I-a spus de atâtea ori că îi pare rău, încât a ajuns să se aştepte la asta, ştie că fiecare ceartă se va încheia cu lacrimile lui şi zâmbetul crispat al ei. L-a iertat de foarte multe ori, chiar şi atunci când l-a întâlnit pentru prima dată, când i-a spus că o iubeşte, dar azi nu mai e capabilă să facă asta. Pentru că nu mai are cui să îi spună că îl iartă. Azi a plecat şi ştie că nu îl va mai vedea niciodată, deoarece el nu mai ştie drumul spre ea. Ceva i-a furat inima şi i-a invadat gândurile cu un vid greu de pătruns, i-a încleştat mâinile care i-au oferit zilnic o îmbrăţişare caldă, iar ea nu ştie cum să îl repare, pentru că mereu a făcut asta pentru ea. Şi-a calmat inima şi i-a bandajat rănile, dar îşi pierde calmul şi curajul atunci când vede ochii lui pierduţi şi buzele care se mişcă, fără să îi audă vocea. El a fost întotdeauna raţiunea şi nebunia ei, iar azi nu o mai vede cu aceeaşi intensitate, nici nu ştie dacă mai reprezintă ceva pentru el. Vrea să fie egoistă, să îi ceară explicaţii pentru laşitatea lui, să îi spună la ureche că îl urăşte, că nu a făcut tot ceea ce a putut ca să fie cu ea. Vrea să nu îl fi lăsat niciodată în sufletul ei, sau să ştie de la început că el avea să plece. Ar fi fost mult mai precaută, sau l-ar fi iubit până când respiraţia ei ar fi devenit un suspin, până când inima ei nu ar fi ştiut decât numele lui, până când în ochii ei ar fi văzut doar umbra lui. Pe el l-ar fi făcut să o urască, pentru că mereu şi-a dorit să iubească doar ea într-o relaţie, să nu participe la o competiţie de sentimente care să îi dovedească faptul că nu are inimă. L-ar fi iubit în felul ei. Dar a trăit o viaţă greşită, ştie asta. El a stins luna ca să vadă chipul ei, iar ea a închis ochii. I-a luat strălucirea şi l-a făcut să se zbată într-un întuneric atotcuprinzător, fără să îi întindă mâna ca să îl ajute. Dar ei îi e foarte frică de negură, pentru că atunci o să se vadă pe ea, iar el ştia asta. E doar vina lui. Dacă el nu era în acel pat de spital, ea nu ar mai fi plâns acum.

Când a plecat de dimineaţă ca să îi facă o surpriză, a ştiut că încântarea din privirea lui nu va aduce nimic bun. Aşa se întâmplă mereu. Peste două ore a sunat-o cineva, parcă tatăl lui, să îi spună că el e în stare foarte gravă. A ajuns la uşa salonului, dar nu a putut să intre. Ştie ce îi va spune el, iar ea nu e pregătită să îl mintă. Azi ştie că nu va putea să îi spună acele cuvinte după care el tânjeşte, pentru că nu mai are niciun rost. Drumul lui se află aproape la final, iar al ei s-a terminat atunci când a răspuns la telefon. I-a dezamăgit pe amândoi. Simte că trădarea va fi completă şi impardonabilă dacă nu pleacă o dată cu el. A încercat să îşi ţină respiraţia, dar s-a speriat atunci când inima a început să îi bată foarte tare. Deşi e conştientă că acesta este lucrul care ar putea să o întregească, nu poate să moară. Nu vrea că el să vadă în actul ei de iubire totală o dezamăgire. Nu vrea că el să creadă că ea nu îl iubeşte destul încât să suporte cu ochii deschişi durerea lui. Dar el nu vede că sufletul ei se sfâşie de câte ori se gândeşte la toate zilele de ieri. El nu mai ştie nimic, i s-au şters toate amintirile, chiar şi cele inexistente, iar mâine este un semn de întrebare, pe când ea devine tot mai acut conştientă de ei. Nu vrea să îi iubească umbra, iar ea nu crede că el îi va invada visele, pentru că ea nu ştie cum să mai adoarmă.

Se uită în ochii lui, vrea să găsească răspunsuri la atâtea întrebări nerostite, încât nu ştie dacă va rezista. Dar privirea lui e goală, se uită la ea ca la o asistentă, cu teamă şi curiozitate. Nu poate suporta asta, dar vrea să creadă că e altceva acolo, vrea să ştie că el pleacă fericit, că a trăit cu adevărat. Simte că e ultima oară când îi zăreşte marea pe care o stăpâneşte în ochi, aşa că îi spune ceea ce cuprinde toate sentimentele ei: « Îţi mulţumesc că te iubesc! ». El a tresărit, iar ea a văzut în el toată groaza şi frica ei : “Nu merit, nu mă ierta!”. O iubeşte mai mult decât ea, iar a pierdut…

 

IONELA  CRISTINA MILITARU  este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…