Astăzi m-am reîntâlnit cu locuri, timpuri şi amintiri care îmi dau o stare de nostalgie. Pentru că niciodată nu va mai fi ceva care s-a încheiat. Dar nostalgia e fiindcă a depins de alegerea mea ca acel ceva s-a sfârşit…

Acum, chiar acum, pentru unii începe un nou capitol de viaţă, şi se încheie un altul. Uneori, pare mai important ce începe acum. Dar care e graniţa între două momente de timp, a două stări de lucruri diferite, una care s-a încheiat si alta care a început? Noi nu percepem această graniţă.

Sunt lucruri cu care ne reîntâlnim după un timp, dar ştim că nu mai ne aparţin. Ele ne amintesc de ceea ce a fost si ceea ce nu mai este pentru noi. Apare un conflict interior tocmai fiindcă noi nu ne-am schimbat, dar starea de lucruri s-a schimbat. Constatăm ca starea de lucruri s-a schimbat.

Dar cum putem explica acest fapt, din moment ce locul pe care îl regăsim e la fel? Timpul cuprinde spațiul, iar când un timp nu mai e, parca nici locul din timpul de acum nu mai e al nostru, în niciun fel. E ceva firesc că întotdeauna apare schimbarea, adică ceva se termină şi altceva urmează.

Dar dacă timpul este al sufletului nostru, înseamnă şi că noi ne-am asumat totul în mod conştient? Dacă orice lucru pe care îl facem e o alegere, cum am fi putut alege într-un alt fel sau de ce am ales aşa? Cum putem să rezolvăm conflictul acela interior pe care îl trăim în starea de nostalgie? Care este răspunsul care clarifică?

Cred că suntem mereu unde trebuie să fim, când putem alege în fiecare moment să spunem DA vieţii. Viaţa însăşi, înseamnă afirmare, înseamnă a te alege pe tine mereu.

AURA CIOBOTARU este absolventă de filosofie, la Universitatea București și a fost profesoară la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…