1.

ecoul tăcerilor unui scorpion

am căzut pentru a avea de unde mă ridica
la înălţimea iubirii tale
femeie ce mi-ai dat chipul
lumina şi curajul de a alerga
spre floarea de colţ a timpului nemultiplicat
încă alerg la braţ cu tine
suprapun ce am realizat
împliniri şi neîmpliniri
încerc să le adun între culori
o sumă de nedefinite nuanţe
găsesc alte şi alte posibile umbre
curioase la ce s-ar întâmpla
dacă s-ar întoarce roata
din lemnul timpului cedat
unui atelier unde se construiesc
cercuri ce aleargă
anotimpurile
discret la foalele unui autentic fierar
îmi regăsesc cercul şi sârma îndoită
cu care alergam
pe uliţele satului cu piatră de râu
şi cântec de vioară
a plecat arcuşul pe un drum cu asfalt
a mai rămas doar vioara
cu lemnul crăpat
într-un pod de la etajul dărâmat
voi pleca şi eu
în puţinul timp rămas

2.

frumuseţea anotimpurilor

dacă aş putea să-ţi opresc zâmbetul
pe fruntea toamnelor
ai înţelege sensul şi mirosul petalelor
din dragostea unor flori

prin nuanţele fiecărei culori
îţi dăruiesc reverenţele anotimpurilor pentru a exista
curând se face seară pe coperta unei cărţi
doar lumina unei lumânări se joacă
cu ideea şi umbra mea

desene şi imagini pornesc spre tine
uitând sărutul în linişte pe trupul bronzat
îmi e atât de dor de chipul din poem
când dincolo de tăceri ascult adierile de vânt
la o margine de furtună
sunt doar un popas

cuprind în versuri trăirea prin tăcere
alerg să opresc cuvintele din fuga lor nebună
spre braţele unor pagini
le aşez uşor
fără să uit metaforele unor minunate iubiri
ce nu vor muri ca o floare
între coperţile unor cărţi.

3.

darul de pe tâmpla grizonată

în duminica nenăscutelor cuvinte

seara ochilor tăi

dincolo de vise

trupurile noastre în costum de gală

întrebându-se

când vor dansa valul albastru

cu privirea spre coapsa albă

a unui ţărm

şoptindu-ţi numele din lumină

cu metafora iubirii

în roata de foc

părul tău

prinde-mi mâinile de inelul încrustat

spre casa ce aşteaptă sensul

cu pasul mărunt

apăsat.

4.

foc şi apă

încerc să opresc timpul

cu mâinile goale

cu buzele flămânde de doruri

matinale adeseori liniştite arareori

libere mereu

uitate-n braţele tale

ce m-aş face fără seri

ca o posibilă întrebare

aş îngenunchea la marginea nopţii

şi te-aş aştepta să vii

în fiecare gând aş urca o treaptă

cu fiecare pas aş alerga

peste alte trepte

aş mai putea cere vieţii

o altă întrebare

ce m-aş face fără tine

mă iubeşti şi ard aceeaşi întrebare

lasă-mă să pot săruta trăirea

trupurilor noastre

înlănţuite-n cel mai frumos dans

prin dimineţi noi – iubito

e soare.