de Octavian SOVIANY

O vreme, până pe la 5-6 ani… Îmi era interzis să ies pe stradă, pe motiv că aș învăța „prostii“ de la ceilalți copii. A fost epoca jocurilor solitare. Aceşti ani de captivitate m-au antrenat în explorarea miraculosului, pe care curtea şi casa noastră le ofereau din belşug. Sertarele bufetului erau pline de tot felul de obiecte misterioase, ce nu erau folosite niciodată: cuţite şi foarfeci de o formă ciudată, diverse ustensile de bucătărie a căror întrebuinţare îmi era cu totul necunoscută. Iar pe şifonier era aşezată o lampă cu gaz, care, nu prea pot să-mi dau seama de ce, îmi provoca un sentiment apăsător de anxietate.

Mult mai interesante erau însă podul şi magazia. În pod n-am reuşit să ajung pentru prima dată decât pe la vreo patru ani, bunică-mea descurajându-mi orice tentativă în această privinţă, căci, după spusele ei, acolo vieţuia un animal cam neprietenos (i se spunea MUUUUUUUU) care, în relaţie cu copiii, avea uneori reacţii destul de imprevizibile. Aici îşi ţinea taică-meu sârmele şi fiarele pe care le colecţiona cu aviditate (maică-mea le spunea „sârmăraia“), iar atunci, când pentru prima dată mi s-a dat voie să urc cu dânsul în pod am fost bineînţeles fermecat. După un timp, unele aceste dintre aceste obiecte pline de taină au intrat în posesia mea şi le foloseam ca să-mi construiesc diverse năzdrăvănii: trenuri zburătoare, avioane cu reacţie, sputnice etc. Caroseria acestor maşini îmi era furnizată de magazie, unde se găseau câteva lăzi vechi, numai bune pentru a fi folosite drept carlinga unui avion sau drept cabina unei locomotive. Dar principala atracţie a magaziei era un cazan uriaş aşezat pe o vatră, folosit la fiertul rufelor, atunci când avea loc, cam o dată pe lună, ritualul „spălatului mare“. În preajma acestui cazan, în a cărui vatră mi se îngăduia şi mie din când în când să strecor nişte lemne, am trăit marea experienţă a focului (cu toate complicaţiile sale psihanalitice) şi în privinţa asta îmi place să cred că Bachelard e un mic copil prin raportare la mine.

Desigur că uneori mă plictiseam totuşi de captivitate şi am încercat, profitând de rarele momente când poarta rămânea descuiată, câteva mici evaziuni. Mă gândeam mai ales să plec în lume, fiindcă mi se citiseră foarte multe poveşti unde personajele își făcuseră din asta un obicei. Paloşul nu constituia o problemă, putea fi confecţionat repede din două şipci, iar şipci erau destule în magazie, problema era calul, căci nu vedeam în jurul meu nici un obiect prin care aş fi putut să-l substitui. Atunci m-am hotărât s-o pornesc pe jos, profitând de primul prilej favorabil. Şi cum prilejul ăsta n-a întârziat prea mult, iată-mă furişându-mă pe „poarta din dos“ cu săbiuţa în mână şi cu ochii în patru, căci temnicerii mei erau de o vigilenţă teribilă. Am ieşit aşadar din curte şi am mers cale de vreo 3 străzi (rutele îmi erau cunoscute, căci tata mă scotea în fiecare zi la plimbare), când dintr-o dată a trebuit să mă confrunt cu o mare interogaţie ontologică: mi-am dat seama că nu ştiu unde e lumea…

Alte tentative de evaziune se soldau cu alte mari întrebări ontologice. Bunăoară o dată, la întoarcerea dintr-o asemenea aventură, am întrebat-o cu seninătate pe maică-mea: „Mamă, ce-i aia pizda mă-tii?“ La care mama, uitându-se la mine cam pieziș a spus: „Să nu mai zici niciodată așa! E o femeie bătrână, urătă și îmbrăcată întotdeauna în negru, care fură copii. Dacă îi spui numele, o să vină la tine.“ Drept să spun, cam începuse să mă ia o furnicătură de frică pe șira spinării… Ei, și nu la mult timp după asta, plimbându-mă cu taică-meu prin preajma căii ferate, am auzit că o bătrână, poate chiar o bătrână îmbrăcată în negru, fusese călcată de tren. Atunci am simțit că mi se ia o piatră de pe inimă. Am alergat într-un suflet acasă și, încă de la poartă, i-am strigat cu satisfacție maică-mii: „Mamă, mamă, pe pizda mă-tii a tăiat-o trenul!“
(din BĂTRÂNEŢEA UCENICULUI ALCHIMIST)

OCTAVIAN SOVIANY este membru al Uniunii Scriitorilor, a primit trei premii ale Asociației Scriitorilor din București, a fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară…