Timp de secole, Yemenul a fost numit „Arabia fericită“. Din totdeauna s-a crezut că Yemen-ul a fost locul de naştere al Reginei din Saba. În prezent, Yemen-ul este cea mai săracă ţară din Peninsula Arabă. Din păcate, Yemen-ul are şi reputaţia de a fi devenit statul gazdă a organizaţiei Al-Qaida. Yemen-ul este singura ţară arabă care nu este membră a Consiliului de cooperare din Golf. Yemen-ul mai are o particularitate care face ca viaţa să fie foarte grea: nu are nici petrol, nici gaze naturale. Yemen-ul este singura republică din Peninsula Arabă care, după al Doilea Război Mondial, a adoptat comunismul. La scurt timp, triburile din Yemen s-au revoltat împotriva sistemului comunist, acesta dispărând definitiv. Yemen-ul este de asemenea şi singurul stat arab unde fiecare dinastie tribală conduce după legi proprii, ceea ce creează permanent o stare de conflict între ele. Din 1918, când s-a prăbuşit Imperiul Otoman şi până în 1962, Yemen-ul a fost divizat în Yemen-ul de Nord şi de Sud, cel din Nord condus de către o monarhie de confesiune zadytă, o ramură dizidentă a şiiţilor. În 1962 a fost proclamată Republica Yemenită ceea ce a provocat un sângeros război civil între monarhii tribali. În mod intenţionat războiul a fost întreţinut şi de către Arabia Saudită care sprijinea monarhiile şi de către Egiptul care-i sprijinea pe republicani. Până la urmă, republicanii au câştigat războiul civil. După experienţa comunistă care a sărăcit ţara, când monarhii locali au preferat, în perioada respectivă să fugă fie în Arabia Saudită, fie în Emiratele Arabe, Yemen-ul nu şi-a mai revenit niciodată, sub aspect economic. Odată cu trecerea timpului, Yemen-ul a devenit o placă turnantă internaţională pentru primirea şi antrenarea luptătorilor străini. Sub acest aspect, Yemen are cele mai multe tabere de antrenament în comparaţie cu oricare alt stat arab. Ceea ce este interesant este faptul că unii dintre instructorii acestor tabere sunt, după cum s-a spus de către unele servicii secrete europene, mercenari de naţionalitate americană. Din punct de vedere religios, Yemenul are 42% din populaţie de confesiune zaydită, ramură a şiiţilor şi 56%, de confesiune sunită. Toate lucrurile au fost într-un echilibru precar până în 2014, când Statele Unite au început să atace, folosind drone, bazele de antrenament din Yemen. Acesta a fost momentul pe care rebelii l-au speculat pentru a declanşa revolta împotriva actualei conduceri yemenite.

Victorie

Marţi, 20 ianuarie, rebelii hutişti au reuşit să cucerească palatul prezidenţial din Sanaa, încercuind reşedinţa şefului statului. Luptele dintre miliţienii hutişti şi soldaţii guvernamentali au continuat până a doua zi. Preşedintele ONU, Ban Ki-moon a cerut să înceteze imediat luptele din Yemen, mai ales că există puternica bănuială că miliţiile hutiste sunt sprijinite de către ceea ce se consideră a fi cele mai periculoase ramuri Al-Qaida care şi-au găsit refugiu şi adăpost în Yemen. Până acum câteva zile, comunitatea internaţională abia vorbea despre miliţiile hutiste. După ce au reuşit să cucerească capitala ţării, controlând-o, comunitatea internaţională a început să se întrebe cine sunt rebelii. Hutişii au declanşat revolta pornind din nordul Yemen-ul. Răbdători, încă de anul trecut, pas cu pas, au cucerit localităţile importante până au reuşit să ajungă la porţile capitalei. Hutişii au declanşat revolta în numele luptei împotriva corupţiei, declarând intenţia lor de a moraliza, dacă e nevoie cu forţa, viaţa politică a statului yemenit. Miliţiile hutiste aparţin grupului Ansar Allah. Este de admirat faptul că în câteva luni, începând de anul trecut, au reuşit să controleze întreg teritoriul statului. Puţin băgată în seamă, chiar şi în Peninsula Arabă, revolta miliţiilor hutiste nu este o noutate. Din anul 2004 până în 2010, hutiştii au luptat violent împotriva armatei yemenite, chiar dacă acest lucru i-a costat foarte multe vieţi omeneşti. Locul apariţiei miliţiilor hutiste este provincia Saada. Miliţiile hutiste au fost înfiinţate de către Hussein Al-Huti, de unde şi denumirea acestui grup, de miliţii hutiste.

Hussein Al-Huti a înfiinţat aceste miliţii pentru a lupta împotriva marginalizării politice şi religioase, impusă de către puterea centrală. După cum am menţionat, hutiştii sunt de confesiune zadytă, o variană a confesiunii şiite. La zadytism a aderat un sfert din populaţia Yemenului. Miliţii hutiste au fost hăituite de către guvern deoarece vor revenirea la monarhie. Înfiinţate în 2004, în numai 10 ani miliţiile hutiste au declanşat şase războaie. Ucis în timpul unuia dintre ele, conducerea deţinută de către Hussein Al-Huti a fost preluată de către fratele său, Abdel Malik. Trebuie precizat că sâcâiala internă întreţinută de către miliţiile hutiste a dus, în 2011, la demisia preşedintelui Ali Abdallah Saleh. Succesorul său, Abed Rabbo Mansur Hadi nu a reuşit să aducă stabilitatea şi liniştea în ţară, hutiştii considerându-se în continuare marginalizaţi şi trădaţi din punct de vedere politic şi religios. Hutişii îi ceruseră noului preşedinte să ia măsurile necesare pentru a eradica şomajul, corupţia şi chiar acţiunile teroriste. Lămurindu-se în scurt timp că noul preşedinte nu va produce nicio modificare în bine, hutiştii au reluat lupta, de data aceasta văzându-se obligaţi să lupte nu doar cu armata guvernamentală, dar şi cu diferite bande criminale înarmate care provocau sabotarea instalaţiilor petroliere şi electrice. Din punctul de vedere al lui Saleh Al-Samat, preşedintele Consiliului politic Ansar Allah, hutiştii sunt un important factor de stabilire a unei normalităţi sociale. Al Samat este de părere că hutiştii nu vor înceta revoluţia pe care au început-o în 2004 şi care în 2011 le-a fost confiscată de către partidele politice care au profitat de situaţie pentru a ajunge la putere. Al Samat a mai precizat că miliţiile hutiste vor continua războiul până când vor reuşi să elimine atât corupţia care a sărăcit Yemen-ul, cât şi grupările teroriste care prin acţiunile lor au dat peste cap normalitatea vieţii economice. Al Samat a mai spus că nu se vor opri până nu vor înlătura pe toţi politicienii care se folosesc de pârghiile oferite de statul yemenit pentru a-şi satisface propriile lor interese. Al Samat care este şi preşedintele Consiliului politic Ansar Allah, denumirea partidului înfiinţat de hutişti, a precizat că miliţiile hutiste sunt victorioase deoarece întreaga populaţie yemenită s-a săturat de corupţia care domneşte în ţară. Există totuşi voci, în Yemen, care sunt de părere că hutiştii nu fac decât să repete vechea poveste, cea referitoare la acapararea puterii deoarece, chiar dacă spun că luptă împotriva corupţiei, ei nu fac nimic pentru a modifica legile ţării şi actualul sistem juridic care, în realitate, au favorizat apariţia şi dezvoltarea corupţiei. Cei care nu prea sunt de acord cu ceea ce fac hutiştii au declarat că în realitate vechii corupţi sunt înlocuiţi de miliţiile hutiste cu alţi corupţi.

Compromis

De când au reuşit să ocupe şi să controleze capitala statului yemenit, miliţiile hutiste care, în prezent au şi o organizaţie politică, Ansar Allah, dau impresia că au început să guste din ce în ce mai mult, cu foarte mare plăcere, din puterea pe care au pus mâna. Miliţiile hutiste nu se lasă impresionate de faptul că ONU a instituit sancţiuni împotriva lor, acuzându-le că au început să compromită pacea în Yemen. De asemenea, nu sunt impresionate nici de faptul că Elveţia a început să suspende ajutoarele către populaţia yemenită. Interesant este faptul că Ali Saleh decide destinul partidului său, Congresul popular general, aliindu-se, desigur conjunctural, cu miliţiile hutiste pe care cu puţin timp în urmă le combătea. Având un astfel de aliat, Ali Saleh a reuşit să-i reducă la tăcere pe toţi adversarii săi politici, fie stabilindu-le domiciliul forţat, fie pur şi simplu eliminându-i din punct de vedere fizic. Ali Saleh nu a uitat că foştii săi duşmani politici, cu ani în urmă l-au obligat să renunţe la funcţia de preşedinte al statului. Acum, Ali Saleh speră, cu sprijinul hutiştilor, să se reîntoarcă la putere. Desigur, depinde ce le-a promis acestora pentru a reuşi să-şi realizeze visul.

Cea care a început să critice foarte dur acţiunile hutiştilor este o fostă revoluţionară yemenită, celebră în 2011, considerată o figură emblematică a timpului său. Este vorba de Nadia Abdallah. Din punctul ei de vedere, chiar dacă au reuşit să cucerească capitala ţării Sanaa, hutiştii nu fac altceva decât să îi atace pe cei care au dus până la un anumit nivel social şi politic revoluţia din 2011 care s-a soldat cu înlăturarea de la guvernare a lui Ali Saleh. Nadia Abdallah nu apreciază faptul că hutiştii au început să colaboreze cu vechiul lor duşman. Ea chiar se întreabă retoric cum vor reuşi hutiştii se elimine corupţia dacă au început să-i accepte şi să-i agreeze pe foşti duşmani din 2011. Nadia Abdallah este nemulţumită de faptul că hutiştii practic s-au oprit în loc, nemaicontinuând acţiunile revoluţionare care însemnau, printre altele, şi schimbarea sistemului juridic, inclusiv legile care au prăbuşit ţara într-un obscurantism total. Ceea ce este uimitor este faptul că fostul preteşedinte Ali Saleh a început deja să se comporte de parcă ar fi oficial conducătorul ţării. Adevărul este că Ali Saleh se foloseşte de imunitatea de care beneficiază, conform legii, în calitatea sa de preşedinte al partidului Congresul popular general. Dacă ne întoarcem în timp, vom constata că de fapt Ali Saleh nu a fost, totuşi, dat jos de la putere, în 2011, doar de către miliţiile hutiste. În realitate, atunci, miliţiile hutiste au reuşit această provizorie victorie mai mult datorită faptului că, în acea lună de noiembrie, populaţia din Sanaa a ieşit în stradă şi nu a încetat cu protestele până nu l-a văzut pe Ali Saleh plecat de la putere.

Promisiuni

Ajuns la putere în 1978, Ali Saleh a promis marea cu sarea populaţiei yemenite. Beneficiind de susţinerea populară, în mai 1990, Ali Saleh a reuşit să realizeze cea mai arzătoare dorinţă a poporului: să reunifice Yemen-ul de Nord cu cel de Sud. După ce a reuşit şi acest lucru, ca în orice stat corupt, Ali Saleh a trebuit să se achite faţă de clientela sa politică. Din păcate, clientela politică a lui Saleh s-a dovedit a fi aşa de lacomă încât a provocat dezastruoasa prăbuşire economic a ţării. O perioadă de timp, până în 2011, Ali Saleh a reuşit să se menţină la putere datorită faptului că a fost destul de abil pentru a satisface cererile micilor monarhi local ce conduceau triburilor yemenite, inclusiv ale imamilor. Cu toate acestea, la vremea respectivă, Ali Saleh a făcut o greşeală: nu s-a mai obosit să dea satisfacţie triburilor din nord care erau de confesiune zaydită, ceea ce a declanşat marea nemulţumire a acestora, fiind una dintre picăturile care au dus la obligarea lui Saleh, cu forţa, să-şi ia adio de la putere. După cum s-a recunoscut oficial, ce-i drept cu jumătate de gură, totuşi miliţiile hutiste n-ar fi avut prea mari sorţi de reuşită dacă nu ar fi primit sprijin iranian, în bani şi în arme. Sume mari de bani şi cantităţi impresionante de arme au fost tirmise de iranieni miliţiilor hutiste mai ales după septembrie 2014, când s-a văzut foarte clar că hutiştii vor cuceri până la urmă capitala Yemen-ului. Sprijinul şiit al Iranului a exasperat şi chiar îngrijorat pe vecinii suniţi din Arabia Saudită. Pe de altă parte, amestecul Iranului a provocat râca tot mai puternică dintre suniţii şi zaydiţii din Yemen. Membrii Al-Qaida care trăiesc şi activează pe teritoriul yemenit nu au stat impasibili. Profitând de haosul creat, ramura yemenito-saudită Al-Qaida (AQPA) nu a rămas stană de piatră. Astfel, speculând conjunctura politico-militară, AQPA a cucerit foarte repede o parte din teritoriul yemenit. Astfel, AQPA, sub numele de Ansar Al-Şaria a reuşit să cucerească şi să controleze mai multe districte din sud şi din est, transformând această zonă din Yemen într-o adevărată bombă cu efect întârziat care pune într-un mare pericol stabilitatea din Orientul Apropiat. După atentatul din Paris, din 7 ianuarie, întreaga lume a descoperit că zona yemenită aflată acum sub controlul Al-Qaida este în realitate o imensă bază de antrenament şi de găzduire a tuturor jihadiştilor din lumea întreagă, adepţi Al-Qaida. După cum s-a descoperit, aceştia nu fac nimic altceva decât să se antreneze şi să se perfecţioneze în declanşarea de acţiuni teroriste. Dacă AQPA va reuşi să-şi ducă la bun sfârşit intenţiile, există mari şanse să-şi unească eforturile, conjunctural, cu cele ale Statului Islamic şi, într-adevăr, Peninsula Arabă va fi definitiv, până la graniţa cu Turcia, un teritoriu al Jihadului extremist de unde vor putea porni toate acţiunile teroriste ce vor viza Europa şi Statele Unite.

ALEXANDRU   RÎBINSCHI este   absolvent al Facultăţii de limbi şi literaturi străine, Universitatea Bucureşti, scriitor de proză s.f., a publicat în Almanahul Anticipaţia 1990 și este jurnalist…