ALIMENTAREA CU APĂ A ORAŞULUI TÂRGOVIŞTE

În anul 1908 încep consultările pentru aflarea celei mai bune soluţii în ce priveşte alimentarea cu apă a oraşului Târgovişte. Mai întâi s-a solicitat sprijin din partea Primăriei Capitalei, dar şi a Primăriei oraşului Focşani, care deţineau deja reţele de alimentare cu apă. O primă analiză amănunţită a problemei ne-o oferă d-l inginer B. Giullini, şeful Serviciului Apelor de pe lângă Primăria capitalei Bucureşti, cel care ulterior va fi contractat în scopul întocmirii proiectului şi devizelor pentru această amplă lucrare.

Deşi anterior anului 1908 au existat propuneri de alimentare cu apă a oraşului prin captarea izvoarelor din localitatea Izvoarele aflată pe Valea Dâmboviţei, domnul inginer Giullini vine cu propunerea de a se aduce apă în oraş din depozitele aluviale ale văii Ialomiţei, din dreptul satului Teiş. În cadrul raportului său d-l inginer prezintă dezavantajele diferitelor sisteme de alimentare, cum ar fi filtrarea apei superficiale a râurilor sau captarea de ape subterane. Costurile lucrării de alimentare erau estimate iniţial a se ridica undeva în jurul sumei de 600.000 lei, costuri necesare pentru filtru, staţie de pompare, rezervor, conducte şi distribuirea apei.

Într-un raport ulterior, ţinând cont de exploatările petroliere existente pe Valea Vulcana la o distantă de 9-10 Km de Ialomiţa şi de posibilitatea extinderii lor pe viitor, inginerul Giullini venea cu propunerea prelungirii lucrării iniţiale şi aducerii apei de munte din izvoarele Gâlma şi Răteiul. În această situaţie din lucrarea iniţială s-ar fi irosit doar banii investiţi în construirea filtrului, dar nu în totalitate, existând posibilitatea transformării lui într-un rezervor intermediar. În cadrul raportului său inginerul ia în calcul şi posibilitatea folosirii staţiei elevatoare pentru iluminarea oraşului cu electricitate.

Prin contractul încheiat în data de 12 iulie 1908, între Primăria oraşului Târgovişte şi inginerul B. Giullini, cel din urma se angaja să ia în calcul două soluţii: una privind aducerea apei de munte din comuna Moroeni, izvoarele Gâlma, Răteiu şi eventual Scropoasa, iar cea de-a doua privind aducerea apei din râul Ialomiţa, regiunea Brăneşti, mai sus de Fabrica Rizescu şi Vulcana Vulcanei. După aflarea soluţiei perfecte urmau să fie întocmite planurile, devizele, caietele de sarcini, memoriile justificative şi orice alte lucrări necesare.

Ajungându-se la concluzia că cea mai bună soluţie era alimentarea oraşului din izvorul Răteiul situat la o distanţă de 43 de Km de oraş, s-a solicitat Ministerului Domeniilor cedarea unei suprafeţe de 70 de hectare de teren situate în jurul izvorului împreună cu pădurea sitută pe acest teren. Terenul a fost în cele din urmă cedat prin procesul-verbal încheiat în data de 17 septembrie 1909.

Costul de punere în practică a proiectului selectat urma să ridice la suma de 1.100.000 lei. Conductele din fontă şi oţel necesare pentru executarea lucrării au fost importate. Pentru găsirea celor mai bune soluţii în ce priveşte modul de distribuire a apei către cetăţeni şi taxarea serviciului, ajutorul primarului a fost delegat să se deplaseze în oraşele Râmnicul-Sărat şi Focşani pentru analizarea modului de reglementare a acestor probleme.

La data de 1 ianuarie 1910, potrivit raportului Serviciului alimentării cu apă al Primăriei, erau deja instalate conductele pe o porţiune de 26,4 Km de la izvorul Răteiul înspre rezervorul de la Şotânga. Pentru reţeau din oraş existau unele întârzieri datorită transportării pe mare a conductelor din fontă, care astfel au ajuns mai târziu.

În luna septembrie 1910, ca urmare a unei telegrame din partea Ministrului de Interne Ion I.C. Brătianu de urgentare a lucrărilor se comunica domnului ministru faptul că pentru lucrarea de alimentare cu apă a oraşului, care consta din captarea izvorului Răteiu, aşezarea conductei de aducere a apei de la rezervorul Răteiu la rezervorul Şotânga, executarea rezervorului de la Şotânga de 2500 m³, aşezarea conductelor de la rezervorul Şotânga înspre oraş, reţeaua din oraş cu toate accesoriile ei şi construirea coloanelor de apă, urma să se facă recepţia provizorie. Totodată se făcea referire la costul de executare a lucrării care, datorită unor cheltuieli suplimentare, se ridica la 1.200.000 lei. Venitul anual ce se preconiza că va intra în bugetul comunal din exploatarea apei era de 35-45.000 de lei.

Astfel, la 4 octombrie 1910 „s-a inaugurat apele la Târgovişte”. (Sursa: Fond Primăria oraşului Târgovişte, dosar 19/1908-1910)

LILIANA STOICA este șef de serviciu la Arhivele Naționale Dâmbovița, absolventă a Facultăţii de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie „Al.I.Cuza” Bucureşti …