1.
Cântec de mangafa
Chiar dacă-ţi roade şalele rugina
Ce trai nineaco cât eşti mangafa
Hrănit cu baclavale de Didina
Şi îndopat de Miţa cu halva!
De asta zic: Amorul merge strună
Oricât ai fi bre Mache de gubav
Că peste tot găseşti o damă bună
Să-ţi dea un purgativ când eşti bolnav
Şi să îţi lege falca în năframă
De te apucă colo o măsea
Când înjuraţi guvernul sub dulamă
Mai cu perdea mai fără de perdea
Halal de noi Didino! Asta viaţă!
Tragi din trabuc! Te-ndopi! Te dichiseşti!
Atât doar: că mai e şi-o dimineaţă
Când mangafaua pleacă la Ploieşti
Atuncea sari la trei dintre saltele
Şi până una-alta în colţuni
Chitindu-ţi mândru zgaibele pe piele
Mai iei o gură bună de tutun
Cu tărtăcuţa ta de oaie creaţă
Mai încruntată ca de obicei
Că mangafaua (cât ar fi de hoaţă!)
Îşi are la sfârşit Ploieştiul ei
Şi salutând amicii cu giubenul
Făcând cu ochiul fluturând din cap
Întrebi la care linie e trenul
Şi dacă-i rost de supt un ultim ţap
Sau smiorcăind în floacele mustăţii
Didinei tale te mărturiseşti:
Ce mai rezon! Statuia Libertăţii
(Ştii căpcăuna aia din Ploieşti!)
În loc să şază ţeapănă pe soclu
Ca orice ins de tuci pre legea sa
Holbându-se prin ia atât binoclu
Mănâncă zilnic câte-o mangafa
Iar după ce te-nghite pân’ la ghete
Şi termină iavaş de înghiţit
Îşi pune pălărie şi barbete
Se-mbracă în surtucu-ţi vătuit
Şi vine mândră-n birjă la Didina
Strigând din toţi bojocii uite-aşa:
-Aprinde puico-n vestibul lumina
Că se întoarce mangafaua ta!
Pofteşte de mă freacă pe spinare
Dă-mi iute capişonul de bumbac
În timp ce tu suspini cu întristare
Că orişicât te are la stomac
Cu tărtăcuţa ta de oaie creaţă
Mai încruntată ca de obicei
Că mangafaua (cât ar fi de hoaţă!)
Îşi are la sfârşit Ploieştiul ei
2.
Dom’ Mitică declamă balada rezonurilor
Ca înţeleptul rege Solomon
Duminica ieşind la iarbă verde
Cu foarfecele meu de tuns gazon
Eu dichisesc rezonuri şi proverbe:
Nu snoavele îl fac pe măscărici
Poşirca e mai bună botezată
Decât să stai cu curul pe-un arici
De ce să nu te pui pe doi odată?
Nu scoate niciodată cui pe cui
Ulciorul merge dus la multe ape
Să nu-i sapi singur groapa nimănui
Ci pune pe un altul să i-o sape
Din păr de câine poţi să faci peruci
Şi site de mătase foarte bine
Cu poala hainei şterge-te de muci
Dar nu te-ncrede-n doniţele pline
Să scuturi bine pomul lăudat
Mănâncă-ţi de sub unghii fără frică
Şi află că şi capul aplecat
Îl poate sparge buturuga mică
Decât să cugeţi – pune-ţi lipitori
Calul de dar se caută la dinte
Şi dacă vrei să tragi cu puşca-n ciori
Să pui pe gard o vrabie-nainte
Nu-aduce-un an ce-aduce-un irmilic
Când zgârii mai dihai să faci pe blândul
Şi mai ales stimatul meu amic
Să nu te pişi decât când bate vântul
3.
Cealaltă baladă – cea a hatârurilor
Mă cheamă Eleutheriu civis sum
Fireşte amploaiat nu orice loază
Drept care-n mahalaua mea dispun
De mari hatâruri după cum urmează:
Să cred dacă am chef în vârcolaci
Să dibui şobolanii plin de vervă
Să am la pantaloni doi falnici craci
Al treilea crac ţinându-l de rezervă
Să fiu un deştept iar altul prost
Să-i torn la plozi consoartei cu toptanul
Să ţin de vineri până vineri post
Iar şefului să-i perii macferlanul
Să-mi fac nevoia mică în dulap
Dar mai dihai să fac turnătorie
Să mă îndop cu aer până crap
De vreme ce tot e pe veresie
Să stau la zdup dacă mănânc rahat
Să mă fălesc la prânz cu mierte fierte
Şi am şi dreptul ca să fiu linşat
Atunci când nu-s român destul de verde
Iar şeful meu privindu-mă sever
(E-un ins obez cu ochi puţin rapace)
Îmi smulge E-ul de la Elefter
Şi-mi trage peste rânză bobârnace
4.
Canţona coţcarului fără noroc
Într-o nefastă marţi de dimineaţă
Trecută-n călindar cu parapon
M-a întrebat o şleampătă de ţaţă:
-Jucăm conţina oarbă mă Pampon?
Cu un batic legată peste falcă
Şi frântă pe din două la mijloc
Mi se păruse mie poamă acră
Cu toate astea m-apucai să joc
Coţcară baba! Leoarcă de sudoare
Şi să spun drept puţin la faţă tras
Făcând cu limba cruce frăţioare
Cercai să scot din mânecă un as
Dar ţi-ai găsit! Mă dibui spurcata
Şi scoţând foc pe nară ca un drac
Mi-a apucat cu labele cravata
Şi m-a pocnit cu capul în stomac
-Te bat cu riga boaită venetică!
-Mă baţi cu riga? Să avem pardon!
Şi cu piciorul ei ca o surcică
Îmi trase una-n noadă prin palton
-Nu face pe nebunul! Dă pitacii!
I-am dat tot ce aveam în buzunar
-Aşa! Şi-acuma leapădă-ţi nădragii
Dă-mi gheată parapliu şi brăcinar!
De mă trezii gol puşcă în odaie
Culcat pe spate parcă rupt în trei
Iar baba – dintr-un jilţ scalâmb de paie –
Îmi făcea vânt uşor cu coada ei
Pe urmă-mi porunci s-o iau în cârcă
(Aşa faci gloabă dintr-un biet coţcar!)
Şi îmi striga bicisnica de hârcă:
La bulivar Pampon la bulivar!
De asta-i sfătuiesc pe toţi fârtaţii
Ce şed pe canapea şi sorb la şvarţ:
Oricât aţi fi de dornici de libaţii
Să nu jucaţi conţina oarbă marţi
Că vine farmazoanca şi vă schimbă
Strâmbând din nas numai aşa un pic
Sau bălmăjind descântece sub limbă
Din fercheşi tişti în fercheşi cai de dric
5.
Ni-s faste carapacele de os
Ne pregătim de sărbători postume
Şi n-avem tărtăcuţe de prisos
E ceea ce se cheamă metalume
Frumoasă-i viaţa când o dai cu clei
Vocalele de degete mă muşcă
Eu sunt dresorul cel mai trist de lei
Şi am o invizibilă biciuşcă
Ce spuneţi de-acest cosmos perimat?
Vă pup inexistenţa domnişoară
Aici în casă veţi vedea pictat
Tot ce vedeaţi pictat şi de afară
Trăim pe-o coajă-ngustă de cartof
Ne conservăm în spirt şi în truisme
Vă felicit pentru acest pantof
Făcut /pe cât pricep/ din silogisme
Şi de-o să daţi stimate doamne sârg
Veţi admira prin seara flenduroasă
Cu ce sofism se-ntoarce de la târg
A retorului soaţă credincioasă
6.
Plictisul desfrunzindu-se festiv
Pe masa mea cu rune şi infolii
Spre cai de fontă curg definitiv
Păscut scalâmb de zile şi orgolii
Şi-o glorie soioasă mi-e destin
Sucul amar al rimelor mai fierbe
Culcat ca într-un pat cu baldachin
În burţile băloaselor proverbe
Ar trebui un sunet mai hirsut
Cu dinţi tăioşi de-Onirie albastră
Destinu-azvârle zaruri mici de lut
Din gura mea spre gura dumneavoastră
Prin cărţi de noapte degete foşnesc
Penaţii casei calcă pe cuţite
Sintagmele în aer se ciocnesc
Şi flutură orgolii ponosite
Singurătăţi concave m-au închis
Tristeţea e banală ca un scaun
Coclesc frumos uneltele de scris
Pe masa mea domestică de claun
7.
În timp ce faci citanii din elină
Şi caşti de plictiseală mister O.
Îţi curăţă armura de rugină
Un domn în redingotă indigo
Privind cum trec sobolii rânduri-rânduri
În travestiul lor de retori greci
Tu stai la masă învelit de scânduri
Şi apăsat pe piept de biblioteci
Ca un diac dedat prea mult la scholii
S-a spânzurat cu limba de tavan
Un clopot negru perforat de molii
În strai de didascal atenian
Orgii de tropi cutremură Olimpul
Creioanele respiră cârcotaş
Iar scriptorii încep să scrie timpul
Intrând pe jumătate în pegaşi
Şi cum cerneala-n tâmple se întinde
Şi se ciocnesc vocabulele lent
Az-buchiile eline te vor vinde
Tot cosmosul va fi de pergament
8.
un poem de darie magheru
un cântec profan
umerii cu tresăriri de ciută
au zvâcnit din cuşca vie-a mânii.
ochiu’, numa-n amintiri, sărută
cupa ce-mi săpară-n palmă sânii…
vreau să-ţi pipăi fiecare tiv,
şi ogiva-ntoarsă de sub pântec…
de pe ramuri lungi de portativ,
să m-adun în tine ca un cântec.
şi te vreau, ca-n noaptea cea dintâi,
mladă vie, scurt să te îndoi,
zborul umerilor să-mi mângâi,
gleznele-ţi să-mi fie aripi moi.
iaz te vreau, când alge verzi îl ling,
când sub papuri stelele răzbat.
vreau în tine-ncet să mă preling
ca-ntr-o apă-n care crengi se zbat…