Mă uit la televizor – de ce, încă nu am aflat! – şi sunt informată că învăţământul românesc dă chix la capitolul integrarea copiilor cu dizabilităţi. Wow ! De ce nu sunt surprinsă ? Eu aş vrea să aflu ce face învăţământul românesc pentru copiii care ajung în clasele superioare ale ciclului gimnazial şi nu ştiu să citească cursiv, habar nu au cum să extragă ideea esenţială dintr-un text, pluralul substantivelor este o gaură neagră, iar înmulţirea se face demnă doar de atenţia lui Einstein. Nicio problemă, se găsesc ţapi ispăşitori urgent; păi cine să fie de vină, cine ? Proful, bate-l vina, doar el fuşăreşte plictisit un manual alternativ care o fi plătit şi de părinţi şi lasă viitorul copilului să treacă surd, că doar concediul interminabil şi salariul onorabil îl satisfac atât încât să uite de dedicare şi implicare.

Pentru „neconnaiseuri” (adicătele cei ce nu ştiu cu ce se mănâncă, în limba franceză), orice profesor sănătos la cap îşi face mendrele în sala de clasă conform unei programe şcolare. Programă care, în ciorba mea, este stufoasă şi forţează elevul să se înrădăcineze într-o limbă străină teoretic, în loc să-i dea aripi practic. Nu ajută cu nimic dacă după facultate mergi în negrele străinătăţuri să cauţi o muncă deşteaptă şi le turui ălora de diateza pasivă sau de modalitatea epistemică şi deontică. Doar în cazul în care nu vrei să devii doctor honoris causa, accentul se pune pe transmiterea mesajului cât mai clar şi cursiv. Din păcate, Cronos a fost crud cu noi şi în cele 50 de minute glorioase nu ştii ce să faci mai repede – gramatică, vocabular, conversaţie, manual, caiet de activităţi ? Oricare, în cazul în care rămâne timp după minute interminabile de disciplinare şi educare. Şi-acum, colac peste pupăză, trebuie să integrăm şi copilaşii cu probleme. Suntem oameni, suntem toleranţi, bunăvoinţă este, metode se găsesc, că deh, doar suntem toţi citiţi şi puşi la punct cu strategii moderne şi active de predare. Dar ce te faci când ai 30 de elevi în clasă, din care vreo 10 foarte buni, însetaţi de cunoaştere şi cu antenele întinse permanent ? Cum să-mpaci performanţa cu recuperarea şi mai nou integrarea ? Cu cine să începi ? Pe care să-l privezi de atenţie ? Câte algocalmine să ai în geantă ? Ţărişoara noastră scumpă este îmbuibată de critică, aşa că mă opresc şi cer, politicos, soluţii. O şcoală deschisă închide o temniţă, spunea Victor Hugo, deci strâng răbdătoare şi încă plină de speranţă din dinţi…Pentru că merităm !

ALEXANDRA  VLADOVICI  BÂRSAN  este profesoară de limbi moderne, a locuit la Sibiu, dar s-a întors acasă și este, mai ales, absolventă de CARABELLA…