Cu o semnificativă scădere de 25% a costului electricităţii provenite din energie solară, avântul spre un sistem global de producere şi utilizare al energiei regenerabile ia amploare, depăşindu-şi astfel condiţia de nişă măruntă de acum un deceniu și jumătate. Anul trecut, economiile mondiale, atât din ţările în curs de dezvoltare, cât şi din statele dezvoltate, au investit în acest sector un capital de 286 de miliarde de dolari, cu 6% mai mult decât în 2014. Este de 6 ori valoarea investiţiei din 2004.

În colţul opus, industria combustibililor fosili se menţine fruntaşă, cu tot cu episodul dramatic de supraproducţie petrolieră, apărut încă de la jumătatea anului 2014, ceea ce a făcut posibilă scăderea drastică a costului per baril până la 25 de dolari, în cursul lunii februarie a anului 2016, de 4 ori mai puţin decât valoarea barilului în urmă cu doi ani.

Actualmente se fac importante mişcări împotriva sistemului energetic al combustibililor minerali, printre care e necesar să menţionez Acordul de la Paris sau notabilele publicaţii ale savanţilor în privinţa relaţiei strânse dintre încălzirea globală şi emisiile de dioxid de carbon provenite din arderea petrolul, cărbunelui ş.a. Ţări dezvoltate din Europa susţin  interzicerea atât a comercializării şi producerii motorului cu ardere internă, cât şi a petrolului (vezi rezoluţia Norvegiei), restricţie posibilă chiar în deceniul următor.

Însă frenezia cu care este întâmpinată revoluţia întreprinderilor energetice ( implicit şi auto ) nu este menită să accelereze tranziţia spre aceasta. Un studiu realizat de Universitatea din Chicago afirmă că actualele tehnologii ale sistemului energetic regenerabil sunt încă departe de o competiţie strânsă cu cele din sectorul primar. Deşi costul MWh a scăzut cu sute de dolari în decursul anilor, acesta nu poate minimiza semnificativ cererea de gaze naturale, chiar şi atunci când se ia în calcul taxa de poluare.

Asemănător este şi cazul bateriilor, revoluţionare în industria producătoare de maşini, a căror cerere o poate depăşi pe cea a petrolului doar în cazul unor scumpiri drastice a costului per baril, a cărui valoare să atingă pragul de 350 de dolari. De altfel, acelaşi studiu susţine o continuitate a imboldurilor de dezvoltare tehnologică şi procedurală pentru extragerea resurselor minerale. Singura soluţie concretizată este impunerea unor taxe pe emisiile de carbon şi plasarea investiţiilor guvernamentale şi private în cercetarea şi în avansarea tehnologiilor necesare producerii de energie verde, ale cărei costuri urmează actualmente un curs singular spre stabilizare.

Este evident că lumea nu poate fi reductibilă la o singură extremă, fie ea şi pozitivă, din pricina unei complexităţi uluitoare inerentă ei. Totuşi, care poate fi deceniul schimbării radicale?

ANDREI  LUCIAN  PĂUN este elev la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…