De curând, m-am făcut șofer. Pe bune. Adică din ăla care chiar manevrează volanul în timp ce schimbă și o viteză, mai și semnalizează și apasă pe două pedale odată și să vezi și să nu crezi, se și uită în oglinda retrovizoare. În zece ani de șters praful de pe carnetul de șofer, mi-am tot imaginat că procedeul mai sus descris este corvoada supremă – fac orice, doar să nu conduc. Lejeritatea cu care cei din familie se fâțâiau toată ziulica cu mașina, nonșalanța izbitor de impertinentă cu care îmi explicau cât de ușor este s-o faci și pe-asta, mă enervau la culme și mă încăpățânam să cred că mă voi afla pe veci în imposibilitatea de a folosi cartonașul plastifiat și practic, nu numai în teorie.

Oh da, la teorie stăm mereu bine: ‚Liber dreapta! Vezi că e semaforul roșu. Păstrează distanța regulamentară! Nu e cazul să bagi-n a treia?’Și tot aşa…Ȋn fine, nu m-am apucat de șofat din ambâț, ci de nevoie, cum oricum preconiza toată lumea că se va întâmpla. Partea faină e că nu șofatul pune probleme – nici pe departe! – ci fauna diversificată de pe șosele. Sunt unii deștepți tare, un fel de genii surdo-mute ale traficului de pe mapamond care îți comunică prin semne cât de fraier ești tu la volan. Asta dacă nu faci parte dintre ‚navetişti’, un fel de ‚Schumi inconnu’ , pentru care acul de la bord se-nfinge cu obstinenţă la 100. Nici ca ei, dar nici ca unii rătăciți de alaiul mortuar, care fac de multe ori bancurile cu ardeleni să pălească. Traseismul se mută din politică și pe șosele când șoferii se fâțâie neostoiți de pe o bandă pe alta. Alții, vulcanici, disperați sau doar leneși, preferă să uite mâna apăsată pe claxon decât să îți mai zică pe românește una de dulce. În cazul domnilor, ecuația libidou – neuroni nu funcționează întotdeauna și termenii se anulează reciproc; întorc capetele într-o admirație de compătimit mai ceva ca buha după lilieci. Cei mai periculoși sunt de departe șmecherii, ăia care te iau la mișto în trafic, semnalizează stânga, dar o fac la dreapta, doar doar   ți-or putea testa puterile paranormale. Nici la capitolul zebre sau bovine pe zebră nu stăm mai bine. Indecișii, o categorie aparte a plebei pietonale cu antenele la pământ, pun de-o bârfă la cald în șanțul de lângă trecere; încă un test de inteligență de multe ori ratat pentru șofer: o trece strada ori ba? În ultima vreme s-au înmulțit îngrijorător și pare-se ireversibil, dependenții de adrenalină, care confundă strada cu o văgăuna numai bună pentru bungee jumping; se aruncă cu ochii închiși şi…cum o vrea Domnu’! Iar marea majoritate își trăiesc visul de-o viață și își imaginează că zebra este un podium; defilează unul câte unul, la intervale sâcâitoare, merg în diagonală, își flutură pleata, își aranjează hăinuța, se fac că au uitat unde se duc, se mai întorc doi pași și tu o iei razna de nervi cu piciorul tremurând pe ambreiaj.

Ce avem de-nvăţat din chestia asta? Educație. Să-nvăţăm educația, că de căpătat, nu se mai capătă, și nici cu predatul nu o ducem pe roze. Autodidacți! Zic eu. Și cum ziceam, de voie, de nevoie, de plăcere sau de oftică tot conducem…Apropo, să nu uit să-i mulțumesc domnului amabil cu dubița albă, care a stat în fundul meu (pardon de expresie!), în pantă, timp în care mi-a murit motorul de trei ori! (uite așa, sâc, că sunt femeie la volan!) și nici nu m-a claxonat, nici nu și-a agitat membrele superioare ca la Filarmonică, cu atât mai puțin nu m-a ‚dezmierdat’în dulcele grai muntenesc! E că mă invidiați? Respect!

ALEXANDRA VLADOVICI BÂRSAN este profesoară de limbi moderne, a locuit la Sibiu, dar s-a întors acasă și, mai ales, este absolventă de CARABELLA…