MOTTO:

,, Odată ce picioarele cresc, aripile descresc”

Pe o filă albă am încercat să-mi scriu trecutul şi să-mi gândesc viitorul, prezentul e tot aici, lângă mine, cadenţa secundelor răsună greu in adâncul cugetului meu. A mai trecut un an sau poate doi… dar până la urmă ce e TIMPUL? Un şirag de mărgele poreclite ani, un izvor de speranţă ce seacă într-o bună zi pentru unii şi rămâne veşnic pentru aceea ce-i cunosc tâlcul. Prea copil… prea fără griji… prea bucuros… trăind într-un univers ferit de ochii păcatoşi şi reci, într-o lume mică şi curată, cu sentimente calde care sunt simţite iar si iar. E ca şi cum întreaga existenţă ar fi cuprinsă în palmele fragile ale unui pui de om cu ochi cristalini care demască tainele ascunse ale inocenţei; trăieşte cu entuziasm clipa actuala, momentul, secunda care deja au trecut. Viitorul pare a fi un orizont străin, trecutul e de mult ,,istorie”. Nu ştie ce reprezintă frica de necunoscut sau neliniştea gândurilor.

Un copil nu doreşte nimic altceva decât să-şi trăiască COPILĂRIA, anii inocenţei, anii purităţii, anii iniţierii. Copilul e ca un smarald neşlefuit, imperfect, dar fericit si împăcat cu imperfecţiunea sa. Doar strălucirea şi simplitatea il fac de-a dreptul preţios. Copilul este Steaua Nordului , în marea de întuneric si de uitare a fiinţei umane, care întotdeauna ghidează pribeagul adult spre lucrurile cu adevărat importante. El ştie mereu să citească printre rândurile destinului şi să-l mai schimbe uneori. Prin oglinda sufletului său poţi vedea imensitatea inimii si imaculateţea cugetului, ochii îi sunt bobiţe de rouă pe un chip trandafiriu si senin. Zglobii, privesc dincolo de faţada încărcată de regrete si incertitudini a vieţii, undeva spre o treapta înaltă,nobilă, a unei scări ce trebuie urcată cu răbdare şi cu un gând bun… Un copil e asemenea unui fluture pribeag, delicat, care caută cea mai frumoasă si parfumată floare pe care să se aşeze… cel mai potrivit drum pe care să pornească, să-şi pună bazele axei sufleteşti, să-şi contureze propriile vise, să-şi traseze propriul orizont. Copilul e contopirea a celor mai pure idealuri… binecuvântarea venită de undeva de dincolo de răsărit si de apus, din măreţia Cerului, trimis aici ca un înger curat şi inocent, care, încetul cu încetul, îşi pierde aripile şi stralucirea divină, MICUŢUL devine MARE, uită de bucuria cu care asculta poveştile rostite de bunica în serile de iarnă, când, cuprins de vrajă, adormea la gura sobei… sau de primii paşi făcuţi în gradina cu bujori, când, pentru întâia oară simţea cum iarba moale îi gâdilă tălpile. Mai ştie oare cum se juca cu ceilalţi copii prin curtea casei sau pe uliţa ce ducea la şcoală? Că venii vorba… îşi mai aduce aminte de prima zi în care a devenit şcolar, când, încurajat de glasul cald al mamei, păşea cu sfială spre băncuţă cu teama de un nou început sau de o posibilă continuare?

E greu de crezut cum făclia din adâncul inimii se stinge uşor uşor, iar gândurile au deja alt sens, caută alte răspunsuri, la alte întrebări. Şi viaţa e văzută într-o altă ordine de idei, cu multe principii fără rost si cu o incertitudine definitorie, pare o confruntare cu propriul sine, în care trebuie să încerci sa câştigi micile lupte, nu marele război… un labirint a visurilor si trăirilor lăuntrice, a capriciilor şi aspiraţiilor deşarte… te rătăceşti în propria inimă, dincolo de aparenţe si de atenţia celor care doar critică. De aceea există etapa schimbărilor treptate, a bucuriei ce are la bază lucruri mici şi delicate, COPILĂRIA, care dă un sens pozitiv existenţei, o face mai uşor de străbătut, prin amintirea vie care rămâne sădita adânc in inima mereu tânără. Copilăria e aceea vârstă în care poţi fi ce vrei tu să fii, vârsta marilor vise văzute prin orizonturi mici, a poveştilor pline de mister, a aventurilor imaginare si a bucuriei necontenite dată de lucrurile nesemnificative la prima vedere. Când eşti copil, poţi vedea viaţă şi strălucire în răsăritul dimineţii, în zâmbetul divin al mamei sau pur şi simplu privind norii, iarba, păsările. Sufletul unui copil e ca un cufăr aurit, plin de sentimente delicate, ca un curcubeu de culori lăuntrice, nuanţe calde şi plăcute. Întâile pribegii, primul avânt în lumea aventurii, a jocului, a cunoaşterii, cu paşi mărunţi, dar siguri, înaintează micuţul pe calea propriului destin, învaţă primele cuvinte, ascultă chemarea sorţii.

Ce e INOCENŢA dacă nu strălucirea sincerităţii din ochii fiinţei aflate la început de drum, al cărui suflet nu este încă invadat de valori false, nefondate?! Aripile nevăzute, ce permit puiului de om să se ridice undeva sus, spre atingerea perfecţiunii, sunt de fapt sentimentele nobile si fragile, răsfrânte asupra tuturor. Când eşti copil nu conştientizezi că poţi schimba lumea, iar când înţelegi acest lucru, nu o mai poţi face. Copilărie… anii plini de culoare, de puritate, de imaculateţe, univers străin şi totuşi trăit de fiecare in parte; copil… actorul propriului film, care îşi joacă doar rolul până într-un anumit punct când devine regizor şi începe să-şi scrie propriul scenariu… SCENARIUL VIEŢII.

ALEXANDRA NEAGU este elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște