile Cămătaru? Deh, prostia e ca lăcomia. Pierde omenia.
CREȘTINEASCĂ – Moș Lucian Bolcaș, fostă sirenă a lui Vadim Tudor, la Antena 3: „Nu este moral, nici creștinește să-i faci așa ceva unui om duminica”. Bine ziseși, moșule, da’ cum naiba să faci dacă Sorin Oprescu, creștin, s-a lăsat sedus de ochiul dracului, cu totul necreștinește, exact în sfânta zi de duminică?
DĂȘCHIDE GROPARE MORMÂNTUL! – Eroul care, sâmbătă seara, la Ciolpani, i-a înmânat lui Sorin Oprescu plicul cu 25.000 de euro, filmând evenimentul pentru posteritate și puțin și pentru DNA, se numește Cornel Bogdan Popa și este Directorului General al Administrației Cimitirelor. Veșnica lui pomenire !
FRAȚILOR, SUNTEM NIȘTE FRAIERI! – În timp ce noi ne hăhăim aicea cu doctoratele pe care Găbițu le acordă la foc automat, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, din subordonarea Serviciului Român de Informații nu mai este singură. A mai apărut una și mai și. Noroc cu vigilența prietenului Laurentiu S Trex. El a găsit în burta net-ului vestea cea mare: Miercuri, 17 iunie a.c., viceprim ministrul pentru securitate naționala, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a participat la conferința de prezentare a Academiei de Științe ale Securității Naționale, eveniment care a avut loc la Cercul Militar Național. A participat toată floarea doctorimii române, în frunte cu cel mai doctor dintre ei, Gabriel Oprea. A participat și ăla micu de la SRI, Eduard Hellvig, dar și predecesorul mai maior, care a fost prezentat triumfal, ambasador, profesor universitar, doctor George-Cristian Maior, care maior este și președintele noii Academii, să ne trăiască. Și știți cine se numără printre membrii fondatori ai Academiei de Științe ale Securității Naționale ? N-o să-ți vină să crezi! Dacă afli rămâi prost! Păi, chiar doctorul Gabriel Oprea. E clar, Găbițu e ceva mai deștept decât credeam. Dacă se va impuți treaba unde dă el doctorate plagiate, omul se poate retrage la Academia de Știinte ale Securității Naționale. Că doar n-o să refuze un membru fondator. Nu?
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI NEPUSE – O loază, că altfel nu pot să-i zic, întreabă dacă pentru un doctorat dat cu Găbițu Oprea e nevoie de liceu. Răspunsul este: NU neapărat. Liceul mai mult încurcă. Pentru simplul fapt că din liceu mai ies, rar, dar ies, și unii care știu că nu se pune virgulă între subiect și predicat. Vă dați seama în ce încurcătură l-ar pune pe conducătorul doctoratului?
ALT SCRIITOR – Încă un nume de prestigiu în Uniunea Scriitorilor Vărgați: Marius Locic. Proaspăt eliberat condiționat, după ce a executat doi ani și patru luni din pedeapsa de patru ani de închisoare. A fost condamnat în același dosar în care senatorul PSD Cătălin Voicu a primit 7 ani, iar fostul judecător de la ÎCCJ Florin Costiniu și omul de afaceri Costel Cășuneanu au fost condamnați la 4 ani cu suspendare. Contribuția lui Marius Locic la tezaurul științific al omenirii, două cercetări absolut științifice, „Clădiri cu bulina roșie” și „Piața imobiliară”.
Pentru cazul în care ați văzut cozi la librării. Yessss!
AȘTEPTARE – Opinia publică așteaptă cu înfrigurare penetrantul debut literar al celor șapte magnifici tineri scriitori din Vaslui.
MASONII- S-a umplut România de masoni. Unde te întorci dai de ei. Numai Fane Spoitoru nu e. Și nici de el nu poți fi prea sigur.
DOR DE MAMĂ – Am senzația, nu știu de ce, că ăstora de la Antena 3 le este dor de Traian Băsescu ca de mamă !
ORBAN – Își mai amintește cineva de Ludovic Orban, politicianul care, când nu zdrăngănea la ghitară, se năpustea cu mașina peste oamenii care mergeau liniștiți pe trotuar ? Da, da, da, politicianul care, mai an, devenit maestru de ceremonii, se beregățea pe scenă mai ceva ca Florin Piersic în zi proastă : „Ciiiiine taaaace şi face ?” Și, cum nimeni nu-i răspundea, o făcea tot el, ridicând voce spre culmile cabotinismului : „Iohanniiiiiiiis” ! A mai curs ceva apă de Dâmbovița cea dulce și frumoasă și că Iohannis tace cu spor o știe și Mutu de la manutanță ! Însă problema este, totuși, când tace – ce face? Și, în general, ce mai face? Că să știe și alegătorii lui! Poate sunt curioși!
FLUTUR – Secretarul general al PNL, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, că va candida la Consiliul Judeţean Suceava şi vrea să fie „locomotiva” partidului în judeţ, astfel încât PNL să obţină majoritatea în CJ Suceava, iar el să se întoarcă în funcţia de preşedinte al CJ. Trăim vremuri grozave, vremuri în care orice drezină și chiar orice vagonet se visează locomotivă!
AVERILE REGALE, ȚINTA PIRATULUI BĂSESCU – Citeam pe peretele lui Andrei Octav D o cugetarea atribuită lui Jean Cocteau: „Le drame de notre époque, c’est que la bêtise s’est mise à penser.” Eh, nu e valabilă și pentru români, mi-am zis. Că noi muncim, noi nu gândim!
Am fost contrazis violent de Mihai Gâdea. Pastorul Antenei 3 ne-a demonstrat că și la noi prostia s-a pus serios pe gândit. Din pământ, din iarbă verde, Mihai Gâdea a aflat că Băsescu este cel care l-a trimis la plimbare pe „principele” Nicolae. Da ! De ce ? Simplu, marinarul vrea să pună mâna pe averea Regelui. Normal, pirații umblă după comori. Și după potcoave de cai morți. Știe orice copil. Chiar și unul prost ca noaptea!
CINE NAIBA A SPUS CĂ ROMÂNII NU MUNCESC? – Iată, cel mai harnic dintre ei, chintesența românismului, Victor Ponta a condus Guvernul doar două săptămâni în ultimele două luni. În rest, Ponta s-a aflat, pe rând, în concediu medical, în concediu de odihnă şi, ca spectator, pe la diverse manifestări sportive. Și e lucru știut, social-democrații iubesc munca!
O BERE PENTRU CALUL MEU ! DE LA DACIANA! – Vin vremuri grele și politicienii își diversifică activitățile. După ce le-au servit gogoși din belșug, vor să le ofere alegătorilor și de băut. Și, în trecere, să mai facă și un ban. Din muncă cinstită. Bunăoară, parlamentarița Daciana Sârbu, fiica tatălui ei și soția lui Victor Ponta. Avizat om de afaceri, Daciana are o firmă care își extinde activitatea cu „baruri și alte activități de servire a băuturilor”. Normal, într-o țară în care mâncarea-i fudulie și băutura-i temelie. Iar din operațiune se pot scoate bani frumoși. Și de bani familia Ponta are nevoie. Că o fi la Miami mai ieftin ca la Constanța, însă croazierele caraibiene, dacă ești și cu copiii, costă ochii din cap. Ziaristul Cătălin Prisacariu a descoperit actul oficial al extinderii activității și chiar și locul viitorului stabiliment, strada Benjamin Franklin, nr. 5, în spatele Ateneului Român. Frumos, central și cu dever. Dacă Daciana va deveni și cârciumăreasă, cu atât mai bine țării și ei cu-atât mi bine ! „La nevestele vesele” ar fi un nume cum nu se poate mai potrivit pentru stabiliment. Și de vor apărea cârcotașii care să se mire că fata popii deschide baruri, va putea apela parafrazarea modelului creștinesc „îmbrăcați pe cei goi”. Adică, „dați de băut celor însetați”! Zic și eu.
DE VACANȚĂ – Internetul geme de remarci bășcălioase la adresa bravului bărbat de stat Victor Ponta. Cum că, abia întors din concediu din Statele Unite, și-a pus coada și pe spinare și s-a dus în Georgia, la Tbilisi, să vadă Supercupa Europei între Barcelona şi Sevilla. Păi, bine mă, nefericiților, după ce s-a canonit două săptămâni, cu nevasta și copii, într-o stațiune de trei parale ca Miami, în loc să se lăfăie în luxul și scumpetea de la Mamaia, după și-a chinuit familia prin Caraibe, pe un nenorocit de barcaz de croazieră, n-avea și omul dreptul la un pic de odihnă și destindere? Invidioșilor și zdrențelor ce sunteți voi, bă, de zdrențe de alegători, bă!
DILEMĂ – Europarlamentarul Cristian Preda ia peste picior „dilema social-democraților români: Mamaia sau Miami?” Ca orice social democrat autentic, la rezolvarea dilemei Victor Ponta a fost mai iscusit decât Alexandru Machedon în dezlegarea nodului gordin și mai sibilinic ca Pythia… „Unde am mers eu în vacanță e mai ieftin decât la Mamaia”!
E bine, bă milogilor!
ELENA SE ÎNTOARCE… – Ca și cum nu ne-ar fi fost de ajuns canicula, care a dat în secetă, se întoarce și Elena Udrea. Mai fierbinte ca oricând. Și cu chef de luptă. „I’m back… Sper ca am lipsit nu suficient încât să credeți că îmi place mai mult vacanța decât politica, sau mai mult soarele decât lupta… „ Bărbată, Elena vrea să ne scoată din moleșeala verii. Și chiar mai mult decât atât. „Cum toată lumea pare toropită de caniculă și îngenuncheată de frică, am gândit că este momentul să vă spun ca sunt aici! Deși arzător, soarele nu m-a orbit și nici memoria nu m-a lăsat… Văd la fel de bine ca acum jumătate de an ce se întâmplă în această țară.” După care ne anunță că a devenit mai ceva ca un ciclop. „Sau, cum ar spune Caragiale, simt enorm și văz monstruos”! Vă dați seama cum vede Elena faptul că prințului Nicolae i-a fost retras titlul de „Principe al României” și calificativul de „Alteță Regală” și a fost exclus din Linia de Succesiune la Coroana României?
SĂRBĂTORI CARE NE-AU SCĂPAT! – …deci, rușine să ne fie! Ziua internațională a berii a fost sărbătorită anul acesta pe 7 augus. Începând din 2007, a fost celebrată în prima vineri a lunii august, în orașul american Santa Cruz, din statul California. Și de atunci s-a tot întins. Însă la noi a ajuns cu întârziere.
ALTĂ CURIOZITATE – Oare ce naiba făceau oameni în pat pe vremea când nu se inventase țigară… de după?
ADIO ȘI N-AM CUVINTE – Fosta soție, către fostul soț: Nu o să găsești niciodată alta ca mine! El: Asta era și ideea mea!
ZECE ! ZECE ! ZECE ! ZECE ! ZECE ! ZECE ! ZECE ! ZECE ! ZECE ! – Antena 3 a avut o emisiune pentru aniversarea sau comemorarea, n-a fost prea clar, unui fapt de excepție în România. Sinteza Zilei a numărat, sub bagheta lui Mihai Gâdea, cu spume la gură, un an, primul, din cei 10 la care a fost condamnat patronul Dan Voiculescu să stea în spatele gratiilor. Un an și cărți fără număr, fără număr, și lighioana încă n-a fost eliberată? Ce țară este asta, domnilor? Întreb.
UNDE SFÂRȘEȘTE LOGICA… – UNPR, partidul generalului Găbițu… Crește într-un an câte altele în șapte. Partidul, nu Găbițu. El, ce să mai crească? E tot numai rotunjimi, că ți-e și frică să nu se ducă de-a dura pe scări. După ce a fost penetrat de farmazoanele Liliana Mincă, atât de hârșită pe bulevardele de centură ale politicii, și de Brigitte Sfăt, nouă pe centură, dar o promisiune cu vaste posibilități, partidul e acum mult întărit. Liliana și Brigitte, atât de diferite, au și cu câteva lucruri în comun. Cel mai important dintre ele, setea de puritate, setea cu care s-au repezit să prezinte lumii o anume inocență, poate chiar o virginitate. Simbolică, desigur. Pentru că la 38 de ani, Liliana, și la 36 de ani, Brigitte, virginitatea e doar o dulce și nebuloasă amintire. Și totuși, au ținut să-și unească destinele cu aleșii lor numai și numai în fața altarului. Și cu tot tacâmul, rochie albă, voal, pirostrii, lumânări, nași, verighete, orez, masă mare, daruri și câte și mai câte. Mă rog, tot arsenalul nunții, marele început! Pe scurt, bucură-te, mireasă, pururea fecioară! Și, pentru că lucrurile erau serioase, la mirese coapte, musai ca mirii să fie răscopți. Când s-a cununat, Brigitte avea 36 de ani, iar mirele, Ilie Năstase, 66 de ani. Mireasa venea după o văduvie și un divorț, era la a treia căsătorie și avea doi copii. La 66 de ani, Ilie Năstase, era la a patra căsătorie și cinci copii din mariajele anterioare. La un trecut atât de glorios, ar fi cazul să le urăm o casă dintr-un material mai rezistent ca piatra. Dar care? Fotografiile cam dezbrăcățele? Cu Liliana lucrurile erau ceva mai simple. La 38 de ani, era la prima căsătorie, cu acte, desigur. Iar mirele, Ion Mincă, aflat la a doua căsătorie, un bunic şarmant de numai 53 ani, însă bine maturizat la școala vieții, începută în restaurantele litoralului de pe vremea împușcatului și continuată în partidul lui Vadim Tudor. Liliana compensează lipsa experienței matrimoniale cu un trecut remarcabil de studios. Și o lada de zestre care geme de doctorate, masterate și certificate de absolvire fără număr, fără număr, pe care ea le crede diplome. Și mirele i-a oferit o nuntă ca în povești, 700 de invitați, cu dansul ei preferat. Jaga, jaga! La ce îi folosesc Liliana & Ion Mincu și Brigitte Sfăt & Ilie Năstase generalului Găbițu? La nimic. Dar nu vă faceți probleme. Cum s-a observat deja, unde sfârșește logica începe Gabriel Oprea!
ETIMOLOGICĂ – Jaqueline Salam! Sună mișto, Praleo, mânca-ţi-aş! Mai șucar ca Mercedesa sau Bombonica Salam, să-ți trăiască franțuzoaica!
MĂMĂLIGĂ? – Fraților, nu sunteți sănătoși? POLENTA CREAM! DA?
NECULAI CONSTANTIN MUNTEANU e vocea celebră a Europei Libere, care ne dorește, ca și altădată, să auzim numai de bine…