DRAGĂ STOLO,

Afară stă să ningă. Pe bune, nu e vorba de niciun clip electoral cu preşedintele tău în rolul meteorologului trufaş care ar putea schimba oricînd ploaia cu zăpada cu acelaşi efect. Nu, stă să ningă real, dragă Stolo, stă să ningă abundent, în beneficiul culturilor agricole, a bazinelor hidrografice şi spre bucuria împătimiţilor slalomurilor, fandărilor şi eschivelor pe schiuri între care ştiu că te numeri. Ei, da, iată cîteva din procedeele de succes pe care le-ai exersat şi în politică fără să-ţi pese cîtuşi de puţin ce dezamăgiri şi ce imagine terfelită laşi în urma traseului tău. Azi-mîine, odată intrat în vîrtejul şi traiectoria coborîrii, aceleaşi procedee te îndreaptă spre linia de sosire. Odată ajuns la capătul cursei, puteai să fii, dragă Stolo, un învingător, dar tarele caracterului tău ţi-au rezervat destinul unui alergător de pluton cu toată arama întipărită, dată pe faţă de atîta efort mistificator.

Puţini şi-ar fi închipuit în anii ‘90, pe vremea singurei tale „realizări” cripto-comuniste ca prim-ministru – naţionalizarea valutei – că în spatele figurii tale şterse de contabil cu mînecuţele suflecate stătea ascunsă nu doar o cîrpă de om dar şi ambiţiile căpătuielii cu orice chip. În ‘96, ai vîslit în barca cîrmaciului Iliescu care începea să ia apă. Credeai că te vei alege şi tu cu o funcţie, cu o dregătorie acolo. Pentru că nu ţi-ai calculat bine momentul, s-a ales prafu’, n-a fost să fie! Resemnat, ai luat drumul pribegiei la Banca Mondială. Te-ai avîntat apoi în consultanţa unei privatizări dubioase ce părea de succes, dar care, ghinion!, a sfîrşit rău. Lumea începuse să te uite, dragă Stolo, cînd în anul 2000, proaspăt ieşit din vopsitoria de partid în culori liberale, ai încercat marea(aventură a vieţii, prezidenţialele) cu degetul. Şi din nou s-a ales prafu’, n-a fost să fie! Iar atunci cînd chiar ar fi putut fi, în 2004, atunci cînd zodiile, şansele la aceleaşi prezidenţiale ţi-ar fi surîs binevoitoare, ţi-ai declarat abandonul.

Într-o singură clipă ai dat cu piciorul investiţiei de speranţă întru schimbare în scene memorabile de teatru bulevardier, lacrimogen, ieftin altminteri de nu s-ar fi dovedit atît de costisitoare. Pretextul retragerii a rămas până astăzi subţire, irelevant, abia însăilat. Explicaţiile care au urmat, firave şi neconvingătoare, n-au acoperit niciodată bănuiala unui scenariu ocult, a unui troc ordinar confirmat de altfel de însăşi cariera ta politică trecută şi actuală. Dreptatea şi adevărul, ipocrit agăţate pe frontispiciul alianţei, prindeau să-şi rîdă în barbă şi să-şi dea, pe furiş, coate. Nu te-ai obosit niciodată să ne spui ce boală subit închipuită te-a încercat şi nici – ca să folosesc un termen din lumea boxului – cine ţi-a aruncat prosopul. Dar ce mai conta, dragă Stolo? Răul fusese făcut şi abia începea. Ca şi noua ta misiune: să sfîşii, să smulgi mari hălci din corpusul partidului ce îţi oferise, orbeşte, e drept, funcţii, onoruri, un mandat democratic de reprezentare. Cu insectarul de „fluturi”, „muşte”, „boureni”şi alte „ţurci” sub braţ, te-ai predat cu arme şi bagaje ţaţei viclene încotrocenite, nederanjat de aerul pestilenţial al mitocăniilor ei, nici de duhoarea totalitară ce începea s-o emane. Şi de ce te-ar fi deranjat, dragă Stolo? În fond, trebuia să vină, nu-i aşa?, şi vremea recompenselor pe urma cedărilor, pe urma sacrificiilor făcute pe altarul egoismului dictat de vocea interioară a interesului personal. Şi a venit! Aşa ai început să te legeni în iluzia că speteaza scaunului de consilier prezidenţial şi mai apoi de europarlamentar poate ţine loc de coloană vertebrală. Dar cine, dragă Stolo, mai dă doi bani pe iluziile, pe ambiţiile tale politice intrate în conul de umbră al resemnării de dragul confortului material din care ţi-ai făcut singurul scop al bătrîneţilor tale? Nimeni! Aşteptările în ceea ce te priveşte s-au năruit demult, definitiv. Lumea, electoratul rămas mult timp buimac şi cu buza umflată a început să te „citească”curînd foarte bine. Asumîndu-ţi rolul unei unelte devenită cu timpul o jalnică paiaţă, eşti astăzi o carte deschisă rămasă cu semnul la pagina chiverniselii şi parvenirii. În loc de proiecte viabile, reale, de repornire a motoarelor apte să relanseze economia, ai ales, după modelul prestabilit, trasul sforilor, combinaţiile şi urzelile financiare de tip mafiot cu vădit iz penal. În loc de viziuni economico-financiare în beneficiul interesului general, ai ales traficul de influenţă cu rezultate ce se regăsesc doar în amploarea conturilor personale sub paravanul imunităţii şi al „firului scurt”, ombilical. Într-un cuvânt, te-ai aranjat, dragă Stolo. Te-ai pricopsit cum se spune, ce mai, eşti un om realizat odată intrat sub aripa atît de cooperantă în rele şi în potlogării a unui „naturel simţitor” care ţi-a plîns pe umăr. Să-ţi fie de bine, dragă Stolo!

Nu te întreb ce altceva mai faci pentru că toate ştirile şi rarele imagini cu tine îmi arată că eşti bine merci şi mai ales sănătos – tun, slavă domnului preşedinte! Niciun junghi, nicio tresărire de orgoliu rănit, de remuşcare nu ţi se citesc în ochi ori pe faţă. Ţi-ai recăpătat culoarea, eşti rumen, vivace, impasibil la verdictele neiertătoare ale istoriei, dai interviuri în slip, direct ieşit din spuma mării, lansezi săgeţi otrăvite pe adresa opoziţiei în diagonala Europei cu tupeul siguranţei de sine şi a nesimţirii apărată din „umbră”, tai frunză la cîini, dai cu bobii, mai vrei un mandat de europarlamentar. Să-ţi fie de bine, încă o dată, dragă Stolo!

Totuşi, te-ai gîndit cumva, măcar o secundă, dragă Stolo, ce vor spune nepoţii tăi văzînd într-o zi arhiva doldora de imagini şi declaraţii probînd lipsa ta de onoare, dezertările şi trădările tale, jocurile oneroase de culise în flagrant contrast cu principiile clamate cîndva , călcate în picioare de dragul şi numai în scopul căpătuielii? Nu e exclus ca, văzînd zestrea lăsată de proprietăţi la munte şi la mare, afacerile puse „pe roate” în dispreţul incompatibilităţilor, a normelor de mediu dar mai ales în dispreţul stării de sărăcie a ţării, să spună senini: „Ei, şi!? A meritat!” Dar tot atît de posibil e, dragă Stolo, ca într-o zi, văzîndu-le şi auzindu-le, să se înfioare oripilaţi, ruşinaţi de sentimentul stînjenitor că au mîngîiat în copilărie, în inocenţa lor, un obraz de toval!