Era o zi de vară minunată. Peste tot era numai zăpadă, soarele strălucea puternic, iar eu, împreună cu câţiva prieteni imaginari, construiam un castel de nisip în mijlocul autostrăzii. Pe un sens era banda unde ne aflam noi, iar pe cealaltă circulau vapoare, spărgând valurile mării. Am terminat de construit castelul (care nu avea mai mult de doi metri înălţime şi vreo trei lăţime) şi am intrat în el. Am închis uşa şi m-am întors. În faţa mea erau acum nişte nori. Chiar mă aflam pe unul. Continuă să citești →

Azi am plecat împreună spre un loc despre care nu ştim nimic. Ştim doar că vrem să ajungem acolo. Vrem să ajungem acolo împreună. Mi-am făcut bagajele, sunt pregătit. Tu? Încă te mai machiezi. Atunci voi mai aştepta douăzeci de minute.

 Acum eşti gata? Bine. Urcă-te în maşină şi hai să pornim! Continuă să citești →

Recunosc, nu ştiu cum de m-am trezit că scriu, că îmi place să o fac. Să scriu anumite cuvinte pentru prima dată, umplând nişte rânduri goale, doar aşa, să nu se simtă singure. Chiar nu mi-am dat seama la început că ce fac eu aici nu e ceva oarecare, ci este o creaţie. Nu ştiu, mie îmi pare o normalitate, dar poate pentru alţii este o superputere, iar dacă eu o posed, asta mă face un supererou? Continuă să citești →

Erai atât de frumoasă şi… simplă.

Te văd mai mult decât înainte, te visez şi mai mult, apari peste tot.

Nu există nopţi în care tu să nu-mi apari în gând.

Şi doare, dar e o durere glorioasă. E dulce, asemenea parfumului cu care te dădeai,  asemenea zilelor pe care mi le făceai mai frumoase cu zâmbetul tău.

Credeam ca acele zile vor dura un infinit. Dar nimic nu durează la nesfârşit. Continuă să citești →