George Ioniță sau despre drumul poeziei spre inimă

George Ioniță este poetul candorii poetice, al trăirii poeziei, prin excelență. Este poetul care nu își caută niciodată starea pentru că întotdeauna o are la îndemână, alături și înlăuntrul său. Toate aceste însușiri îmbogățesc și amplifică elocința rafinată, gestuală pe care poetul o așează în cuvinte, în formulările inspirate care îl caracterizează și desigur îi completează imaginea.

George Ioniță alege în poezia sa calea consensului (uneori involuntar) de regăsire a unui romantism actual și actualizat, adus la zi și îmbogățit personal de fiecare dată, scoțându-l din spațiul propriu și (a)dus în fața cititorului cu tușe durabile, tușe care își refuză și desfac granițele stilistice, conjuncturale sau convenționale. Poezia lui George Ioniță se lasă (se)dusă de imagini ample, narative, axată pe un fel de… exaltare senzitivă, bogat colorată și ornamentată metaforic, exploatând subtil un discurs poetic de o modernitate temperată dând întotdeauna, de fapt adăugând, o viziune proprie a stării de așezare în… poezie.

George Ioniță culege roade ale unor stări proprii foarte intense și foarte grave – în sens artistic -, el nelăsând loc diluării sau disipării lor. Poezia lui George Ioniță este o poezie sonoră, muzicală, este o poezie seducătoare la propriu ce conduce ușor cititorul spre un fel de amorțire a vigilenței, spre o deconectare euforică, o poezie care te îndepărtează de precauții și de sfieli, lăsându-te să te hrănești din bucuria pură și simplă a lecturii/trăirii ei.

Peisajul propus de lectura poeziei lui George Ioniță este unul puternic colorat, ludic și romantic în esență, este un peisaj completat uniform de cuvinte bine alese (găsite?) de poet, creând un spațiu simbolic foarte încărcat și sugestiv imagistic.

George Ioniță nu propune și nu susține un discurs poetic uniform, static sau diluat, el arată cu armele sale cum poate fi asumată și trăită contradicția dintre spiritual și romantic, dintre moarte și viață, dintre dragoste și ură și, tot așa, aici, în această lume a lui, creată și recreată la infinit, printr-un subtil exercițiu al trăirii de zi cu zi sau de noapte cu noapte, poetul se (ne) împacă depășind cu siguranță starea de posibilă subordinare ideatică.

Poezia lui George Ioniță propune fiecărui cititor o… benefică și binevenită încărcare cu energie și curaj, cu o apropiere inedită de idei care exaltă spiritul descompunând și dezarticulând formele ce pot încuraja întristarea, întunecarea sau descurajarea. George Ioniță face întotdeauna apel la un farmec… personal, un farmec de vrăjitor care anihilează sursele întunecate aducând la vedere lumina cu toate bogățiile, frumusețile și încurajările ei.

George Ioniță rămâne un poet romantic în esență alăturat cu toate armele lui frumosului, luminosului, dragostei. Rămâne poetul acelui farmec inedit, neobișnuit, incitant, completat de o putere de seducție neașteptată și binevenită în contextul zbuciumat de astăzi.

George Ioniță a descoperit în poezie o lume mirifică și, cu îndrăzneala și curajul unui cavaler desăvârșit, face în așa fel încât tot ceea ce vede, simte, aude și trăiește să ajungă și la inimile noastre în forme îmbogățite și desăvârșite în atelierul magic și personal pe care îl deține.