Educație… Educația se face în școli, în instituții specializate, competente în șlefuirea noilor generații de oameni, oameni creativi, originali, adaptați la realitățile actuale, la schimbările politice, economice, sociale ale lumii, viitori oameni mari, care să fie capabili să se adapteze oricărei situații neprevăzute, care să alunece cu adevărat în străfundurile toleranței, înțelegerii și păcii și care să creeze un loc mai bun pentru toți, oameni adevărați.

Nu de puține ori auzim în jurul nostru cât de delăsători sunt elevii din ziua de astăzi, cât de dezastruoase sunt rezultatele la examenul maturității, la bacalaureat, cât de profundă și neagră este interdependența dintre nivelul de pregătire și de interes al unui copil și tentațiile tot mai mari, periculoase și cu priviri de gheață ale erei moderne, care distrag atenția de la ceea ce ar trebui să reprezinte esența existenței unui școlar: învățatul.

Ar trebui? Sunt numai tinerii de vină pentru o atât de dezamăgitoare promovare a educației, a culturii, în țara noastră? Și cum este posibil ca în alte state sistemul de învățământ, mult mai accesibil și mai ușor organizat, să conducă, totuși, la reale comportamente adecvate societății contemporane, să contribuie în mod adevărat la conturarea unor personalități dominate de creativitate, originalitate, de inițiativă, construite în spirit civic și în acord cu înalte valori morale? Este o întrebare gravă, complexă…pe care sunt sigură că fiecare elev, la fel ca și mine, și-a pus-o măcar o dată, în încercarea încleștată de a găsi un răspuns mulțumitor, de a putea înnobila un gând despre viitor într-o lumină pozitivă, optimistă. În speranța pe care o avem cu toții că are să fie mai bine…

În primul rând, sincera mea părere, încercând să privesc lucrurile într-un mod cum se poate mai obiectiv, fără a maximiza sau minimiza plusurile și minusurile sistemului de învățământ românesc, este că acesta este pur și simplu depășit. Se simte, te ustură, te înțeapă și este o atmosferă apăsătoare, sufocantă, care devine din ce în ce mai apăsătoare, sufocantă și grea. Această relație de cauzalitate între delăsarea elevilor și gradul de implicare al profesorilor…

Nu ați observat? Astfel, pe de o parte, elevii se simt neputincioși și pierduți în fața unor informații exagerat de complicate, de consistente, pe care nu le înțeleg… Multe materii intră în amănunte care nu au niciun scop practic în viața, de unde se reliefează și întrebarea logică: la ce îmi va trebui mai departe? Unele ore de curs foarte liniare, plictisitoare și care timorează orice brumă de creativitate și curaj se pot transforma în triste experiențe. Și aici poate fi adăugat și anturajul care exercită o influență negativă asupra acelei mici, firave și palide brume de conștiinciozitate care mai sălășluiește, poate, în sufletul elevului.

Pe de altă parte, reacția din partea profesorilor vine oarecum natural, ca un răspuns normal. Cum te poți implica emoțional, să te dedici unei clase care nu îți împărtășește interesul? Tupeul noilor generații atinge un grad din ce în ce mai ridicat, dar este la fel de adevărat că există dascăli și dascăli, precum există elevi și elevi. Nu cred că săvârșesc vreo greșeală afirmând că unii dintre aceștia pur și simplu nu sunt chemați pentru această meserie, nu au răbdarea necesară și nici talentul, dăruirea și prețuirea faptului că în mâinile lor se află viitorul, viitorul lor, al lumii, al copiilor lor. Sau poate nu conștientizează, dar vina nu poate fi aruncată, în niciun caz, numai pe adolescenți.

Treziți-vă! Deschideți larg ochii și înțelegeți frumosul, sublimul de a fi elev, magia, pentru că în mâinile mele, ale tale, ale celor ca noi, născuți în era informațională, cu un acces la educație cum nu a mai fost întâlnit vreodată și cum nici nu se visa, se află viitorul. Noi îl avem, curge prin venele noastre și prin cutele timpului. Am speranța, calda speranță că generația mea este precoce și știe acest lucru, și va lupta să învețe mai mult, să progreseze, pentru că noi putem visa și știm, avem curajul să ne dorim un viitor mai bun.

În al doilea rând, este păcat că nu suntem ajutați, iar sistemul de învățământ din România este cu mult depășit de situație, trebuie să recunoaștem. Materii multe, greu accesibile, manuale învechite, cuprinzând foarte multe lucruri inutile, explicate doar vag, cerințe prea ridicate adeseori, iar un aspect care pe mine mă lasă cu totul rece și mă întristează este accentul deosebit pus pe memorare. Trebuie să învățăm zeci de lecții, de eseuri, de teoreme și principii pe dinafară, iar la cea mai mică greșeala și notă de originalitate suntem sancționați.

Nu vi se pare nedrept? Cei cărora le este știrbită creativitatea, ca fiind un lucru rău, dăunător, sunt frustrații și inadaptații societății de mâine, care nu pot face față unor situații neprevăzute, noi, în care se cere gândire rapidă, putere de concentrare și se prețuiește foarte mult capacitatea de a te descurca pe moment.

În concluzie, ce se întâmplă în România este trist! Trist, ca o floare ofilită… Totuși, există speranță și noi o vom transforma în realitate. Care noi? Generația de astăzi, elevii care sunt sancționați atunci când zâmbesc original, pentru că suntem generația celor care au acces la informații, la modele mai bune, care știu ce își doresc de la viață. Dacă voi nu o faceți, noi o vom face, trebuie doar să creștem. Acesta este mesajul meu și al tuturor celor de vârsta mea, cu o încredere nouă și purificatoare în forțele proprii, ca un gând despre viitor, încă de pe acum.

ALINA PREDA este elevă în clasa a XI-a E…