Arhive etichetă: Constanţa Popescu

Constanţa POPESCU – Trei…

Constanţa_Popescu

Bucurii din ce în ce mai mici,
ca niște boabe de piper,
ne ustură dorul și trezesc gânduri de toamnă…

1.

Se sparge un clopot

Culegător de mistere la crucea dimineților,
când se cunună cu lumina,
culoare pură mă îmbracă,
spectacol celest de început de ziuă.
Te întreb care e cărarea mea?
Eu cititor de stele, încerc mereu să deschid porți,
cu o cheie de vis, cu o cheie de dor…
Nu mă lăsa să rătăcesc printre slove,
devenite punți frânte între oameni,
drumul cel mai scurt e iubirea, deja poveste,
mit pentru poeți.
Lasă-mă Doamne să sparg un clopot,
de câte ori ochiul meu interior privește
urme de pași pe stânca timpului, lăsată mie.
Trudnică povară, să șlefuiești în stâncă litere,
cuvinte virgine inventate de poeți…
e dimineața mea în fiecare zi alta,
când mintea deschide inimi,
păstrând lucrurile mici, cu bucurii mari.
Speranța? Adierea unui gând primăvăratec,
eu, păstrătoarea tainei în toamnă,
gata de zbor.

Fotografia postată de Constanta Popescu.

2.

Se întâmplă

În dimineața plânsă, am un dialog cu toamna,
prințesa eternelor poveri…
îi număr frunzele și-i dau anii de-o parte,
ea îmi decolorează părul, mai soare, mai fără culoare
și-mi caută amprenta pe chip.
O voi vinde la talcioc la vremea
când mustul tremură în doagă,
nucile pocnesc în haina verde tocită de dor
și covorul de iarbă trebuie dat la curățat,
de pete maronii care rănesc decorul…
Stai cu mine la masă,
sărută-mi privirea pătrunsă-n depărtare,
strânge picurii ploii între gene
și spală-mi gândurile de singurătate.
Știi, se mai poate întâmpla să ne întâmplăm
și e minunat…

Fotografia postată de Constanta Popescu.

3.

Eram zâmbetul care topește

Mi-ai răvășit colecția de zâmbete,
căutând locul unde se suprapunea perfect,
sărutul peste amintirea tandră.
Am cutreierat eternitatea pe cărări
cu soarele curs pe frunze și pe flori,
care n-au obosit să mă aștepte
cu o rochie plină de gânduri
presărate peste curcubeul ploii,
amețitor de parfumat…
Eram cea mai frumoasă femeie,
cu pașii însângerați pe stânca începutului.
Eram suava respirație printre hohote de plâns
și apoi suspinul acceptării…
Eram privirea care te întoarce din drum
și zâmbetul care topește depărtarea,
scriind povești despre noi,
mai emoționați decât mirii din pozele
unui album cu foile rupte…

https://external-fra3-1.xx.fbcdn.net/safe_image.php?d=AQB2rzy0gkVfP85M&w=276&h=183&url=https%3A%2F%2Fencrypted-tbn0.gstatic.com%2Fimages%3Fq%3Dtbn%253AANd9GcRnzHk7R3dcuyH2TuWDpn31rKQNq5JKXHTh8765spJvRPtwygP-

Constanţa POPESCU – Patru…

Constanţa_Popescu

Rugăminte

Presară-mi Doamne, pe potecă veșnicia
cuvintelor căzute-n gând,
când mă înclin la răsăritul faptei
și pun sămânța în brazda temătoarei clipe!
Am priponit destule primăveri
și veri și toamne, pe când sămânța
era bob de floare…
Vreme prelinsă în palme aspre
crește migălitor și vorba, dar și planta
care mă hrănește… Continuă să citești