În timp ce Statele Unite şi Europa Occidentală îşi toacă puterea economică cu tot felul de conflicte care ameninţă precarul echilibru al păcii mondiale, chinezii îşi consumă liniştiţi orezul, punând la cale cucerirea lumii. Abili diplomaţi, sesizând la timp că Africa nu prea mai agreează America şi nici Occidentul, dovedind că sunt mai pragmatici chiar şi decât evreii, chinezii, politicoşi, cu veşnicul zâmbet pe buze la care nu renunţă nici când dorm, au început să se infiltreze tot mai mult. Prezenţa chineză în Africa nu este o noutate. Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea puteau fi văzuţi pe coasta de est şi sud a Africii, mai ales în Republica Sud-Africană. Nu au dispărut nici pe tot parcursul secolului următor. Dar atunci, ei aveau statutul de muncitori prost plătiţi. Acum, au statut de investitori.

China are nevoie acută de materii prime pentru a susţine dezvoltarea economiei sale. Pentru a rezolva această mare problemă, China a evitat intermediarii, mai precis, a reuşit să fenteze marile companii occidentale şi americane, deja prezente pe continentul negru. Folosind vechiul şi de acum garantat eficientul model al căilor comerciale ce legau China medievală de Europa, guvernul de la Beijing a trecut la prima etapă a planului său de invadare economică şi comercială a Africii. În acest scop, guvernul chinez s-a implicat direct, deblocând 40 de miliarde de dolari ce vor fi utilizaţi pentru a construi şapte mari porturi în Djibuti, Tanzania, în Mozambic, Gabon, Ghana, Senegal şi Tunisia.

Deja China a trecut la etapa unui joc de strategie economică vizând aspectele importante referitoare la infrastructura ce vizează şoselele, autostrăzile, căile ferate şi aeroporturile ce vor lega capitalele africane. În luna ianuarie, anul acesta, guvernul chinez, împreună cu Uniunea Africană (UA) a finalizat negocierea unui mare proiect de punere la punct a etapelor necesare finalizării infrastructurilor.

Nkosazana Dlamini-Zuma, preşedintele Comisiei UA a declarat oficial că este cel mai important proiect pentru Africa ce a fost semnat cu un partener extern, iar vice-ministrul de Externe chinez, Zhang Ming a spus că pentru ţara este acordul secolului. Adevărul este că pentru China acest proiect este important pentru creşterea sa economică deoarece va deţine monopolul contractelor ce mai consolida şi mai mult prezenţa sa în Africa. Deja China a construit 2.200 de kilometri de cale ferată ce leagă capitala etiopiană Addis Abeba de Djibuti, Nairobi de Mombassa, în Kenya. În paralel, firme chinezeşti construiesc căi ferate ce vor lega oraşele de coastă nigeriene. De remarcat că de încheierea acestor contracte s-a ocupa guvernul chinez personal, ceea ce a uşurat pătrunderea firmelor chinezeşti pe teritoriul african, un aspect ce ar trebui să fie un exemplu penru guvernul de la Bucureşti care ar trebui să scoată din lenea sa proverbială aparatul diplomatic propriu, inclusiv ministerul de Externe românesc, pentru a impune prezenţa firmelor autohtone pe alte continente.

Astfel, deja 5.000 de muncitori chinezi lucrează de zor în Kenya. În Angola, firma China Railway Construction (CRC) a finalizat calea ferată ce leagă portul Lobito de reţeaua de cale ferată din Katanga, în R.P. Congo. Pentru aceste lucrări, guvernul angolez a plătit 1,83 miliarde de dolari. Cimentul, materialul necesar construirii căii ferate şi cea mai mare parte a mâinii de lucru provenea din China. Pe scurt, pentru chinezi a fost foarte rentabil. Anul trecut, în noiembrie, CRC-ul a mai pus mâna pe un contract de 12 miliarde de dolari pentru a construi în Nigeria 1.400 de kilometri de cale ferată de-a coastelor oceanice. Construirea de căi ferate a devenit atuul Chinei pentru susţinerea politicii sale economice externe, în Africa.

Semnarea la Addis Abeba a acordului cadru între UA şi China este de fapt primul capitol ce reprezintă deschiderea unei colaborări prevăzută să se încheie în anul 2063. Nkosazana Dlamini-Zuma a declarat oficial că recurgând la colaborarea cu China care este de preferat celei cu Banca Mondială, UA va reuşi să creeze o Africă unificată şi prosperă. Realitatea este că Africa nu mai vrea să fie subordonată nici Occidentului, nici Statelor Unite. Africa dorește să devină o voce puternică de care să se ţină cont pe plan mondial. Or, pentru a realiza acest lucru, Africa trebuie să devină independentă din punct de vedere economic, iar această independenţă nu poate fi obţinută decât prin punerea la punct a infrastructurii rutiere, maritime şi aeriene. Banca Mondială, FMI sau BCE oferă servicii ce s-au dovedit foarte scumpe, aproape oneroase. În plus, cele trei instituţii bancare internaţionale au pretenţia, după ce un stat pică în capcana împrumutului acordat de ele, să dicteze politicile sociale şi economice interne. Or, acest lucru nu-l doreşte UA, având de gând să creeze o Africă total independentă economic de Occident şi Statele Unite. Deocamdată, Uniunii Africane îi convine varianta chineză, guvernul de la Beijing, prin banca sa de import-export, Exim Bank venind cu dolarii şi, în plus, asigurând plata forţei de muncă care este majoritar chinezească. Astfel, datorită Exim Bank-ului, Africa se poate, treptat, să întoarcă spatele Băncii Mondiale.
Desigur, Occidentul şi Statele Unite nu au stat liniştiţi. În consecinţă, au deblocat sumele necesare de bani pentru a cumpăra, provizoriu, unele segmente mass media africane ce au început să atace China, acuzând-o de neocolonialism. Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe a replicat imediat, spunând că implicarea chineză înseamnă pentru Africa îmbunătăţirea infrastructurilor pentru ridicarea calităţii transporturilor ceea ce are ca efect creşterea economică, ceea ce facilitează Africii deschiderea către lumea largă. Hua Chunying a mai precizat că împrumutul oferit de Exim Bank, Africa îl va achita cu materii prime, în condiţii contractuale mult mai suportabile decât cele oferite de Banca Mondială, FMI sau BCE, lucru confirmat şi de UA.

Până în 2063, s-ar putea ca profitabila colaborare dintre China şi Africa să se manifeste şi în alte planuri, astfel încât, în timp, să vedem africani cu ochi oblici şi pielea de un ciocolatiu gălbui. Cine ştie, totul este posibil. De fapt, chinezii au început, economic vorbind, să fie mai tari decât evreii ce controlează BM-ul, FMI-ul şi chiar BCE-ul. S-ar putea ca rasa galbenă să domine lumea economică, iar cea caucaziană să se mulţumească doar cu amintirea a ceea ce a fost cândva.

ALEXANDRU RÎBINSCHI este absolvent al Facultăţii de limbi şi literaturi străine, Universitatea Bucureşti, scriitor de proză s.f., a publicat în Almanahul Anticipaţia 1990 și este jurnalist…