Adrian CIOROIANU – Armenia – Călătorie de primăvară

 

100 de ani de la un capitol cumplit de Istorie

Adrian CioroianuRadio Erevan era subiect de glume, dar în aceste zile la Erevan se discută un subiect serios. Nimeni nu mi-a putut explica de unde plecase ideea acelor bancuri cu Radio Erevan din perioada comunistă – să fi fost un tip de umor rusesc extins apoi în țările din lagăr? Dacă aveți vreo idee de răspuns, nu ezitați să mi-o spuneți și mie.

Subiectul care animă în aceste zile capitala Armeniei – și pe armenii din toată lumea – nu mai este o glumă, ci e unul foarte serios. De 100 de ani, Armenia și Turcia (indiferent de formele lor statale din acest răstimp) împărtășesc un diferend istoric. In anul 1914, Imperiul Otoman a intrat in Primul Război Mondial, în alianță cu Germania și Austro-Ungaria. Motivul acestei alianțe era clar: în ariile în care se întâlneau – din Balcani până în Caucaz și spre Persia -, interesele turcești și rusești erau mereu incompatibile.

In aprilie 1915, la început în Constantinopol / Istambul și apoi în multe părți, autoritățile turce au trecut la arestarea și ulterior deportarea a sute, mii, apoi zeci de mii de armeni din cuprinsul Imperiului – începând cu elita lor constantinopolitană: doctori, ziariști, avocați, comercianți sau profesori etc. Motivul acestei fobii anti-armenești era bănuiala (uneori fondată) că armenii creștini simpatizau mai curând cu rușii în război. De fapt, armenii au fost țapul ispășitor pentru insuccesele armatei otomane – care nu a început războiul foarte bine. Din aprilie 1915 și până in anul 1918, prin deportări forțate, marșuri ale morții (spre Siria de azi), execuții etc., numărul victimelor armenești a trecut, după multe surse, de 1 milion de persoane, bărbați, femei, copii, tineri sau bătrâni (așa cum bănuiți, numărul victimelor nu este nici el acceptat de ambele părți aflate în divergență).

Mai fuseseră pogromuri anti-armenești și înainte, dar acesta a fost cu mult mai mult: este prima mare catastrofă umanitară, bazată pe o încercare de purificare etnică, a secolului XX. În limba armeană se spunea „Mets Eghern” – „marea catastrofă „

Faptele istorice sunt în general bine cunoscute de istorici (în Armenia, în Turcia sau în toată lumea), dar deja subiectul a devenit de mult unul politic. Turcia nu acceptă termenul de „genocid” – termen pentru care Armenia insistă în ultimele decenii. Termenul „genocid” a fost lansat în anul 1941, de juristul Raphael Lemkin – un evreu polonez refugiat in SUA; prin acest cuvânt, el amintea suferința armenilor din Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial. In lumea occidentală, unele țări (precum Franța) vorbesc despre „genocid” și la nivel politic, iar altele (precum SUA sau România s.a.) nu o fac. În România, cineva poate folosi sintagma „genocid armenesc” în presă, în studii, în conferințe etc., dar în mediul politico-diplomatic această sintagmă este evitată.

O precizare: atât Armenia cât și Turcia, la nivel politic, înțeleg foarte bine poziția României. Iată de ce. Pe de o parte, în istorie, românii au avut multe în comun cu confrații lor creștini armeni, iar comunitatea armenească din România (inclusiv Transilvania) a dat nume de seamă pentru cultura, știința etc. românești. Dar, pe de altă parte, astăzi Armenia este parte a Uniunii EurAsiatice conduse de la Moscova, în timp ce Turcia este un partener strategic al României în NATO. In tumultuoasa și lung-întrerupta sa istorie, Armenia (care și-a încetat existența ca stat in secolul XIV pentru a renaște în 1918, apoi ocupată de armata bolșevică s.a.m.d) s-a temut mai mult de Turcia decât de Rusia. În cazul României, cum se știe, ocupațiile rusești/sovietice au fost chiar mai rele decât cele turcești (care nici ele nu au fost ușoare). Politica de securitate a Armeniei de azi se bazează pe Rusia, iar politica de securitate a României are ca pilon aderarea (dorită, nu impusă) la NATO. Nimeni nu poate evada din propria sa istorie. Nimeni nu poate evada din geografia sa.

Am încercat să rezum aici un lung și complex capitol de istorie și o realitate geopolitică încă în curs. Lucrurile sunt atât de fin întrepătrunse încât orice analiză în alb-negru este riscantă. Pentru cei care doresc, recomand să caute textul pe acest subiect din ultimul număr (martie-aprilie) al revistei Foreign Affairs.

Câteva imagini din Erevan

Armenia, parfumurile, memoria identitară și timpul relativ

Dragi prieteni reali sau virtuali, la o primă vizita în Erevan cred că mulți dintre dumneavoastră veți fi preponderent plăcut impresionați. În aria sa centrală, orașul este degajat, curat, cu spații largi și clădiri relativ mari, multe impresionante (da, inclusiv clădirea Radioului!). De fapt, în Piața Republicii, în plin centru, ca și prin cartiere, clădirile (mari, cu un aer mai curând oficial decât funcțional) aduc aminte de alte orașe ex-sovietice – dar ceea ce le salvează (și le înfrumusețează) este îmbrăcarea lor în plăci de tuf, o rocă vulcanică, dacă am înțeles bine.

Categoric, câștigul mediu este mai mic decât cel din orașele României, dar magazinele sunt amenajate cu gust – chiar dacă nu se înghesuie clienții. Mai mulți prieteni, inclusiv Mihai Ene, au cerut detalii. Moneda națională, numită dram, este în raport de cca 500 la 1 față de euro. Cu 5000 de drami / 10 euro bei un vin bun într-un restaurant, iar cu 8000 de drami ajungi cu papilele la un vin excelent, armenesc. Intr-un fast food, cu 5000 de drami umfli două persoane cu pizza și cu bere locală, Previzibil, tinerele doamne/domnișoare de pe stradă sunt mult mai cochete decât tinerii domni. Am vizitat, la o oră distanță, un mall relativ nou și o piață veche, de prin anii lui Nikita Hrușciov cel puțin – iar piața era infinit mai colorată și mai vie. Se putea vedea acolo și o tarabă cu fructe confiate sau uscate, o minunăție.

Și un detaliu care mi-a sărit in ochi (și în nări) – cred că nu am mai întâlnit pe drumurile mele un oraș care să aibă atâtea parfumerii! Nu mă refer aici la buticurile cu fake-uri (sunt și de-astea, mai mult în pasajele subterane), ci la parfumerii în toată regula, cu parfumuri de nișă și tot fasonul. Prețurile sunt puțin mai mari decât la noi, dar promoțiile de la magazine elegante (precum Hermitage sau Rouge) mi s-au părut notabile. Categoric, vânzătoarele nu au cunoștințele în domeniul olfactiv ale celor de la Paris, dar nici aerul snob al multor omoloage de la noi.

Grandiosul de tip ex-comunist e destul de vizibil în altfel futurista Sală a Sporturilor din Erevan, în care a avut loc conferința acestor zile La început, pare ceva foarte modern – și chiar e, dar e un modernism al palatelor congreselor de partid unic din anii ’80, când funcționalul ceda în fața masivității și când, probabil, oamenii erau atât de obișnuiți să stea la coadă încât o puteau face și la WC – chiar și acum, în mod inexplicabil, există o singură toaletă pentru femei și una pentru bărbați, ambele cu câteva cabine… situație destul de … spartană, date fiind miile de oameni care s-au perindat prin incintă în aceste zile.

Orașul a fost pregătit intens pentru eveniment, de la jocurile frumoase de sunete, lumini și apă din serile zilelor săptămânii până la amenajarea inspirată a vitrinelor dintre care unele arătau spectaculos. In piața centrală a fost instalată o scenă pentru un concert al trupei rock System of Dawn iar bisericile au fost foarte pline in aceste zile de comemorare a masacrului început în 1915. Am văzut câteva cerșetoare pe stradă și vreo trei câini vagabonzi – inclusiv la acest capitol, iată o situație mai modestă decât a Bucureștiului, care are si cerșetori și câini mai vizibili!

Oamenii sunt extrem de calzi și au o amabilitate genuină, plecată din bună-creștere. Limba pe care o vorbesc sună foarte plăcut – iar oamenii sunt chiar vorbăreți, nu glumă, dar nu te poți plictisi, pentru că par a recita ceva melodios. Cei trecuți de 30 de ani nu prea știu altă limbă străină decât rusa (și vag de tot franceza), dar ar face orice ca să te ajute. Armenii au o instrumentalizare a memoriei identitare cu totul specială. Sute de mii, poate spre un milion de oameni au venit ieri cu flori la un monument dedicat masacrului – și nu ca să-i vadă pe Francois Hollande sau pe Vl. Putin, care erau și ei prezenți. După secole de existența non-statalã, armenii sunt patrioți în chip natural, iar sistemul de educație și media controlate de stat ating frecvent aceste coarde ale mentalului colectiv. Altfel spus, la cât de orgolioși sunt turcii și la cât de încăpățânați sunt armenii, nu prea întrevăd o soluționare a diferendului lor în viitorul apropiat.

Dar, ca și turcii (și alte popoare orientale), armenii au o relație specială cu timpul, iar organizarea e mereu spumoasă și ceva mai rar eficientă. În prima noapte, în ciuda insistențelor mele (care știam clar unde eram cazat, măcar pe hârtie), am fost dus la un hotel cu mult mai bun, după care a doua zi am fost mutat în grabă și cu peripeții (și cu un șofer care părea că știe orașul mai puțin decât mine, care-l vedeam prima dată). Iar azi-noapte, după ce în prealabil am fost anunțat amical și oficial că o mașină mă va lua la ora… spre a mă duce spre aeroport, evident că la 40 de minute după acea oră nu venise nici o mașină. Cu ajutorul neprețuit al dlui prof. Lucian Nastasa Kovacs, care în mod ciudat era treaz la acea oră mică a nopții (!), peste alte 5 minute am luat un taxi – și noroc că era noapte, sper ca nu s-au văzut toate giumbușlucurile pe care șoferul le-a făcut cu amabilitate și abilitate taximetristicã. Am ajuns la check in efectiv în ultima clipă, dar taximetristul a fost atât de acrobat pe șosea încât nu m-am mai putut supăra pe nimeni.

In fine, să mai precizez că la cererea multora dintre dvs. și la insistențele vădite ale domnilor Fr. Hollande, Vl. Putin și R. Erdogan, precum și la rugămintea imperioasă a doamnei Nastasã Kovacs, în curând vă voi prezenta noi imagini, spectaculoase, inedite și preponderent decente, cu dl prof. Lucian Nastasa Kovacs.