1.Marea crimă a lui Cioloș: vrea să fie modest – Cioloș se suie în avion și stă la clasa economic.  O stewardesă insistă să-l ducă la clasa business. Omul vrea totuși la economic, laolaltă cu întreaga delegație. E deja un gest că se află într-un avion de linie, darămite că stă la un loc cu lumea obișnuită. Fotografia cu acest moment este dată de TVR. Apoi apare și povestea în care premierul își cer scuze că pasagerii trebuie să aștepte ca să coboare el. Sunt prea bătrân în presă ca să cred că astea se mai întâmplă de la sine. Cu ceva timp în urmă, Cioloș făcea curat într-un parc natural și, de multe ori, noaptea, stătea să răspundă la diverse întrebări de pe FB. Miniștrii sunt instruiți apoi să-i caute pe oamenii obișnuiți și să le rezolve problemele. Recent a anunțat că nu intră în politică și le-a interzis miniștrilor să facă acest lucru, sub amenințarea că vor pleca din guvern. Da, este evident, Cioloș are un program în care modestia este principala virtute. Aceasta estea mare crimă care i se reproșează premierului. Că vrea să pară mai modest decât este, că el caută aceste situații în care se străduiește să fie sub nivelul său. Ba, mai mult, le promovează în întreaga societate. Da, asta este marea crimă. Că vrea cu tot dinadinsul să pară un ipocrit, care nu se bucură de rangurile ce i-au fost date. Și că-ți bagă asta cu forța în ochi. Dar stau să mă întreb. De când modestia, fie ea și jucată, a ajuns o crimă în țara asta? După ce ani de zile și chiar și acum, în fiecare zi, cetățeanul obișnuit este călcat în picioare la propriu și la figurat de gipane, este pus să stea la cozi de ”aleșii” săi, ca ei să le sară primii, iar toți necitiții și întâmplații în fruntea țării îi trimit câte o flegmă peste ochi, acum ne supărăm că unul dintre noi caută modestia. Poate după ce 20 de ani poporul ăsta s-a bucurat de tot ce i-au oferit nesimțiții din fruntea sa, poate acum, poate un pic, are nevoie de unul pe care să nu-l simtă că-l ia de sus. Poate are nevoie și de exemplul modestiei jucat în tușe groase. Așa cum decenii pe ecranele televizoarelor s-au întins la nesfârșit mizeria, neomenia, jignirile, poate e nevoie acum, ca să ne reparăm, de unul care să se arate mai mic decât este. Iar dacă asta este crima lui Cioloș, o primesc cu plăcere și o susțin până în pânzele albe. Căci nu știu ce moștenire ar putea avea acest guvern, dar una tare mi-ar plăcea să rămână: că în țara asta reușesc și oameni modești care au trecut și pe la școală. Mare lucru ar fi.

2. Marea mistificare – Stau și mă întreb mereu care trebuie să fie doza de tupeu în viața unui om care să-l împingă să facă niște lucruri de care nu va scăpa întreaga viață. Ce resort sau ce mecanisme rulează în softul său încât să-i dea voie să doarmă bine, după ce aruncă o flegmă pe mai toată societatea? Dar atunci când încearcă să mintă în față nu numai oamenii din breasla sa, dar și pe cei care au bunul simț de-a trăi decent și pe picioarele lor în țara asta? Dar mai ales atunci când iau parte cu bună știință la schimbarea unui set de valori pe care ar trebui să traiască bine o societate. Căci în ultimele luni sunt oameni care s-au angajat să ia parte la una dintre cele mai mari mistificări de le-am putut vedea vreodată. Iată exemplele. Trei lucrători în poliție și armată, cadre universitare chiar, vin și ne spun că domnul Petre Tobă nu și-a plagiat lucrarea de doctorat. Lucrarea domnului Tobă, văzută de zeci de specialiști are zeci de pagini identice cu a unui cetățean numit Tucmuruzm și nu numai. Nu dau detalii, sunt publice de luni bune. Motivele pentru care cei trei spun că nu asistăm la un plagiat sunt absolut sfidătoare.  „Internetul nu poate fi considerat o persoană în accepțiunea legii, ori, în situația de față, neavând persoana prevăzută de lege căreia să îi fie atribuit referatul rezultă, pe cale de consecință, că nu poate fi vorba de plagiat, întrucât nu sunt întrunite condițiile legale.” Așadar internetul este o entitate de care te poți folosi, informațiile apărând acolo precum prunele și merele în copac. Nici măcar în bancurile cu polițiști prostia asta nu poate fi spusă. Dar cea in care ni se spune ca Tobă nu știa cu computerul și de asta nu putea plagia? Să înțeleg că domnii de la Poliție și-au făcut șeful analfabet funcțional ca să-l scape? Desigur nu, miza lor este mai mare. Ei trebuie să stabilească un nou standard, o nouă raportare la realitatea actuală. Una care să le dea posibilitatea de-a păstra drepturile rezultate din munca altora. Nu este un caz singular. Când Tăriceanu a sărit o coadă, situație pe care ar fi putut-o trata cu decență și umor, ba chiar mânuind-o în scop electoral, am aflat că alesul român este un supra-om și că deasupra lui curg privilegiile. Ni s-a explicat cu asupră de măsură că tocmai pentru că a fost votat, Tăriceanu poate trece prin viață și prin cozi altfel decât noi. Dar nu coada era importantă aici. Ci ideea că asupra noastră este o clasă călăuzitoare care are un pic mai mult decât noi. Coada era doar un pretext, ce trebuia să aflăm este că, în fapt, oamenii care conduc țara asta, pot sări de niște reguli ale decenței. O justificare pentru ani întregi de abuz și nesimțire ai unor conducători. Desăvârșirea unei clase superioare. Să mergem un pic mai încolo. Cătălin Tolontan pune pe o anchetă în care se arată în zeci de spitale din România se moare pentru că cineva vinde dezinfectanți diluați. Ancheta este coroborată cu numeroase cazuri în care oamenii sunt îmbolnăviți de bacterii ucigașe. Ancheta este acoperită de un întreg ansamblu de istorii, afirmații și întrebări. Contra-anchete fără documente, doar pe surse, vin să spună că lucrurile nu ar sta chiar așa. Că se dorește distrugerea spitalelor românești și a economiei românești. Neîncrederea trebuie sădită și în cei care mai vorbesc cu date și cu fapte. În ciuda faptului minor că și dacă unu la sută din anchetă ar fi adevărată și tot am avea o problemă. Un singur lot, un singur spital, un singur om să fi murit din această cauză și tot ar fi trebuit să știm. Nu zăbovesc aici, căci aș putea să mai adaug ceva. În urmă cu două zile premierul Cioloș a făcut o declarație în care spunea că portul Constanța nu va fi privatizat ani buni. Reacțiile și articolele au fost tocmai pe dos. ”Minți, nu e adevărat, sigur pregătești ceva. O să vinzi țara, ticălosule!” Aceasta este completa mistificare și marea răstălmăcirea doar de dragul de a subsuma realitatea unor idei care trebuie să ne țină în încremenire. Iar acestea sunt după cum urmează: România este atacată din exterior, ni se dorește răul, vor să ne fure și-au trimis oamenii aici. O alta spune că, de fapt, se vrea înlocuirea unor hoți cu alți hoți, că e doar o banală luptă pentru putere. Și că cei care dețin puterea acum sau o parte a ei sunt niște eroi care trebuie răsplătiți. Să zicem că ar fi chiar așa. Că brusc, cineva vrea să ne îngenuncheze. Uitați-vă un pic la tot ce ne înconjoară, la calitate celor care ne conduc. Or fi ei victimele care se cred acum? Sau poate noi suntem victimele lipsei lor de calitate dovedite în ultimii 25 de ani? Eu cred că faptele și trecutul apropiat vorbesc foarte bine despre noi. Sunteți mulțumii de politicienii români, dar de modul în care arată spitalele, dar de cozile de la administrațiile locale? Dacă acceptăm să ne stabilească noile lor reguli, cele în care poți să folosești ce nu-i al tău, cele în care avem două rânduri de cetățeni, cele în care nu mai ai voie să pui la îndoială, cele în care realitatea este adaptată nevoilor grupului tău, atunci vom fi părtași la marea mistificare. Și o să mai băltim pe aici 25 de ani.

3. Când trece dezbaterea dintre Pop și Cărtărescu, poate ne uităm la prezent – Am văzut că de câteva zile, minți dintre cele mai luminate ale României au de împărtășit păreri legate de noile generații. Lumea oscilează între nenorocirea ce stă să vină, în ipoteză academicianului Pop și omenirea viitor de aur are, ipoteza lui Mircea Cărtărescu, cel care i-a dat cel mai important răspuns academicianului. Ca să fim scrupuloși citatele sună cam așa: Domnul Pop: ”Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc!” Domnul Cărtărescu: ” … mie mi se pare că rareori a existat în lume atâta creativitate, atâta risipă de geniu științific, tehnologic și artistic ca astăzi. Nu cred că e bine să vedem doar pericolele noului fel de realitate (și post-realitate) în care trăim fără să înțelegem și speranțele de neimaginat altădată pe care ni le aduce. Varianta domnului Cărtărescu îmi place mai tare, dar doar pentru că sunt optimist. De câte ori am fost la școală, însă, să-mi țin cursul de radio, i-am dat dreptate domnului Pop și îmi venea să mă dau cu capul de masă. N-am nicio pretenție că știu unde va duce viitorul și nici nu am căderea să mă bag în dezbaterea celor doi. Dar cum îmi place să mă uit la știri, iată câteva dintre întâmplările cu copii din România care ne spun unde suntem. Că de asta putem fi siguri. Și până când cade drobul de sare, poate vedem ce putem face aici. 1.Guvernul reintroduce plata integrală a navetei pentru copiii din mediul rural. Aceasta fusese scoasă în urmă cu trei ani de guvernul PSD, care a stabilit parametri de cost. Asta pentru că firmele de transport, știind că plătește statul, îi spoliau pe oameni. Rezultatul? 35 de mii de copii au renunțat la școală. 2. Doi tineri minori îl omoară în bătaie pe un al treilea. Povestea ajunge publică pentru că cei doi au exact atâta minte încât să pună înregistrarea pe FB. Toată lumea trece însă cu privirea faptul că toți trei erau rupți de beți. Asta înseamnă că la peste 20 de ani de la adolescența mea, accesul copiilor la băutură nu a fost deloc restricționat. Și că e la fel de ușor să ai acces la alcool ca în zorii nebuni ai democrației. Posibil la fel la țigări și la jointuri. 3. 2500 de copiii se reped într-o sală în care încap 500 ca să-și vadă idolii de youtube. Adolescenți de care nimeni nu a auzit fac sute de mii de vizualizări într-o zi și au o influență uriașă asupra unei generații. Nu asta e problema. Ci faptul că eu și alte mii de părinți habar nu au ce spun oamenii ăia acolo. Zău că nu vă cred dacă îmi spuneți că-i urmăriți pe iRaphahell, itsAnca sau Vasco. Asta pentru că nu ne interesează sau nu avem timp. Ce-mi spun mie lucrurile de mai sus? Că înainte de-a avea mari dileme legate de generațiile care vin, trebuie rezolvate câteva probleme lumești. Astea care ne arată că noi, adulții din România ne-am rupt de generațiile din urmă și că nici nu le protejăm, nici prea nu ne pasă ce fac ei acolo în lumea lor. Când o să înțelegem mai bine ce și cum li se întâmplă sau pur și simplu o să ne facem treaba de părinți, profesori sau politicieni,  aș pune mână în foc că vom afla imediat dacă vine vreun dezastru sau epoca cea mai luminată a lumii.

CĂTĂLIN  STRIBLEA  este un cunoscut jurnalist, observator atent al realităților    românești…