„Indiferent de problemele cu care te confrunţi, tu eşti binecuvântat cu capacitatea de a găsi o cale pentru a birui dificultăţile.” Acesta este un prim citat pe care îl folosesc ca reper de când am terminat această carte motivaţională. Nick este un bărbat, dar nu ca oricare altul. S-a născut fără membrele superioare şi inferioare, dar acest lucru nu l-a împiedicat să arate lumii întregi că viaţa poate fi trăită şi altfel. Atitudinea pe care o descrie este una ce îţi inspiră curaj să treci peste obstacolele vieţii: „Speranţa este un catalizator. Ea poate dărâma obstacole. Când continui să lupţi, refuzând să te dai bătut, începi să iei avânt. Speranţa creează posibilităţi pe care nu le-ai fi anticipat vreodată”.
Trebuie să ştii cum să îţi priveşti viaţa. Nu există alte bariere decât cele pe care ţi le impui singur. Nick spune prin această carte cum trebuie să îţi iei timp pentru a te gândi la acele limitări, iar apoi să te gândeşti cum ar fi să fii eliberat de ele. „Am ajuns la concluzia că dacă greşeşti şi te dai bătut, nu te vei ridica niciodată de jos. Dar dacă înveţi de pe urma greşelilor tale şi dacă continui să dai ce ai mai bun, răsplata nu se va lăsa mult aşteptată”.
Acum nu înseamnă că nu vei avea de înfruntat obstacole. Ba, sigur că da… Trebuie să ştii cum să le faci faţă şi să te gândeşti că nu ai niciun motiv de a-ţi crea limitări. „Ştiu sigur că Dumnezeu nu face greşeli, însă face minuni. Eu sunt una dintre ele. Şi tu la fel.” Scopul tău în viaţă este de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ai şi pentru ceea ce eşti tu ca persoană. El se va ocupa de tine şi viitorul tău, trebuie doar să Îi dai voie şi vei observa că are cele mai bune planuri pentru tine. „Priveşte în tine. Acolo, în tine, este o lumină ce abia aşteaptă să strălucească.” Această lumină este reprezentată de puterea lăuntrică pe care nu o laşi să se dezvolte la adevărata sa valoare; trebuie să priveşti această ţintă. Fără limite… „Dacă te simţi nevrednic de aripi, nu te vei ridica niciodată de la sol’’. Este un sfat: nu te uita cu câte ‚lanţuri’ eşti legat, cât de mic eşti şi cât de mărunte sunt scopurile tale. Adu-ţi aminte că singurul ce te poate da înapoi eşti chiar tu. Deciziile trebuie să ţi le asumi pentru că te vor urmări şi mâine; ia deciziile corecte ca apoi să nu regreţi.
„Împlinirea nu are nimic de-a face cu posesiunile.” Îmi place să spun că ce ai aici, pe pământ, posesiunile şi tot ceea ce te reprezintă, sunt o pierdere totală, atâta timp cât nu investeşti şi în vieţile altora. Împarte-ţi prăjitura sau cornul cu gem cu un coleg; foloseşte-ţi diferitele daruri (bunătate, veselie sau abilitatea de a găti mai bine decât ceilalţi) în folosul celor din jurul tău. Fă-i să se bucure în prezenţa ta şi astfel vine împlinirea. Bucură-te de fiecare zi care a sosit, de fiecare floare pe care o vezi şi, mai ales, bucură-te că eşti liber. Împlinirea nu întârzie să apară, tu eşti singurul care o împiedică să vină. Astăzi, Nick conduce organizaţia non-profit Life Without Limbs („Viaţă fără membre”), cunoscută în toată lumea şi sprijină oamenii cu diferite dizabilităţi. Nimic nu l-a împiedicat să îşi împărtăşească credinţa şi să afirme că fiecare om are un scop bine trasat.
ALEXANDRA MIHAELA IONICĂ este elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…