Cum ar fi să ne imaginăm o poveste, în care viaţa şi timpul personajului ei ar fi altfel decât timpul obişnuit şi decât o viaţă obişnuită? Oare vom putea concluziona ceva, despre un asemenea personaj, sau îi vom putea găsi o determinare, îi vom putea da un loc? Poate a venit timpul unor dezvăluiri, iar personajul sunt eu.

De ce am decis să scriu aceste lucruri, acest fapt are legătură, mai mult sau mai puţin întâmplător, cu nişte discuţii despre persoana mea, şi care au dus la un moment dat la întrebările despre cum sunt percepută şi cum sunt de fapt. Un bun prieten, amic, îmi spusese cândva, ce uimit e de povestirile mele, când întâlnindu-ne cam o dată pe săptămână, eu îi spuneam ce lucruri mi se mai întâmplaseră de la ultima întâlnire. Noi ne povesteam foarte multe despre ce ni se mai întâmplase nou. Zicea el, lucrurile, pe care i le spuneam, se pot întâmpla unui om numai în luni de zile, sau chiar mai mult. La mine însă, se întâmpla că timpul era altfel, trăiam atâtea evenimente într-un timp mult prea scurt.

La un moment dat, l-am întrebat dacă ar putea el, să trăiască o viaţă ca a mea. Eram curioasă ce ar răspunde. A spus că nu ar putea. Şi cred că s-a simţit uşurat în momentul acela. Poate aşa era. Cine şi-ar fi putut dori aşa ceva? Pentru a nu vorbi prea mult la persoana întâi, pentru a nu părea ceva cu caracter strict personal, ci şi altceva, voi mai spune că, acele poveşti pe care le spuneam amicului meu, situaţii de viaţă, erau de fapt înconjurate cu o întindere de imaginar,  căci, tuturor ni se întâmplă lucruri mai mult sau mai puţin importante, dar fiecare avem maniera noastră de a le povesti. Poate că eram o povestitoare pricepută, nimic mai deosebit. Poate că ce mi se întâmpla era real, dar timpul pe care eu îl dădeam lucrurilor, poate că era fictiv. Sau poate că lucrurile erau mult mai simple. Percepţia mea asupra timpului influenţa felul cum priveam evenimentele din el. Îmi trăiam viaţa cu o libertate totală de imaginaţie, de a da valoarea pe care o vroiam eu, lucrurilor. Sau poate şi că eu  aveam un fel de legătură specială cu timpul…

E timpul, deci, să ne mai imaginăm ceva… Ca atunci când citeşti o carte, chiar şi când ai terminat-o de citit, povestea nu devine la timpul trecut, ci ea se petrece într-un timp aparte, al ei. Un timp pe care l-a hotărât Autorul, adică în acest caz, Creatorul. Aşa că, revenind, poate că acel Creator, fie dintr-un motiv anume, fie din întâmplare, nu îi dăduse un Timp anume, unul obişnuit. Când a dăruit fiecărei creaturi a sa viaţa si timpul, i-a scăpat, din întâmplare sau nu, ea. Un lucru ciudat, într-adevăr. Asta însemna doar că ea avea să se afle mereu în faţa imposibilităţii de a alege ceva pentru un anumit timp, şi în faţa unei imposibilităţi de a spune un da sau un nu, o dată cu fiecare decizie pe care nu o putea lua, fiindcă, era în afara timpului.

Deciziile sunt ale fiecăruia, momentele principale din viaţă  se petrec în anumite stări în care ţi se cere să faci ceva, şi să iei repede o anumită hotărâre..

Dar ea era mereu indecisă, pentru că mereu se petreceau toate lucrurile în afara ei, ea doar le putea vedea, le putea evalua, le înţelegea prea bine, dar parcă, nu participa ea însăşi la desfăşurarea lor. Se spune că eşti liber să alegi. Dar dacă ne imaginăm, acum, o clipă în care timpul se comprimă, şi nu ai timpul să spui da sau nu? Sau dacă, există totuşi un drum care duce către o singură şi aceeaşi finalitate, şi dacă ea, orice ar fi ales din mai multe variante, situaţiile ar fi fost identice cu dacă ar fi ales orice altceva? Am vrea să ne bucurăm de prezent, fiindcă doar prezentul  e singura şansă la fericire, citisem eu într-o carte preferată. Dar, deseori, o ratăm, fiindcă timpul îl trăim mereu la trecut. Deciziile sunt doar în momentul când deja au fost luate…

Iar viitorul ce e? Iluzie. Cât despre un sens al vieţii, însuşi Sisif spune: „totul e bine”. În acel univers rămas fără stăpân, rămas indiferent, constată el că totul e bine, că totul nu este, nu a fost încheiat. Trebuie, cum spune Camus, să ni-l închipuim pe Sisif fericit? Viaţa e diferită pentru fiecare, de multe ori situaţiile şi reacţiile oamenilor în faţa lor sunt similare, dar asta nu înseamnă că viaţa nu are, pentru fiecare, şi momente de timp care pot să iasă din sfera banalităţii cotidiene. Viaţa unei persoane cu un timp diferit, mereu, nu o putem situa, din această perspectivă, în afara sensului. Căci sensul nu e dat de lucrurile obişnuite şi mereu la fel. Dar nu o putem socoti nici o persoană privilegiată, căci un timp mereu diferit de acela obişnuit nu e atât de uşor de trăit. Nu ştiu care e răspunsul, şi nici nu cred că îl caut. Se spune că, dacă ne-a fost dată o situaţie ca să trecem prin ea, ni s-a dat totodată şi modalitatea de a reuşi acest lucru. Şi da, eu cred asta.

AURA CIOBOTARU este absolventă de filosofie, la Universitatea București și a fost profesoară la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…