În 25 de ani transformările din România au avut un ritm într-atât de anevoios, încât atunci când se ia curentul mulți dintre noi îl înjurăm pe Ceaușescu. Cei care au plecat afara s-au pus, oarecum, la adăpost de chinul reformelor și construcției capitalismului de Dâmbovița. Oricum, cam d-aia au plecat. Să fie feriți de tot nefirescul unei democrații cu malformații.

Ai crede că dintr-un egoism feroce și din dorința lor de îmbogățire rapidă și-au făcut lor acest bine și nouă în ciudă, sărind peste tranziție spre a căuta cu botul umed lapte și miere. Adevărul – înclin să cred – e ca fericirea de a-ți lua stăpân occidental și de a vedea, mai devreme decât noi, vitrine de mall, a venit la pachet cu drame personale și familii care au adormit rumegând cuvintele dor și casă. Nu le-a fost ușor, dar au mizat pe faptul că euro vindecă și răni și regrete.

Împlinirea, pe partea economică ar zice nea Gigi, găsită la sute și chiar mii de kilometri mai la vest i-a încălzit pe-ai noștri mai aprig decât o respirație caldă de nevastă sau de odraslă. Asta a fost o lecție care a sfărâmat în corazonul lor ca-n piatră. În mod sigur i-au înjurat și nu-i vor ierta vreodată pe cei care i-au împins să plătească acest preț. Oricât te-ai realiza la nivel de raft de frigider o să scrâșnești mereu din dinți pentru că nu ai fost acolo să iei mâinile de pe bicicletă, atunci când cel mic o pornește pe calea lui. Și totuși, în mod paradoxal, lor le-a fost bine. Mai bine ca acasă! Înțelegeți? Cu o mâna au stat agățați de oportunități occidentale, iar de picior erau trași de părinți și bunici. Plecarea lor ni se-arată mereu la televizor – e o izbândă. Și-au găsit loc de muncă. Izbânda – vă vor spune ei sincer – o resimt adesea ca pe-o pedeapsă. Nu mai era loc pe DN1 sau Autostrada Soarelui și pentru ei. Prea mulți români într-o țară atât de mică!

Cu granițe deschise și cu cetățeni trimiși la muncă în străinătate, România a respirat mai ușor și și-a umflat un plămân, pregătindu-se de boom-uri economice. Presiunea șomajului să fie la spanioli și italieni, pentru că ei o duc mai bine! Banii celor care au ales pribegia au fost nemaipomeniți! Cursul ratelor noastre bancare era la cheremul valului de valută plecat de la ei. Munca lor trimisă-n țară s-a transformat într-o cifră pe care bugetul nu și-a permis în ultimii ani s-o ignore. Căpșunarii – așa le zice la tv – se salvau pe ei și ne salvau, fără să-și dorească neapărat, si pe noi. Banii lor – mulți până la criză – se cheltuiau în Grădina Carpaților, banii lor au schimbat sate. Nivelul de trai din occident venea în pachete mai mari sau mai mici cu Eurolines-ul. Schimbarea „stranierilor”- nu neapărat de gust – e reală și palpabilă. Hainele lor coborâte din avionul de Madrid, Londra sau Milano miros, uneori, cel puțin atât de frumos ca alea scumpe, de prin reviste. Când și-au văzut și mirosit prima oară nepoții, unii bunici și-au proiectat chiar cât de relaxat și înstărit e vestul. De-acolo, nu          te-ntorci cu compensate sau pansament în stomac, tataie, ci cu bomboane și ciocolată din duty-free.

Gestul românilor de-afară, de a vrea să pună ștampila, ne este tuturor util. Ne-amintește de toate restanțele pe care le-avem față de ei și față de noi. Să-i lăsăm să voteze! Să-i lăsăm să conteze și politic, într-o țară pe care au ajutat-o și pe care n-au părăsit-o decât fizic. O țară pe care o vor altfel pentru copiii lor, pe care o vor, dacă vreți, ca-n vest, curată, cu gresie, parchet, termopan, spital, școală și-autostradă.

Cozile celor de-afară, care au vrut să voteze, m-au impresionat. Și mi-au arătat un popor condamnat să trăiască în două lumi. Vor reuși cei de-afară să ne salveze și să schimbe și lumea pe care au fost obligați s-o lase acasă? N-ar trebui să-i ajutăm și noi? Să începem deci să învățăm de la ei și să-i recuperăm ca cetățeni, nu doar ca automate de valută.

BOGDAN CIUCLARU este un încă un tânăr jurnalist, om de radio, proaspăt tată, lucrează la EUROPA FM și este, peste toate, absolvent de CARABELLA…