Înainte ca pământul şi cerul să fi fost create, exista o prăpastie mare care se numea Ginungagap. Pe cele două părți ale acestei prăpăstii erau două lumi: Nifelhen, lumea Întunericului şi a frigului, precum şi  Muspelhem, lumea focului. Dintr-o fântână din Nifelhen se revărsau  la  vale în Ginugagan douăsprezece râuri.  Aceste râuri, care se numeau Elivägor,  înghețau de îndată ce ajungeau în prăpastie. Ginungagap s-a umplut în felul acesta cu un munte înalt de gheață.  Dar atunci scânteile din Muspelhen, căzute pe ghețar, au început  să topească  şi să facă să picure  gheața. Din aceste picături s-au format două  creaturi însuflețite: un uriaş pe nume Yme şi o vacă: Audumbla.

O dată, când Yme era culcat şi dormea, au ieşit un bărbat şi o femeie din brațul lui drept precum şi un țânăr dintr-unul din picioarele sale. Din aceşti urmaşi ai lui Yme s-a tras apoi o întreagă familie de uriaşi răi, care au fost numiți rimtursar. Dar o altă generație mai bună a apărut în curând. Vaca Audumbla se hrănea lingând bulgării de sare care se găseau în Ginungagap. De aici a rezultat mai întâi nişte păr de bărbat, apoi un cap de bărbat şi în cele din urmă un bărbat întreg, care a fost numit Bure.  Bure a făcut un fiu, numit Börr. Iar Börr a fost tatăl a trei fii Oden, Vile şi Ve, care au fost cei dintâi zei.

Aceşti trei zei au reuşit să-l omoare pe uriaşul Yme şi au înecat în sângele lui întreaga sa dinastie  în afară de uriaşul  Bergelme Si de nevasta lui, care au devenit strămoşii unui alt neam de uriaşi. Din trupul lui Yme au făcut apoi zeii cerul şi  pământul . Din sângele lui au făcut  marea, lacurile şi râurile, din picioare munții, din dinți pietrele, din păr pădurile, iar din barbă iarba. Din craniul său  au  făcut cerul şi l-au arcuit peste pământ. Iar la fiecare colț  a fost  aşezat un pitic ca să-l susțină. Aceşti pitici se numeau Miazănoapte, Miazăzi, Soare-Răsare şi Soare-Apune.

Din  scânteile care cădeau din Muspelhem au fost făcute soarele, luna şi stelele şi aşezate sus pe  cer. Iar norii cei groşi din văzduh au fost creați din creierii lui Yme, pe care zeii i-au împrăştiat în aer. După aceea  a fost rânduit timpul corpurilor  cereşti,  astfel încât într-o  vreme să  fie lumină  şi aceasta  să se numească zi, iar în cealaltă întuneric şi să se numească noapte.

,,De atunci a început soarele să strălucească

din Miazăzi peste munții cei golaşi,

iar din solul fertil al pământului

să crească ierburile verzi’’

Acum pământul era pregătit să primească oamenii. Atunci zeii au colindat într-o zi pe malul mării, unde au văzut nişte arbori, care li s-au părut atât de frumoşi încât i-au prefăcut în oameni. Au făcut din ei bărbat şi femeie, le-au dat viață, frumusețe şi înțelegere ş i i-au numit Ask şi Embla. Ask şi Embla au devenit strămoşii neamului omenesc, care a primit sălaş în Midgard, un oraş uriaş pe care zeii îl înălțaseră în mijlocul pământului.

Dar pe malul mării locuiau uriaşii cei răi, în propria  lor țară Jättehem sau Utgård. Cel mai mare arbore care se găsea în lume era un frasin numit Yggdrasel. Acest arbore era atât de mare încât ramurile sale ajungeau  până la cer şi se întindeau peste întregul pământ. Adânci şi rămuroase se întindeau rădăcinile sale  pe  sub pământ. Lângă una din aceste rădăcini era un izvor numit    Fântâna lui Mimes, în care era păstrată înțelepciunea desăvârşită. Iar lângă o altă rădăcină era Urdarbrunnen, unde zeii se adunau zilnic pentru sfat. Lângă Undarbrunnen stăteau trei fecioare frumoase, Urd, Verdande şi Skuld – trecutul, prezentul şi viitorul – şi vărsau apă  peste rădăcinile lui Yggdrasel, pentru ca frunzişul arborelui să nu se ofilească niciodată.

Cele trei fecioare se numeau Norne, adică Zeițele Destinului. Nornele hotărau soarta tuturor oamenilor. Hotărârile şi sentințele lor  erau de neschimbat. Nici măcar zeii nu puteau să le modifice.

                                                                                                          ( Traducere din suedeză…)