ei bine, aici e ceva subtil,
Don Quijote contemporanul
pe o terasă la o cafea
în geometria de beton și sticlă
mai are de așteptat
secole,
suspinul visător
al nenăscutelor dulcinee…
Răbdare
am bănuit că-s vremuri tulburi
și am tăcut și am sperat
ades, tulburătoare gânduri
m-au năpădit și le-am păstrat,
în inimă adânc închise
și-n așteptarea unei zile
când în sfârșit, să fie scrise
pe albe și curate file…
***
temnița o simte gândul
răsfoind nescrise file
temnița e însuși timpul,
lumea celor șapte zile