1.baştanul

Au şi baştanii
dramele lor.
– Mă căcănarilor,
spune fălcosul
de la masa de vizavi
printre sughiţuri de plâns,
voi ştiţi că,
din pricina burdihanului,
nu-mi mai pot vedea
scula
decât în oglindă ?
Iar pe urmă
/ca toţi cei care
s-au născut
obosiţi/
îşi pipăie
sexul prin pantaloni ca
pe-un lucru
perfect inutil
întrebându-se cine şi
pentru ce
l-a atârnat oare
acolo.
Urlă la noi :
– În noaptea asta, mă boilor,
vreau să fac un copil
cu republica asta
a lu’ băsescu !

2. song for myself

Scriu
poemul de încheiere.
Un poem despre golul
pe care
îl simt în stomac
dimineaţa,
care-mi pătrunde-n
plămâni odată cu
prima ţigară
și îmi face
ficatul să semene
cu o hartă a groenlandei.
În amintirile mele
tu ești albă și goală ca
groenlanda.
M-am întors
ca un soldat cu
raniţa-n spate
și bocancii perfect lustruiţi
în tranșeele ceaușimei.
În abatajele
sale adânci,
dar nu voi mai scrie
alte
scrisori din arcadia
.
Știu: acum tu te joci
distrată cu valurile,
gândindu-te la
mirosul trupului meu
ca la o carte poștală
îngălbenită,

iar viaţa mea ţi se
pare la fel de străină ca
viaţa lui
antonio gramsci.
Și, în vreme ce marea
îţi scaldă genunchii bronzaţi
cu dinţii ei strâmbi și
galbeni de nicotină,
ceaușimea zâmbește.
N-are decât
să zâmbească.
Sunt singurul negru
din orașul ăsta
de albi împuţiţi
care aleargă
în toate direcţiile
după bani, fericiţi că
americanii
pe care îi așteptau
din ‘45
au venit în sfârșit,
cu fericire și dragoste și
mărgelușe de
sticlă, cu drepturile omului și
mărgelușe de sticlă, cu cele mai
rotunde și mai frumoase
mărgelușe de
sticlă din
lume

3. patronul şi proletarul
/parabolă zen/

Patronul şi
proletarul
stau de o parte şi
alta a unei
mese
lungi de consiliu.
Patronul îi
întinde
politicos proletarului
o ţigară de foi,
apoi încep să se
ciorovăiască.
“Mă plăteşti prost
/bombăne proletarul/,
mănânc carne
o singură dată
pe săptămână,
am o fetiţă tuberculoasă,
iar nevastă-mea suferă
de o boală de sânge”.
“Asta pentru că
eşti leneş şi beţivan
şi te mişti mai încet
decât o
broască ţestoasă.
Doar de milă
nu te-am
concediat
pân’ acum”
/susură cu blândeţe patronul/.
În vremea asta
o cioară intră pe geam,
zburătăceşte
în jurul lustrei
de câteva ori,
apoi se găinăţează
drept pe scrumiera grea de
cristal
care se găseşte pe masă
exact la jumătatea distanţei
dintre proletar şi patron.

4. steluţa

Dorea de mică
să zboare
şi aştepta
să-i crească sub braţ
nişte cioturi de
aripi.
Nu i-au crescut
niciodată. În schimb
a născut o fetiţă rahitică
şi a descoperit că
vodca îi dă
o senzaţie vagă de
zbor.
Când a încălecat
balustrada balconului
voia doar să atingă
cu vârful arătătorului
marginea rece a
lunii.
N-a izbutit.
Şi de ciudă,
înainte să moară,
şi-a zgâriat faţa
până la sânge
cu unghiile.

5. emil

emil a murit îngheţat
într-o noapte de iarnă
pe scările unui bloc.
Avea cancer la gât
şi cu vocea lui şuierată
care parcă venea
de undeva din sierra morena
povestea despre
spectacolele lui pintilie
din anii 60 şi despre
picioarele sale
umflate.
Spunea că moartea
e o sală de cinema
cu ecranul cernit
unde plasatoarele poartă
insigne naziste şi nume
celebre de lagăre.
Când şi-a dat sufletul
tocmai visa o secvenţă
dintr-un film de
tarkovski.
În buzunar i-au găsit
trei ţigări scuturate
şi o fotografie îngălbenită,
cu dedicaţie,
de la clody bertola.

6.inginerul

În noaptea când a
murit inginerul
nici o stea nu s-a
clintit de la locul ei.
Beţivii din rahova
au băut ca de obicei
până la ora închiderii.
Au bătut încruntaţi
cărţile de şeptic
ameninţându-se pe
furiş cu cuţitele.
Nu se vedea nicăieri
nici servieta cu
diploma lui jerpelită
pe care obişnuia
să o treacă din
mână în mână,
urlând că a fost
inginer şi
şef de şantier.
Nu-l credea nimeni.
Se obişnuise să fie
umilit şi bătut.
Acum probabil că
îi arată lui Dumnezeu
diplomele lui zdrenţuite.
Aşteptând poate
să-i mângâie fruntea
urâtă şi cheală
fetele alea din
saint-malo
cu ochii lor
de culoarea
apei de mare.
Visând
o bucată mică de
pâine şi
o bucată
mare de
carne.
Încercând să
desfacă cu dinții
o conservă americană.
Ținându-și
inima între degete ca pe un
carnet roșu de
bolșevic.

7. Song for myself

Am început să semăn
de la o vreme
tot mai mult cu
marchizul de sade.
Îmi petrec cea mai mare parte a vieţii
în case de sănătate
unde conversez îndelung cu nebunii
despre absenţa suspectă a
stelelor de pe cer
sau despre
jalnicul faliment al
virtuţii.
Cuvintele mele
cad pe masa de scris
ca nişte măsele stricate.
Acum am voie să fiu
oricât de slobod la gură,
ba chiar mi se reproşează
că scenele mele erotice
sunt oarecum lipsite de fantezie.
Şi cum romanele mele
nu mai au nici un pic de succes
voi începe să scriu
un lung inventar
al tuturor bolilor ruşinoase, din care
nu poate să lipsească, desigur, virtutea.
Iar în zilele când
n-o să am poftă de scris
o să-i pun pe nebuni
să cânte în cor
“Cerul înstelat deasupra mea
şi legea morală în mine”. Veioza
îmi ţine
loc de prieten şi de
nevastă.

8. eu

Oamenii onorabili
poartă sacouri
impecabil călcate şi
işi plătesc
telefonul la zi. Se
spălă pe dinţi. Nu
fac dragoste
decât cu
nevestele lor. Sunt
doctoranzi în
ştiinţe politice şi
poartă sub limbă
o bilă
strălucitoare si
neagră de cauciuc.
Ce bine
că Dumnezeu
nu m-a făcut
un om onorabil. Îmi vine
să scot limba la ei. Să le
arăt şezutul meu
slăbănog
pe care mi-am
tatuat declaraţia de
independenţă.