Când cade zăpada

Este iarnă și ninge,

păcate să-ngroape

dorințe, neputințe și nevoile toate.

Albește cărarea să n-o încurcăm,

pârtie facem în fulgi de poveste,

cale croim în visare și dor,

mâna o întindem adesea spre om.

Mă îmbăt când privesc

dansul celest de omăt preacurat.

Să cadă zăpadă, iubirea înaltă

acoperă rostul, pasul și drumul.

Amintiri de poveste mă îmbracă,

Timpul se întoarce cu mâna spre cer,

să ceară îndurare, încă o iarnă

să albească începutul

și pașii rămași, potecă-ntărită

cu ardoare să crească.

Când cade zăpadă, iarăși se poate

să pășim cât trăim și iubim.

 

Ultima zăpadă

Ating cu zilele timpul,

degete lungi

vor să simtă și să lase amprenta

iernii care vine tiptil,

o ultimă bucurie meritată, uitată demult.

Obosesc orele în jurul tău,

rotindu-se să nu te atingă,

ușor înclinându-se te poftesc

încă în valsul vieții,

pe pojghița de gheață a patinoarului

îngăduită de creatorul lucrurilor perfecte.

Curând cade ultima zăpadă

care acoperă pașii imperfecți făcuți în grabă.

Pășim cu bucurie și grijă pe calea

cu un singur sens,

eliberați de poverile trecătoare.