Viața între ideal și nonsens

Viața înseamnă câteva momente de magie, iar restul este o ceață gri.

Carl Jung spunea undeva: „Aproape nepregătiți, facem pasul către după-amiaza vieții. Mai rău decât atât, facem pasul cu presupunerea falsă că adevărurile și idealurile noastre ne vor servi cum ar trebui. Dar nu putem sa trăim după-amiaza vieții în acord cu programul din dimineața vieții. Pentru că ceea ce a fost grandios dimineața, va deveni minuscul seara. Și ceea ce dimineața era adevărat, seara va fi devenit o minciună.”

Citindu-l, mă privesc pe mine. Am să trec prin câteva momente de timp trăite de mine, pentru a revela ceea ce îmi inspiră acum frazele tocmai citate.

Mai întâi am să spun că sunt zile sau perioade obișnuite, în sensul că lucrurile care se petrec sunt într-o concordanță referitor la o perioadă de timp, sau sunt zile și sunt perioade când lucrurile scapă unei ordini cel puțin firești, iar planurile noastre mărunte sau mai mari nu mai corespund, inexplicabil, cu răspunsurile pe care le primim după aceea. Dar noi am creat acele planuri sau trasee tot în acord cu ceea ce era valabil la momentul acela.

Dorințele, idealurile noastre ne fac să construim trasee pe care vom merge mai departe, făcând alegeri, urmându-le, încercând să ne trăim viețile în acord cu ele.

Începe așa: în acel moment, îmi imaginam că totul este un vis fără de sfârșit. Trăiam cel mai frumos vis. Nu lipsea nimic, și regăsisem chiar atunci tot ceea ce, spuneam eu, am pierdut dintotdeauna. Era ceea ce i-am spus și lui. Așa cum timpul și spațiul nu existau, povestea era un loc doar al sufletului. Era locul unde putem regăsi câte o parte din iubirea aceea care era la început. Este chiar acel loc. Clipele trăite nu au final nici acum. A doua zi, însă, pe la jumătatea zilei, totul s-a întors în sensul celălalt. E trenul care mă aștepta să plec. Împotrivirea nu face altceva decât să aducă mai multă suferință în conștiință. Vrăjită de clipele trăite, poate pentru o zi și jumătate, încă nu puteam să realizez că în dorința mea clipele acelea aveau să continue, că zilele urmau să aibă aceeași ordine. Ce s-a întâmplat deodată cu alegerile și cu acordurile tacite, cu promisiunile nespuse?

Dar, niciodată acel prezent trăit nu a fost promis, ci s-a născut pur și simplu, a existat și atât. De ce să credem că, după aceea, ar trebui să fie și o continuare? Am trăit sentimentul trecerii și al schimbării de nenumărate ori, încât să pot să afirm că uneori ceea ce pentru cineva se întâmplă în două ore este echivalent cu ceea ce pentru altcineva se întâmplă în două luni, sau poți trăi în două săptămâni cât se trăiește, firește, în, poate, un an sau mai mult.

Momentele trăite au o succesiune, dar nu există certitudini. Cum nu există promisiuni nerostite. Există dorințe firești și există așteptări și idealuri la care nu vom renunța niciodată. Chiar dacă de fiecare dată se termină, tu iei jocul de la început. Si să fii conștient că jocul nu are garanții, dar ispita este prea mare ca să nu accepți miza.

Până la urmă, totul are un preț. Orice „magie” vine, mereu, cu un preț.

AURA  CIOBOTARU BARBI este absolventă de filosofie, la Universitatea București și a fost profesoară la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…