Când vine vorba despre filme, concepția generală le percepe îndeosebi spiritul boem intrinsec. Acesta stă în munca actorilor, a scenariștilor și a regizorilor. Aceste trei entități alcătuiesc, de regulă, „nucleul nonconformismului”, fiindcă restul este doar o afacere. În spatele filmelor stau mari studiouri și distribuitori de film, filiale ale unor mari corporații mass-media, care sustrag divertismentul convențional din ecuație și-l preschimbă în propria lor distracție: profitul.
De exemplu, în S.U.A, odată ce s-a realizat scenariul filmului, acesta este prezentat unui studio (de regulă, proiectele mari țintesc studiourile mari) sau unui investitor (poate fi din sau în afara Statelor Unite), care va cumpăra unele drepturi de autor și va procura bugetul. Acela este momentul în care este ales producătorul, cu rol de intermediar între finanțatori și echipa selecționată – regizor, actori, echipa de filmare etc. El gestionează bugetul și este tras la răspundere pentru cheltuieli. Dacă bugetul atinge cifre de ordinul zecilor de milioane de dolari, locațiile de filmare se extind în afara statului. Toate producțiile tind să acopere tot bugetul dispus.
În cazul filmelor independente de mare sau de medie anvergură, finanțarea este realizată de către investitori privați, prin diverse mijloace: de la crowdfunding, întâlnit pe site-uri ca și Kickstarter sau Indie-go-go, pâna la un număr restrâns de investitori cu mult capital. Persuasiunea lor este o mare provocare pentru scenarist, indiferent de calitatea ideii promovate în proiect. Scenaristul este nevoit atunci să se folosească de mijloace eficiente pentru a-i transpune imaginația finanțatorului în vecinătatea imaginației sale, prin care determina astfel sponsorizarea financiară sau nu. În funcție de mijloacele financiare proprii, el poate elabora fie o broșura (poate cuprinde replici sau paragrafe din scenariu, poze cu actorii în rolul personajelor, descrierea personajelor), fie un scurtmetraj al filmului.
Nu întotdeauna finanțarea este privată. Guverne precum cel al Marii Britanii sau al S.U.A oferă subvenții pentru întregirea sau chiar alcătuirea bugetului de film. Subvențiile sunt de obicei nerambursabile, întrucât guvernele impun doar realizarea peliculelor pe teritoriul statelor din care provin, urmărind astfel promovarea lor. Alte state și provincii americane și canadiene oferă imbolduri fiscale, prin reducerea venitului taxabil pentru producerea filmelor, dacă și numai dacă echipa acceptă filmarea peliculei în teritoriile în care respectivele state sau provincii își exercită autoritatea. Acestea impun, de altfel, și colaborarea cu instituțiile acelei administrații teritoriale (bănci, hoteluri, companii de asigurare), ajungându-se astfel până la domicilierea celor implicați în acea regiune. Dacă filmarea are loc în zone cu o economie locală precară (cartiere rău famate, sate deteriorate), ori se face pe timp de vreme rea sau în locații extreme din punct de vedere meteorologic (dincolo de cercul polar), legislația statelor le asigură alte noi venituri sau favoruri financiare.
În ciuda tuturor distribuțiilor, a regizorilor sau a scenariului, succesul unui lungmetraj rămâne încă o speculație. Se încearcă tot felul de inovații, îndeosebi în domeniul inteligenței artificiale, să se concretizeze câștigurile lansării peliculelor, luându-se în calcul variabile precum talentul actoricesc, calitatea scenariului s.a. Nu mi s-a părut greu, așa că „m-am sinchisit” sa încerc. La două filme m-am uitat, la două m-am păcălit…
ANDREI LUCIAN PĂUN este elev la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…