Deseori sunt întrebat ce anume îi face pe tineri – domnișoare și domni în junețe, majoritatea proaspeți absolvenți de liceu, dar și doamne sau domni ceva mai… experimentați – să vină către Facultatea de Istorie. Iată o întrebare care nu-i simplă. Dar la care răspund cu plăcere.
Tinerii care vin spre Istorie merg pe urma propriei lor plăceri – acestor oameni la început de drum chiar le place să știe povestea noastră și povestea lumii, așa cum au fost ele mai înainte de erupția zgomotoasă a propriilor noastre generații.
Viitorii studenți la Istorie nu sunt tineri rătăciți în trecut. Dimpotrivă, ei sunt acei oameni care caută calea cea mai dreaptă și mai clară către prezent. Vreți să știți cum s-a ajuns la luptele din Estul Ucrainei? Vreți să aveți o explicație completă despre criza din Grecia? Vreți să înțelegeți povestea extremismului religios și dincolo de cuțitele sau kalașnikoavele din mâinile militanților ISIS? Ei bine, în spatele tuturor acestor „evenimente” de azi se află o istorie. Cine o știe, va înțelege mai bine.
Tinerii care învăța Istoria vor fi mai greu de manipulat. Ei vor vedea ce greșeli a făcut fiecare generație și vor ști că din lecțiile trecutului doar înțelepții pot învăța. Istoria nu se repetă, dar ea (vorba scriitorului Mark Twain) mai are din când în când unele „rime”. Sigur că nimeni nu poate citi în viitor, dar măcar studenții de la Istorie vor identifica aceste rime și nu vor fi total surprinși în fața titlurilor din ziarele de mâine.
Tinerii care vor studia la Facultatea de Istorie (adică Istoria, Istoria Artei sau Relații Internaționale și Studii Europene, în funcție de preferința sau de notele lor) vor avea la final, dacă vor ști să profite de anii următori, o veritabilă poli-specializare. Cine știe Istorie, știe mult din povestea completă a societății umane: știe și despre războaie, dar și despre sistemul bancar; și despre arme, dar și despre modă; și despre câmpuri de bătaie, dar și despre saloane diplomatice; și despre marile erori ale umanității, dar și despre marile ei victorii politice, sociale, economice, culturale sau chiar sportive!
Tinerii care vor studia Istoria nu se vor teme de viitor – din simplul motiv că vor înțelege prezentul mai bine. Cine a citit o carte (sau cinci cărți) despre Revoluția Franceză va înțelege mai bine ce se întâmplă în Franța de azi. Cine va citi despre țarul Petru cel Mare va înțelege mai corect ce se întâmplă în Rusia de azi. Și așa mai departe. Nici pe români nu-i înțelege cine nu le cunoaște istoria.
Istoria nu e un glob de cristal, în care să prezicem viitorul. Dar cine cunoaște Istorie știe că nu există globuri de cristal! În schimb, Istoria ne învăță să citim o hartă, o haină, o fotografie,o gravură sau un document vechi. Cine știe Istorie, îi va citi mai bine pe oameni!
ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; este noul ambasador al României la UNESCO…