Se spune că un economist și un om obișnuit mergeau pe stradă când deodată văd o bancnotă de $20 pe trotuar. Omul spune: „Uite, ce zi norocoasă, aia nu e cumva o bancnotă de $20?” La care economistul răspunde: “Nu are cum, dacă era o bancnotă de $20, cineva ar fi ridicat-o deja”. Știți cum în piața imobiliară, valoarea este „locație, locație, locație”? Ei bine, același lucru se aplică și la valoarea pieții de muncă. Iar implicația rezultată este remarcabilă. Înseamnă că barierele care te țin departe de un loc unde ești mai productiv, economic vorbind, sunt cele care te țin departe de contribuția pe care ai putea-o face. Și fiecare persoană ținută într-o țara mai săracă, trage puțin în jos economia globală. Iar mic cu mic se face mare. Statisticile arată că 1 din 20 de persoane care lucrează în țări mai sărace, ar putea, teoretic, lucra în țări mai dezvoltate. Iar toate aceste persoane ar adăuga un beneficiu imens la economia noului stat gazdă. Ar adăuga un beneficiu mai mare decât dacă s-ar renunța la toate restricțiile pentru comerț și investiții internaționale combinate.
În esență, este foarte simplu. Iei pe cineva dintr-o țară mai săracă, precum Polonia de exemplu, și îl aduci în Marea Britanie, sau altă țara mai dezvoltată. Iar salariul lor va urca de trei, patru, cinci, poate zece ori, față de cel pe care l-ar fi avut în țara gazdă. Deci din perspectiva emigrării deja sună bine. Dar din perspectivă imigrării? Păi, în primul rând, doar o parte mică din oameni aleg să se mute. În ciuda diferențelor masive dintre economii (de exemplu, salariile din România sunt de aproximativ 6 ori mai mici decât cele din Suedia), doar o porțiune mică din populație alege să se mute, și chiar și aceasta o face temporar. Studiile economice arată că efectul asupra noii țări gazdă este imens, iar, contrar așteptărilor, imigranții nu iau locuri de muncă de la locuitori, nu scad salariile, iar din privința contribuțiilor la stat, sunt contribuitori net (mai exact dau mai mult în taxe și impozite decât iau în beneficii). Iar asta nici nu ia În vedere faptul că muncitorii imigranți complementează muncitorii existenți. Mai exact, muncitorii polonezi din exemplul de mai sus, lucrează mai bine și mai din greu decât cei englezi, ceea ce îi inspiră și pe cei englezi să muncească mai din greu, lucru care în final are un efect asupra angajatorului a cărui afacere crește, astfel oferind mai multe locuri de muncă și mai multe contribuții la stat. În acest fel, și polonezii și britanicii ajung să profite.
Dar cum rămâne cu Polonia? Este adevărat că dacă prea mulți oameni pleacă, economia ajunge să sufere, dar dacă ne uităm la cazul Poloniei, aceasta are cea mai mare creștere economică de la criza din 2009 încoace. Și chiar dacă ar suferi, este dreptul oamenilor de a se asigura că trăiesc cât mai bine.
Însă un lucru cu care majoritatea economiștilor sunt de acord, este faptul că migrația este un fenomen net pozitiv din punct de vedere global. Cu toate că salariile anumitor muncitori din Marea Britanie de exemplu, ar putea scădea deoarece este un nou val de forță de muncă, salariile muncitorilor rămăși în Polonia ajung să crească datorită noii rarități de personal. Iar partea cea mai bună este că efectul pozitiv din Polonia este mult mai mare decât ce negativ din Marea Britanie (motiv pentru care deseori acesta este considerat ca fiind zero, neglijabil).
De fapt, după cum am menționat, foarte multe studii arată că imigranții tind să crească productivitatea locuitorilor unei țări. 200 din cele 500 de companii de top din lume au fost fondate de imigranți sau de către copii ai imigranților.
În orice caz, nu mă aștept ca acest articol să schimbe foarte mult opinia asupra migrației. De fapt nici nu am intenționat să scriu acest articol ca argument pro sau contra migrație. Vreau doar să închei cu o întrebare. Ar trebui ca migrația să fie inclusă în Drepturile omului? Nu cumva este un drept fundamental?
BOGDAN MIHAIL VLĂDUCĂ este student de WORCESTER și, desigur, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…