Ştiu că este prea devreme pentru a face o retrospectivă a anului 2016, dar până la urmă cine spune că trebuie să tragem concluzii asupra acţiunilor noastre de abia la sfârşitul unui an sau înainte de a împlini o nouă vârstă? Mai e puţin până în noiembrie şi faptul că în news-feed-ul fiecăruia dintre cu noi au apărut deja imagini şi filmuleţe cu şi despre Crăciun  mă face să mă gândesc că cineva, cumva şi-a propus să ne facă să le dăm dreptate celor care afirmă melancolic şi oarecum superior că „timpul nu mai are nicio valoare”.

 Acum câteva luni, lumea se învârtea în jurul marelui şi fiorosului bacalaureat, mai apoi în jurul admiterii, ulterior totul gravita în jurul noilor planuri, speranţe şi dorinţe utopice legate de facultate şi de aşa zisa „nouă etapă din viaţă fiecărui absolvent”. Nu credeam că voi ajunge să spun vreodată că îmi este dor până şi de BAC, dar făcând comparaţie cu ceea ce urmează să vină, parcă „examenul maturităţii” (care nu cred că a demonstrat ce coeficient de maturitate deţinem) mi se pare chiar drăguţ şi inofensiv.

Azi, Bucureştiul şi tot ce ţine de el  parcă nu dau timp nimănui să se mai gândească la alte lucruri în afara celor care sunt imperative, dar totuşi uneori te motivează să nu fii ca toţi ceilalţi, te îndeamnă să fii mai pozitiv şi să îţi ridici privirea din pământ, chiar dacă eşti pe scările unei staţii de metrou aglomerate, ceea ce este intr-adevăr o invariantă. Încă ceva, Bucureştiul  te învaţă, indiferent de vârstă, statut sau naţionalitate, cum  să supravieţuieşti şi să te descurci în situaţii limita la care probabil nu te-ai gândit până n-ai fost pus în faţă faptului împlinit.

Pe de altă parte, oraşul ăsta nu te lasă să te îndepărtezi de trecut şi te face să te simţi parte a unei lumi mult prea mici. Uneori, să întâlneşti un prieten vechi atunci când te aştepţi mai puţin sau să mergi liniştit pe stradă şi nepremeditat să vezi că pe celălalt trotuar se află un om drag, te face să îi fii recunoscător.

Probabil mai sunt numeroase motive pentru care ar trebui să îi mulţumim „Micului Paris” şi de abia aştept să mă facă să le descopăr. Aşadar, să-i dăm timp timpului şi celor ce ne înconjoară să ne arate ce ascund şi vor să aflăm, dar şi ceea ce se tem să lase la iveală. De  cele mai multe ori făcând asta ne eliberăm aşteptările şi în acelaşi timp diminuăm dezamăgirile.

Închei prin a da cele mai clare argumente pentru a care putem întotdeauna că Bucureştiul este oraşul extremelor şi al contrastelor: „Bucureştiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgosteşti, să nu-ţi cauţi pereche într-un astfel de oraş, în care soarele se stinge cu atâta melancolie…”(Mircea Eliade) şi „Sunt un om pământean şi mă interesează decât Bucureştiul şi atât.”(Marian Vanghelie)

LEONTINA  GRIGORESCU este absolventă 2016 de  „Carabellă” târgovișteană și studentă de București…