1. Isaac Asimov, “Gold. The final Science Fiction Collection”, New Delhi, HarperCollins Publishers, 1996.

Am cumpărat cartea pentru că realmente îmi place Asimov. Iniţial, m-am simţit dezamăgit şi înşelat de faptul că mai mult de jumătate din carte conţine diverse eseuri scrise de Asimov despre sine însuşi şi despre SF (aşa se întâmplă când cumperi cărţi din India, luând drept adevăr cele scrise pe copertă). Lecturând, însă, am fost mai degrabă dezamăgit de textele SF decât de eseuri. Impecabil ca stil, lucid şi cu o forţă de argumentare de invidiat, Asimov discută despre scriitură, despre personaje, dialog, SF, totul într-o manieră degajată şi erudită. Problema este că eseurile şi editorialele lui Asimov sunt redate în carte total aiurea, într-o ordine care mă face să cred că editorul nu a citit cartea pe care a editat-o. Se face frecvent trimitere într-un eseu la un altul pe care nu iî găsim imediat după, aşa cum orice logică de om normal ar impune-o, ci la distanţă de câteva zeci de pagini. Per ansamblu, însă… o carte care merită citită.

Nota mea: 8

2. Jhumpa Lahiri, “Porecla”, Bucureşti, Editura Univers, 2009, 316 pagini.

“Interpret de maladii” e doar o copie palida a ceea ce Jhumpa Lahiri realizează în acest roman. Personajele ei au forţă, de fiecare dată când apare tentaţia spectaculosului (moartea lui Ashoke, de exemplu), scriitoarea nu marşează pe tragediile exterioare, desfăşurate cu fastul hollywoodian de rigoare, ci alege mereu să se concentreze asupra unui univers interior pe care îl descrie magistral, fără tonuri false, fără fisuri. Păcat că ediţia românească a cărţii are foarte multe greşeli de tehnoredactare. E vorba despre un amatorism care pe alocuri deranjează.

Nota mea: 9

3. Chetan Bhagat, “The 3 Mistakes of my Life”, New Delhi, Rupa.co, 2008, 260 de pagini.

Un roman lipsit de anvergură, cu teze morale şi atitudini aproape politice. Textul este excesiv local. Tinereţea autorului se dovedeşte aici un handicap serios. Apetenţa pentru dramolete de doi bani şi finalul de telenovelă ieftină, aglomerarea de evenimente şi recuzita superficială gen Bollywood fac din acest roman unul superfluu. Cât despre trucul autorului care primeşte un mail şi, pornind de la acesta, scrie întreaga poveste, el este unul vetust.

Nota mea: 6

4. Ştefan Bănulescu, “Elegii la sfârşit de secol”, Bucureşti, Editura Allfa, 1999, 180 de pagini.

Eseurile lui Ştefan Bănulescu surprind câte ceva din lumea românească în ultimii ani ai comunismului. Portrete de scriitori, fapte de viaţă, experienţe personale descrise într-un stil aristocratic, dar deloc artificial. Cartea place şi are un aer de vitalitate care contrastează cu atmosfera subiectelor tratate în cele mai multe dintre texte. Marele merit al eseurilor este acela că reuşeşte să stârnească sentimente puternice, cele mai multe din gama revoltei. Un singur text slab (şi acela pe jumătate): eseul “Nadir şi Mario”. Un text de călătorie plictisitor, care în prima lui parte se concentrează asupra unor lucruri insignifiante.

Nota mea: 8

5. Hanif Kureishi, “Love in a Blue Time”, London Boston, Faber and Faber, 1998, 218 pagini.

Povestirile reunite în acest volum, deşi diverse ca tematică, au o coerenţă internă de invidiat. Personajele principale sunt oameni simpli care trăiesc crize identitare în cel mai natural mod cu putinţă. Hanif Kureishi nu forţează nota, nu dezvoltă un discurs narativ greoi, nu intervine în text în mod gratuit oferind lecţii cititorului, ci îşi lasă personajele să evolueze. Calitatea indiscutabilă a cărţii e dată de naturaleţea mediului şi a atitudinilor personajelor. De departe, prin forţa subiectului în sine, prin modul inteligent de ghidare a acţiunii, prin actualitate şi subtilitate, se distinge povestirea “With my Tongue Down my Throat”. Există şi un foarte interesant exerciţiu scriitoricesc: în povestirea “The Tale of a Turd”, subiectul e atât de inconsistent încât doar un scriitor veritabil poate crea literatură din el. Kureishi reuşeşte. Un minor amendament: povestirea “My Son the Fanatic” are un subiect cu un potenţial fabulous, neîndeajuns exploatat. Autorul a scris şi un scenariu, s-a făcut şi un film după el, deci poate acolo a exploatat ceva mai consistent subiectul.

Nota mea: 9

6. H.G Wells, “The War of the Worlds”, New York London Sydney, Pocket Books, 2006, 268 de pagini.

O carte care surprinde prin vizionarism şi mai ales prin mesajele care coboară în sfere profunde, aproape primare ale umanităţii. Deşi publicată cu doar doi ani înaintea dezastruosului secol XX, cartea lui Wells se detaşează de naţionalisme şi probleme mărunte punând pe tapet subiectul care ar trebui să intereseze întreaga rasă umană: suntem atât de imbatabili pe cât ne place să credem? Filmul din 2005 al lui Spielberg e o copie palidă, extrem de palidă, a cărţii. Stilistic, enervează un clişeu verbal pe care Wells îl foloseşte în exces, câteodată de două-trei ori în fraze consecutive, “to and fro”. Marele merit al cărţii este că nu plonjează în senzaţional, deşi tema abordată se pretează foarte bine la aşa ceva.

Nota mea: 8

7. Dan-Silviu Boerescu, Antologie, “Iubiri subversive”, Bucureşti, Editura Allfa, 1998, 322 pagini.

Antologia lui Dan-Silviu Boerescu, comercial şi gratuit subintitulată “Cele mai bune povestiri, 1997” (adjectival “bun” e potrivit pentru domeniul culinar mai degrabă) conţine câteva texte consistente, bine construite. Gheorghe Schwartz, Răzvan Rădulescu (magistral!), Răzvan Petrescu, Adrian-Christian Kuciuk sunt autori in textele cărora cititorul găseşte ori substanţa unor utopii literare pline de semnificaţii ori un talent de a spune povestea în mod natural. La polul opus se află un grup de scriitori din rândul cărora se detaşează chiar autorul antologiei şi Florin Şlapac. Dezlânaţi şi pseudo-suprarealişti, cei doi pun la încercare răbdarea lectorului. Lor li se alătură Bianca Balotă şi Leo Butnaru . Per ansamblu, însă, o carte bună căreia i-aş putea reproşa dezorganizarea totală în care textele urmează unul altuia.

Nota mea: 7

OVIDIU  IVANCU  este profesor, între 2009 și 2013 a fost lector de Limba Română la New Delhi, în India, e un scriitor și eseist ardelean foarte cunoscut…