Arhive categorii: Adrian CIOROIANU

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian Cioroianu1.O amintire – Pași în trei prin orașul dintre ape… Stockholm este un oraș alcătuit, de fapt, din câteva insule nu tocmai mari, atât de bine legate prin infrastructura rutieră încât nici nu-ți dai seama când treci de pe o insulă pe alta. Am văzut cartiere animate – în ploaia care cade de măcar două-trei ori pe zi -, în care tineri sau mai puțin tineri angajați merg cu capul între umeri, precum toți angajații lumii. Am văzut și piețe cochete, cu flori plantate fix înainte de a înflori și diverse soiuri de cireși japonezi care tocmai erau în explozii de petale Dar am văzut și orașul vechi, cu străduțele lui care-ți aduc aminte de Brașov sau Sighișoara. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian Cioroianu1.De ce sunt bune vinurile franțuzești La invitația unui prieten, am fost la Courbevoie (comună în NV Parisului), la un salon de vinuri. Un salon nu foarte mare, să fi fost cu totul cca 30-40 de producători la ora la care am ajuns eu. Alți oameni, desigur, veneau să guste și, lucru foarte important, să cumpere. Astfel de saloane sunt, cred, cu sutele, anual, în toată Franța, cu diverși organizatori – cel la care am fost eu era organizat de un Club Rotary. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian Cioroianu1. NATO, cu Trump și după Brexit – Theresa May, premierul britanic care va trebui să gestioneze Brexit-ul, a făcut o vizită în SUA, timp în care a avut firești întâlniri cu președintele Donald Trump. Theresa May este primul prim-ministru european cu care D. Trump se întâlnește, detaliu care, foarte probabil, nu e întâmplător. După o ședință de lucru, amândoi au repetat ideea că administrațiile pe care le conduc (și, prin extensie, țările lor) sunt decise să-și manifeste pe mai departe hotărârea de a întări alianța NATO. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian Cioroianu2017: Globul de cristal și/sau teoriile conspirației – La șase luni de la evenimentul respectiv, strategia post-Brexit a Londrei pare a fi din ce în ce mai haotică – spune editorialul din cel mai recent număr al săptămânalului The Economist. Dar eu v-aș invita să nu ne grăbim să pariem pe dezastru – englezii au trecut și prin crize mai mari și tot și-au revenit (plus că au supraviețuit inclusiv despărțirii Beatlesilor!). Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian CioroianuCâteva repere ale actualității – La început de decembrie 2016… Cei interesați de mersul lumii au putut urmări unele evenimente care au potențialul de a marca nu numai anul 2017, ci și anii următori. Ne va fi mai clar cine va intra în noua formulă a administrației Trump. Deocamdată, generalul de Marină (ret) James Mattis pare a fi viitorul Secretar al Apărării, iar unele surse îl dau pe Mitt Romney ca viitor Secretar de Stat (ministru de Externe). Duminică, 4 decembrie a.c., o fost de urmărit referendumul constituțional din Italia și alegerile (reluate) din Austria. Ambele au fost foarte importante pentru viitorul UE. Prețul petrolului este în ușoară și constantă creștere, ceea ce teoretic va mai atenua pe moment nervozitatea unor factori de decizie din Rusia. Deci unele soluții pentru Siria (și Libia?) ar putea fi la orizont. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian CioroianuThe one and only Leonard Cohen – A scris poezie și a făcut muzică, dar nu a luat Nobel-ul. A iubit femeile inteligente și vinurile roșii, dar nu de aici i s-a tras finalul. A fost în capitala București (de două ori, dacă nu mă înșel), dar nu a confundat-o cu Budapesta.
A fost una dintre cele mai impresionante voci dintre cele pe care, oricând, le-aș putea identifica. Leonard Cohen a murit, la 82 de ani. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian CioroianuAPARIȚIE EDITORIALĂ LA PARIS – Frumoasa lume a teatrului și a actorilor români, în inima Parisului… Dragi prieteni reali sau virtuali, cu bucurie vă anunț apariția, la Paris, la editura L’Harmattan, a unei cărți („Portraits d’acteurs”) dedicate actorilor români din ultimul secol – de la Elvira Popescu la George Constantin, plus mulți alții. Autorul este un veșnic tânăr și energic autor, iremediabil îndrăgostit de teatru, în vârstă de 95 de ani, pe nume Ion Mihăileanu – care a publicat aceste portrete memorabile în presa culturală românească a anilor ’70-’80, iar ieri seară a avut bucuria de a participa, alături de familie, prieteni și invitați, la o lansare a cărții care s-a transformat într-un spectacol în sine, în frumoasa „sală bizantină” a Palatului de Béhague din Paris, aproape la „picioarele” Turnului Eiffel. Ion Mihăileanu este – ați ghicit – tatăl regizorului franco-român Radu Mihăileanu dar este și patriarhul unei familii cu doi fii, mai mulți nepoți  și mulți prieteni. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian Cioroianu1. DESPRE „CUMINȚENIA  PĂMÂNTULUI” ȘI NU NUMAI –  Sunt pentru achiziționarea de către statul român a Cumințeniei Pământului. Am și apărut într-un videoclip al Televiziunii Române pentru această campanie. Sunt tentat să văd partea bună a acestei povești, a acestei dezbateri animate. Foarte mulți dintre concetățenii noștri poate că au aflat doar cu această ocazie de această lucrare a lui Brâncuși, și spun asta cu un oarecare regret. Pentru că nu se poate spune că auzim în fiecare zi în spațiul public dezbateri despre marii noștri artiști, sau mă rog despre marii artiști născuți în România, așa cum e cazul lui Brâncuși, un artist româno-francez care iată ne-a făcut celebri din punct de vedere al artei europene a secolului XX. Eu mă bucur că se discută atât de mult în această perioadă pe această temă. E normal să fie și opinii pro și opinii contra. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian Cioroianu

CERNOBÎL,  30 DE ANI  –  Pe 26 februarie 1986, Gorbaciov deschidea la Moscova lucrările celui de‑al XXVII-lea Congres al comuniștilor din URSS. Cel ce avea să fie numit în curînd, cu simpatie, Gorby, a demarat reforma în trombă: două treimi din guvernul URSS a fost primenit, la fel jumătate din cadrele de conducere din republici. El a descris în termeni realiști situația economică a țării, a acuzat „stagnarea“ din anii lui Brejnev (descrierea în negru a predecesorului nu era ceva inedit în politica sovietică…) și, pe scurt, a cerut sovieticilor să muncească mai mult, să fie mai disciplinați, să se opună din toate forțele corupției și… să aibă grijă ca alcoolul să nu le afecteze viața profesională și pe cea de familie. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…

Adrian CioroianuROMÂNII  ŞI  SUPRAREALISMUL  – Am avut plăcerea de a participa la conferinţa pe care Basarab Nicolescu a ţinut-o în cadrul colocviului „Les Rebelles du surréalisme”, desfăşurat în Sala Vasari a Institutului Naţional de Istoria Artei (INHA) din Paris, unde savantul franco-român a vorbit despre „René Daumal, de la révolte à l’accomplissement”. Erudiţia şi farmecul conferenţiarului au impresionat, iarăşi. Cu ocazia recentului Salon du livre de la Paris, Basarab Nicolescu a fost una dintre personalităţile care au animat dezbaterile de la standul românesc – care a fost, mă bucur să o spun, unul dintre cele mai atractive, inclusiv graţie temei „dadaiste” pe care a propus-o, sub genericul „Nous sommes tous un peu dada”. Cu această ocazie, artistul fotograf Louis Monier (prieten cu B.N. şi autor, printre altele, al unei mult mai celebre fotografii cu „trei români la Paris” – Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu) ne-a făcut cadou un instantaneu cu un BN flancat, în care mai apărem eu şi ambasadorul Luca Niculescu, abia intraţi în uriaşa hală a Salonului. Continuă să citești