1. Cine unde ajunge?

În comunicarea sa la Congresul de la Viena, profesorul Rabenberg a prezentat, în Anexe, câteva Studii de caz ilustrative pentru demonstraţia sa. De pildă, paralela Rupert Bjornson şi Julius Zimberlan. Cei doi au fost colegi de şcoală, ba chiar colegi de bancă vreme de şapte ani (după spusele lui Rupert) ori vreme de doar şase ani (după cum a declarat Julius). Umblând în arhiva gimnaziului, Rabenberg a găsit că amândoi au avut note extrem de modeste, abia târându-se dintr-o clasă în alta. (Ba, în clasa a cincia au rămas repetenţi. Amândoi!) Nici la rubrica Purtare n-au stat mult mai bine. Rupert a fost sancţionat pentru furt în magazinul de pielărie, iar Julius pentru scandalul în stare de ebrietate la LOYD, unde, de altfel, elevii nici n-aveau voie să intre.  Rezultatul: Rupert Bjornson a ajuns consilier municipal şi, pe urmă, chiar primarul oraşului natal. În mandatul său, s-a ridicat edificiul Operei, au luat fiinţă Uzinele Robo, cele care au absorbit toţi şomerii din localitate şi din împrejurimi şi a fost făcut navigabil râul. S-a căsătorit şi are trei copii, toţi cu studii superioare. Julius Zimberlan a deschis un magazin de unelte de pescuit, dând faliment după doar câteva luni. Pentru că nu şi-a plătit pensia alimentară, a făcut mai multe luni de puşcărie. Într-un cuvânt, a devenit un homeless, un nenorocit, poate singurul şomer din oraş. Aşadar, deşi au pornit de la premise asemănătoare, cei doi au urmat traiectorii cu totul diferite. De ce? Iată marea întrebare! Profesorul Rabenberg, în spiritul comunicării sale, pretinde că de vină ar fi alimentaţia de care au avut parte cei doi subiecţi în copilărie: fântâna din curtea familiei Bjornson conţine apă cu mult fier, în vreme ce fântâna din curtea casei unde a copilărit Zimberlan nu are decât zinc. Deşi ipoteza aceasta nu este pe deplin dovedită, primarul Bjornson a iniţiat un program de ameliorare a apei din localitate. Cum opoziţia locală n-a văzut în sumele alocate acestui demers o prioritate, ziarul PREZENTUL a criticat dur şi teoria profesorului Rabenberg.  Astăzi, părerile sunt împărţite în domeniu.

2. Enigma Leon Zimberlan este pe punctul de a exploda

Toată lumea trebuie să recunoască: Leon, fratele lui Julius, este un geniu. De mic copil, i-a uimit pe dascălii săi cu iscusinţa sa întru matematică şi fizică. Dar în acelaşi timp, le-a scos peri albi cu modul cu totul îngrozitor cum se purta la şcoală. Leon Zimberlan a fost un student cu totul strălucit. Ce fost absolvent al Facultăţii de Fizică Aplicată nu-şi aminteşte cu admiraţie de fostul coleg? Cu o admiraţie umbrită de comportamentul lui cu totul inacceptabil, un comportament ce-i îngrozea până şi pe cei mai nonconformişti tineri.
Deşi a fost şef de promoţie, Leon şi-a găsit cu greu un conducător de doctorat. Iar primul care a încercat să-i îndrume teza a ajuns – poate nu întâmplător – la balamuc.
Leon, fratele lui Julius, trebuie să recunoască toată lumea, este un geniu. Institutul Leon Zimberlan a dat omenirii cel puţin trei teorii fundamentale din care s-au născut aproape toate marile realizări tehnice ale vremurilor noastre. Dar acelaşi Institut Leon Zimberlan se bucură şi de lugubra faimă de a fi principalul furnizor de pacienţi pentru spitalul de psihiatrie. Profesorul Zach Rubinstein a studiat vreme de şase ani bolnavii proveniţi de la I.L.Z. (Institutul Leon Zimberlan) şi a publicat câteva concluzii extrem de surprinzătoare. Cum profesorul Rubinstein are un renume de necontestat că nu afirmă nici un cuvânt fără a avea în spate o dovadă experimentală solidă, lumea a aflat cu uimire că pacienţii proveniţi de la Institut nu sufereau numai de traume ce le-au schimbat întregul comportament, ci erau şi purtătorii unor bacterii – binecunoscute astăzi sub numele LEON 43 (chiar dacă cei mai mulţi nu ştiu că acel LEON provine de la genialul savant). Toate astea au stârnit nu numai un scandal politic, dar şi o enigmă reală: Leon Zimberlan este indiscutabil unul dintre marile genii ale omenirii, roadele muncii sale ne-au adus binefaceri ce ni se par indispensabile traiului nostru de zi de zi, dar, pe de altă parte, Julius Zimberlan îşi îmbolnăveşte grav colaboratorii. Să-l izolezi pe marele fizician ar însemna să privezi omenirea de alte prezumtive binefaceri. Să nu intervii ar însemna să dai liber la alte îmbolnăviri ireversibile. Enigma aceasta reprezintă una dintre problemele cele mai dificile ale zilelor noastre.
– Trebuie să tăiem pisica! a spus deputatul J. B. Rawkin. Cu fiecare zi, se ivesc noi cazuricumplite! a mai precizat cu multă îndreptăţire.

– Trebuie să decidem într-un fel sau altul! a somat Parlamentul şi senatorul Grott.
Da, dar în ce sens să se decidă? Enigma Leon Zimberlan este pe punctul de a exploda. Şi, între timp, această enigmă a contemporaneităţii roade toţi oamenii conştienţi, indiferent de convingeri politice ori religioase.

3. Şi, totuşi, ce rost are? De ce să continuăm? (Iarăşi?!)

Profesorul Zimberlan are un renume necontestat că ar fi cel mai înţelept bărbat din oraş. Şi cel mai inteligent. Când apare el la cafenea, orice discuţie încetează şi lumea îi ascultă vorbele înţelepte. În serile când lipseşte, oamenii simt că parcă au trăit o zi de pomană.
Zimberlan dezvoltă orice subiect. Ajunge să-i fie pusă o întrebare într-un domeniu oarecare şi profesorul răspunde prompt, competent, documentat, de necontestat. Unii mai sceptici s-au grăbit să presupună (cu voce tare!) că Zimberlan ar pune dinainte pe cineva să-l întrebe un anumit lucru, ca el să aibă vreme să se pregătească în tihnă acasă. Acei oameni neîncrezători l-au pus la încercare venind ei cu subiecte noi de discuţie, însă Profesorul s-a comportat ireproşabil, dovedind din nou că e cel mai înţelept bărbat din oraş. Şi cel mai inteligent.
Mai nou, tema din ultimele seri se referă la „Şi, totuşi, ce rost are? De ce să continuăm? O temă actuală pentru oricine şi pentru oricând”, a explicat Profesorul, lăudându-şi publicul atât de fidel: „Cred că am ajuns de acum la nivelul de a putea vorbi şi despre cea mai existenţială enigmă a omenirii de ieri, de azi şi de mâine”. Apoi a expus în mod strălucit (strălucit, ca întotdeauna!) zbaterea în gol a tuturor năzuinţelor, peticirea la infinit a traiului uman asemănător cu un sac ce se crapă mereu, finalitatea unică „într-o groapă de doi metri” pentru bogat ca şi pentru sărac, pentru cel ce crede că a reuşit în viaţă ca şi pentru nefericitul ce se simte ratat, pentru conducător ca şi pentru sclav. Lumea îl ascultă şi, între timp, consumă pahar după pahar din minunata licoare „specialitatea casei” şi prăjiturelele de asemenea „specialitatea casei”. Şi tot filosofând astfel, lumea se simte foarte bine.
Nici măcar remarca Profesorului nu le strică dispoziţia: Cum? Pentru un pahar şi o prăjitură merită să continuăm?!Şi mai departe sunt atât de plăcute serile acelea!

4. E posibil să te întreţii cu decedaţii?

Nu e de ajuns că Julius Zimberlan e foarte serios când mai spune o prostie, dar nici nu e dispus să renunţe vreodată la ea. De pildă, a pretins, într-o seară la club, că are metodele sale de a se întâlni cu morţii, să stea de vorbă cu ei, chiar să-i şi atingă. În serile ulterioare, a pomenit în treacăt – de parcă ar fi spus lucruri cât se poate de banale – ce a discutat cu Irina despre scumpirea nemaiîntâlnită a pâinii, ce l-a sfătuit Dan în privinţa durerilor de spate (care îl sâcâie tot mai mult) ori cum s-a certat cu Moni în legătură cu filmul Doi pe un nor. Numai că Irina şi Dan au murit de vreo trei ani, iar Moni de câteva săptămâni. În rest, Julius părea în toate minţile, ba arăta chiar a fi în cea mai bună formă. Doar când ceilalţi i-au atras atenţia că atât Irina, cât şi Dan şi Moni ne-au părăsit definitiv, Dumnezeu să-i aibă în pază, Julius a replicat:

– Nu definitiv!

Şi argumenta: Păi, Irina a plecat acum trei ani, atunci n-avea de unde să ştie că pâinea se va scumpi în halul acesta şi, uite, acum mi-a spus exact ceea ce m-am aşteptat să-mi spună. Dan a murit cu doar câteva zile după Irina, pe vremea când durerile de spate nu erau încă un subiect pentru mine. Şi, uite, acum mi-a dat reţeta miraculoasă care, într-adevăr, mă lasă să mai respir câteva ore în linişte. Iar Doi pe un nor a avut premiera abia joi; de unde să vină Moni cu argumentele ei stupide acum câteva săptămâni, când mai trăia? Ce argumente mai bune vreţi? Şi Julius le-a destăinuit cu dărnicie metoda prin care este posibil să te întâlneşti cu cei decedaţi. Ceilalţi n-au reuşit să-i urmeze indicaţiile. Unii pentru că nici măcar nu au încercat, alţii pentru că n-au fost capabili. Unii pentru că n-au crezut din start că se vor întâlni cu morţii, alţii fiindcă erau prea nerăbdători să reuşească. Unii fiindcă le era frică („dar dacă într-adevăr…!?”), alţii fiindcă nu cred decât ceea ce au învăţat la şcoală şi nu consideră de bun simţ să facă asemenea experimente. Unii pentru că sunt prea credincioşi şi preotul nu i-a încurajat să urmeze acea cale, alţii pentru că sunt liber cugetători şi nu cred în nimic metafizic. Dar toate astea n-au cum să infirme cu fermitate aiurelile lui Julius Zimberlan.

5. Deocamdată, L.I.C.p.V.B.A. şi-a atins în întregime scopul

Tatăl lui Julius şi al lui Leon, bătrânul Zimberlan, un om cât bradul verde, a murit subit: pur şi simplu a căzut pe stradă şi dus a fost. Întreaga familie l-a iubit mult pe bătrânul Zimberlan şi a suferit cumplit pentru evenimentul venit atât de neaşteptat. Mama lui Julius şi al lui Leon, bătrâna Zimberlan, a bolit îndelung, înainte de a se prăpădi. Întreaga familie a iubit-o mult pe bătrâna Zimberlan şi a suferit cumplit alături de ea în toată acea perioadă tristă.
-Nici nu ştii cum e mai bine să ţi se stingă cei dragi, a spus Julius la cafenea.
-Cel mai bine e ca acei oameni, atâta vreme cât suntem oricum muritori, să facă maladia Alzheimer, a spus doctorul Rubin. Şi credeţi-mă, eu ştiu ce ştiu! Bolnavii de Alzheimer nu realizează sfârşitul implacabil spre care se îndreaptă şi suferă mai puţin. Şi familia, oricât de legată ar fi de apropiatul lor, simte o uşurare – mărturisită ori nu – atunci când totul se termină. Din păcate, se pare că există un remediu şi împotriva acestei entităţi.
-Din păcate?!

-Păi, tocmai v-am spus că maladia Alzheimer reprezintă cea mai bună soluţie pentru toată lumea.
Încă în aceeaşi seară, în cafeneaua SELECT, a luat fiinţă Liga Împotriva Cercetărilor privind Vindecarea Bolii Alzheimer. (Celebra L.I.C.p.V.B.A.) Contribuiţi cu fonduri pe contul bancar cunoscut, astfel încât să se poată desfăşura marşurile de protest în toată lumea! Deocamdată, L.I.C.p.V.B.A. şi-a atins în întregime scopul. Dacă vom fi provocaţi, vom riposta!
N.B. Se pare că moartea suspectă a profesorului Lundmann s-ar fi datorat cunoscutelor sale cercetări în medicamentaţia bolii Alzheimer. Formal, L.I.C.p.V.B.A. şi-a negat implicarea.

GHEORGHE  SCHWARTZ  este un foarte cunoscut prozator român, membru al Uniunii Scriitorilor, autorul romanului „Autiștii cărților”…