Timpul reflectă durata de existenţă a obiectelor şi a fenomenelor, simultaneitatea sau succesiunea lor. Timpul fizic exprimă măsurarea desfăşurării temporale dintre două momente. Putem să îl definim ca număr al mişcărilor dintr-un interval dat. Timpul uman este rezultatul reflexiei raționale şi al meditaţiei asupra raportului existență-timp-finitudine.

Timpul este prezent şi în scenariile cosmogonice (personificat), care preced încercările de circumscriere filosofică. Pitagora spune că timpul se află în afara kosmos-ului, printre manifestările nelimitatului pe care acesta le inhalează şi cărora li se impune limita. Platon numeşte timpul „copia mobilă a eternităţii” și semnul finitudinii şi al permanentei deveniri, care caracterizează lucrurile din lumea sensibilă, căreia îi aparţine întru totul. Aristotel îl numeşte „aspectul numărabil al mişcării”. Pentru Augustin, timpul se reflectă în devenirea interioară.

Oamenii de cultură, poeţii, prozatorii au scris opere în care au reuşit sa transpună, prin imaginație,  preocupaţi de problemele existenţei noastre, metafore despre timp. În „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“, ajungând la ideea de eternitate, se constată că ea are toate caracteristicile și niciuna, în acelaşi timp. Timpul în sine nu are valoare, el nu poate fi prelungit mai mult decât durata lui pe o porţiune de timp.

Timpul, ca entitate, nu are nicio legătură cu timpul biologic sau cu percepţia oamenilor asupra scurgerii lucrurilor. Timpul este doar cadrul în care se desfăşoară aceste fenomene. Semnificaţia unor evenimente ale vieţii noastre nu are nicio legătură cu entitatea timp. Timpul întreţine doar un raport teoretic cu ciclurile astrale: lună, zi, an. Timpul este o expresie fundamentală a vieţii sociale, nu coincide întotdeauna cu ce înseamnă el pentru fizicieni sau astronauţi.

Timpul este prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar „pentru cei ce iubesc timpul este o eternitate.”(Shakespeare). După felul cum ne raportăm la timp, dăm semnificație și evenimentelor care se petrec. Privind obiectiv universul, există doar evenimente care se petrec continuu. Dar asta se întâmplă fiindcă există cineva care le percepe. Timpul implică şi existenţa unei fiinţe, ca să poată exista un reper. Timpul există pentru ca să nu se întâmple toate lucrurile odată. În final, ajunge o singură repetare pentru a demonstra că timpul este o înşelăciune. Timpul ne însoţeşte pretutindeni, pentru a ne aminti mereu de unicitatea fiecărei clipe a trecerii noastre prin univers.

AURA CIOBOTARU este absolventă de filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…