Alexandru TUDOR – Ca într-o oglindă…

cs_logo_sq-3001.Seamănă cu frica de prezența ta

Ambele cu același iz de

Câine rătăcit singur în ploaie

Căutându-și lesa

 

2.Un cactus fără țepi

E ca și cum ai vrea

O lingură

Fără toate ecuațiile trigonometrice ale formei ei.

Ajutor,

Mi-e foame

dar nu am învățat tabelul funcțiilor.

Oare poți mânca ciorba cu furculița?

 

3.Azi a fulgerat aproape de casa mea.

Mi-a amintit

De tine.

Dar tentativa asta tristă a frumuseții

Pe care am tupeul să o numesc

Poezie

Nu se compară

Cu descărcările electrice

Ale privirii tale

când o întâlneşte pe a mea.

Păcat că e senin

De ceva vreme.

 

4.Spațiu

 

Acum câteva zile am mers

Vreo 15 kilometri, fără nicio țintă.

Mă gândeam că nu o să mă mai simt aşa… șters?

 

Dacă aș putea zbura prin univers

(Nu îl numesc transvers

fiindcă aș fi neoriginal)

Aș zbura invers, cu picioarele înainte

Prin univers…

Să pot vedea mereu de unde am plecat.

Iar ce e înainte, ce vine, ce urmează,

ce contează

Ar trece pe lângă mine, neobservat

Ca și acum, de altfel.

 

Nu mi-a luat decât două zile să îmi găsesc cheful să scriu asta.

Îl ascunsesem bine, mai bine decât

Ce simțeam înainte…

Ar trebui să existe un centru de reciclare pentru gânduri,

Am câteva care nu îmi mai trebuie.

Câteva sute…

 

De ce există univers și nu există unistrofă?

 

5.Dacă aş înţelege ce scriu, nu aş mai scrie

 

Am ajuns să copiez din cărți.

Ce e o carte dacă nu doar o hârtie?

O colecţie de hârtii, pe care sunt scrise lucruri

Mai importante decât mine…

Îmi plac cartofii cu mujdei.

Fiindcă ustură.

Dacă ustură îmi place.

Mă întreb cum ar fi să am carapace.

Bine, una fizică, deoarece deja

Am una morală, psihică, a minţii.

Vrei să mi-o arăţi pe a ta?

Gen: „ayy bby hai să facem schimb de carapace”.

Foarte romantic, ştiu.

Dar ţestoasele nu pot să-şi dea jos carapacele, ştii?

 

Ar muri.

 

6.Nu știu să cânt la pian

Și nici la vioară

Știu vreo 3 acorduri la chitară

Deși o am de peste un an.

Ce bine că există lecții pe net

Bănuiesc ca sunt folositoare

Pentru cineva cu mai mult chef

Decât mine.

 

Nu știu să merg pe unde trebuie

Mereu mă rătăcesc ca un idiot

Dar reușesc să mă orientez după stele

Înapoi pe unde am mai fost

Deși căutam alt drum

Altă destinație

 

Nu asta

Asta știu deja; ce caut aici

Din nou?

 

Ce bou

E tipul care mi-a dat harta.

Semăna puțin cu mine, dar mai mic

Și prost.

Ca 1 Mai fără muștar.

De ce am avut încredere în el?

Vreau înapoi unde voiam să ajung,

Nu.

Aici.

Cred că trebuie

Să-l chem pe tata.

Gugugaga

 

 

 

7.Incendiu

 

Văd foc

La mine-n bloc

Baby, oare pot sări pe geam?

Promite-mi că mă prinzi.

Chiar dacă nu pot lua cu mine tot ce am.

Oricum e mai bine așa

Am reușit să iau ceva, deci

Pisica mea va fi și a ta

Va face miau. Dacă mă lași

O iau la tine acasă.

 

De ce ai atâtea oglinzi

La tine?

Pe unde colinzi?

Hai după mine.

Pisica are mâncare,

Și e destul de mare

Să nu deschidă ușa străinilor.

Haide, vreau să scap mai repede.

Oglinda de pe peretele

De-acolo

E lustruită prea bine,

Și reflexia mea

Se uită prea insistent la mine.

 

Hai afară, să-ți arăt

Locuri

Pe care nici eu nu le știu

Dar vreau să le văd

Cu tine.

 

 

8.Încă sunt, şi în viitor voi fi

Ce am fost, și ce eram

Înainte sa vii.

Oamenii nu se schimbă, ţi-am

Spus.

De tot atâtea ori

Cât tu mi-ai zis că-s un distrus.

Încă mai vrei să mă omori?

Ce coincidenţă, şi eu.

Dar nu pe tine.

Probabil semănai cu un trofeu,

Şi asta nu e sănătos.

Nici pentru tine, nici pentru liricul eu.

Dar totuşi… Oamenii nu se schimbă.

Hai la mine.

Să îţi arăt cât de mult

Sunt acelaşi. Ca într-o oglindă.

 

Glumeam, ştii?

Nu veni.

Serios.

Vei porni alarma dacă spargi vitrina.

Şi nu vreau să o aud din nou.

În plus, ar veni poliţia.

 

Stai, de unde se aud sirenele?

 

ALEXANDRU TUDOR este elev, în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște…