Arhive categorie: Silviu MILOIU

Silviu MILOIU – Din cronici de azi…

silviu_miloiuSPERANȚĂ  –  Mai sunt doi ani până la centenarul unirii de la 1918. Îmi imaginez, încă de pe acum, torențiala de discursuri, de promisiuni, de declamații, de atrocități verbale, de coloane oficiale, de coloane neoficiale, de coloane înzăpezite, de coloane îndoite, de coloane înlemnite, de coloane… În ăst timp, pentru că politicianului nu s-a gândit nimeni să-i propună o deviză precum cea a Școlii de Cavalerie Ferdinand I din Târgoviște, „OFIȚERUL DE CAVALERIE TREBUIE SĂ FIE CĂLĂREȚ ȘI CAVALER”, el face ce știe. Ce ar trebui totuși să știe? Ar trebui să știe că un Muzeu al Cavaleriei, pe amplasamentul fostei Școli de Cavalerie, ar oferi un cadru adecvat pentru un discurs consistent despre 1 decembrie. Continuă să citești

Silviu MILOIU – Din cronici de azi…

silviu_miloiuPRIETENILOR – Am sărit, ludic, coarda pulsului sentimentelor umane. Până la capăt. Am purtat, hieratic, felinarul într-un colț uitat de natură. L-am privit, l-am gustat, l-am sorbit cu privirile, cu fruntea, cu mâinile, cu aparatul de fotografiat., cu trupul, cu genele. Am tresărit la aprinderea lampionului pe un țărm de mare. Am devenit culoare, umbră, cută, zbor, rugă, comuniune, uimire, țipăt, alienare într-o operă de artă. M-am avântat pe notele unei piese muzicale, am rămas suspendat între pământ și cer, am copilărit, am murit și am înviat în tonurile și ritmurile unei partituri. Mi-am continuat divanul cu cerul. Am privit din prispa sufletului în oglinda ochilor de copil. Am iertat, am iertat didactic și etic, am iertat ca alegere, am iertat cu fântâna minții, am iertat, mai cu seamă, cu corola inimii, am iertat până la mineralele care dau viață naturii. Continuă să citești