* într-o zi vom cuceri lumea

Picioarele prea lungi, pilota prea mică, ne imaginăm cum un câine rău stă la pândă și ne va mușca în orice secundă. Râdem cu poftă și primul lucru pe care îl făceam când ne ridicam din pat, e să ne uităm afară, la nori. Norii mari și pufoși, un fel de vată de zahăr fără gust, ne imaginăm că într-o zi vom cuceri lumea cu imaginația noastră și că vom merge la Hollywood să facem filme naive pentru oameni mari.

* în altă zi, ne vom pune dorințele într-un lampion

Să nu se mai termine, să nu se mai termine zilele cu tine, uneori spuneam asta, fix ca atunci când eram copil și zilele erau fericite, un fel de gogoși umplute cu gem, din care mușcam cu poftă. Următorul lucru pe care îl vom face – ne vom împacheta frumos dorințele și le vom pune într-un lampion, sunt curioasă cât de departe vor ajunge.

* visăm cu ochii deschiși și asta ne face bine

Aici la noi e cald și bine, miroase a clătite, deși nu a gătit nimeni. Din ibricul de cafea îmi imaginez că iese un pitic pe care numai eu îl văd și care se repede la tâmpla ta. Va bate cu degetele de câteva ori, tu te vei scărpina, eu voi râde, apoi piticul va începe să-ți șoptească ce să-mi spui – ultima oară mi-ai spus că dacă m-aș transforma în soare, tu te-ai așeza pe un mic nor și mi-ai face cu mâna, după care ai începe să-mi spui povești ca sa nu mă plictisesc. Un soare e totuși un soare, să luminezi toata ziua nu e un lucru simplu, și măcar atât poți face și tu pentru mine. Ți-am zâmbit, mi-ar plăcea să fiu un soare pentru tine.

* când plâng, îmi aduni lacrimile într-un ghiveci pentru flori

Când mi se pune pata și încep să plâng, tu îmi aduni lacrimile într-un ghiveci, în care stă plantată o mică narcisă. Îmi spui că din lacrimi sincere cresc numai lucruri bune și frumoase, nu înțelegi de ce unora le e teamă să plângă.

* nu spunem lucruri importante ca să nu dezamăgim

Am făcut o promisiune – niciodată, dar niciodată, nu vom spune celorlalți lucruri importante, pentru că, la un moment dat, îi vom dezamăgi. Când nu spui lucruri importante totul decurge normal și firesc, nimeni nu se alege cu inima țăndări. Discuțiile cu lumea sunt mărunte, ba chiar banale, ce mai faci, cum te mai simți, ce ți-ai mai imaginat, ce ai visat aseară. Până acum, totul a mers perfect.

* dacă tu pleci, eu voi rămâne doar cu piticul din ibric

Asta mă sperie teribil, dar nu ți-am spus până acum. Dacă tu pleci, eu voi rămâne singură, doar cu piticul meu imaginar care se scaldă în ibricul de cafea, care vine tiptil la tine și te bate pe tâmplă. Tu nici măcar nu știi de existența lui, e un pitic tare simpatic, dar nu ar acoperi golul lăsat în urma ta. Dacă tu pleci, lampionul cu dorințe va ateriza undeva, într-o mare, piticul din ibricul de cafea se va îneca, cel mai probabil, câinele rău mă va mușca de degetele care ies de sub pilotă, iar narcisa ta se va ofili, pentru că nu voi mai avea lacrimi pentru ea. Dacă tu pleci, Hollywood-ul va deveni un loc pustiu, iar filmele noastre naive pentru oameni mari vor eșua, oamenii mari vor rămâne la fel de triști ca și până acum, iar noi nu vom mai putea schimba lumea. Dacă tu pleci, eu nu voi mai putea visa cu ochii deschiși, iar pe perna ta va sta o mică singurătate, care va încerca să se bage în seamă cu mine, iar eu va trebui să mă împrietenesc cu ea, este singurul lucru corect care mi-ar mai rămâne de făcut.

ANDREEA  GHICA  este absolventă a Facultății de Litere – Universitatea București, dar și a Colegiului Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…