1.

Umbra

Dacă vrei, am să tac, lângă umărul tău.
Alfabetul cu litere șterse,
mă obligă să te cuprind,
să te acopăr cu șoapte,
iar acolo unde nu sunt, e dorul…
lasă-mă să exersez liniștea,
nu-mi vorbi despre nimic,
e peste tot…
Dacă vrei, am să scriu povestea
pe un bilețel strecurat sub perna
cu vise decolorate…
vor înflori de câte ori le uzi
cu privirea care mă îmbracă
în tandreți de primăvară…
și atunci, lasă-mă să tac,
pentru câteva anotimpuri
și voi fi umbra ta caldă,
dacă vrei..

2.

Litere din lacrimi

M-ai lăsat să răstorn șuvoiul de cuvinte
pe foile albe ce mă așteptau
de câteva decenii…
m-ai lăsat să spun orice, dar nu oricum,
cu lacrimi printre litere…
ca să se vadă doar bucuria resemnată,
înțelepțirea suferinței să pară inspirată.
Prin toate am trecut
și am urcat și am căzut,
m-am ridicat și am trecut
atâtea vămi câte mi-ai dat.
Când voi pleca, ia-mă ușor și spune-mi că afară
mă așteaptă dimineața cu surprize…
EA nu vine niciodată-n zori,
te adoarme să nu îi simți mirosul de departe…
cerneala visului să fie de mult uscată
și orice vorbă, inutilă…

3.

Altă perlă

Sunt țăndări, cioburi,
mă împrăștii pe cărări
rănind pașii care mă iubesc.
Cum să mă mai reclădesc,
când Dumnezeu mă suflă
spre alt anotimp în care nu am așternut
nisipul liniștii?
Ce bine știi să mă iubești alungându-mă…!
Aș fi putut fi scoică pentru altă perlă,
din oceanul timpului,
dar m-ai băut cu prea multă sete,
secând cupa dorului.

4.

Eram zâmbetul care topește

Mi-ai răvășit colecția de zâmbete,
căutând locul unde se suprapunea perfect,
sărutul peste amintirea tandră.
Am cutreierat eternitatea pe cărări
cu soarele curs pe frunze și pe flori,
care n-au obosit să mă aștepte
cu o rochie plină de gânduri
presărate peste curcubeul ploii,
amețitor de parfumat…
Eram cea mai frumoasă femeie,
cu pașii însângerați pe stânca începutului.
Eram suava respirație printre hohote de plâns
și apoi suspinul acceptării…
Eram privirea care te întoarce din drum
și zâmbetul care topește depărtarea,
scriind povești despre noi,
mai emoționați decât mirii din pozele
unui album cu foile rupte…

5.

Vis de taină

La atingerea nopții, spune-mi
că sunt prima stea care se zbate în pleoapa ta
ca să te învăluie în mister, în dor și bucurie…
Nu-mi explica de trece timpul
și pașii rari cu greu mai urcă scara,
că eu vibrez în rezonanță cu noaptea
care trage cortina peste păcate
și ne îngheață vorbele-n gând…
La ferestre luna aprinde umbre
ascunse de perdeaua unui vis uitat.
Trec anotimpuri și timpuri se succed
tot mai încurc povestea
pe care aș fi vrut să o scriu
când întuneric tot mai mult se așează
în calea cuvântului de taină,
ce nu mi-e hărăzit…
E anotimpul în care
împrăștiem cuvintele ca un balsam,
vechi răni se închid
când prindem îmbrățișarea de sub vâsc
și ceasul se mai gândește când va bate…

6.

Scară cu un singur sens
Să-mi săruți cuvintele, aș vrea
și gândurile și dorul restant,
să-mi îmbrățișezi faptele
și nu urmele nefăcutelor gesturi dorite,
creând amintiri
și înainte și înapoi de durere…
Aș vrea să arestez moartea,
doar ca să-mi dea timp
să durez un muzeu al bucuriei…
Personajele pun masca fericirii
și mângâie chip ridat de noapte.
Cum ar fi atunci copiii sorții?
Cu uniforme de zale pe care au pictat
liniștea și înțelepțirea,
sau născuți bătrâni,
vor ascunde zădărnicia pașilor
pe scara cu un singur sens?
Aș vrea să pot ține scara…tot mai șubredă…

7.

Sunt un gând

N-ați văzut pe unde circulă fericirea?
Am așteptat-o în stația cu fața la soare,
unde oprește autobuzul plin cu ani,
obosiți și trimiși la muncă.
Am perna plină cu stele,
încă șlefuiesc colier zilei
născută iar și iar, din osânda
anotimpului cu zâmbet la ferestre…
E noaptea fără număr, ascunsă în gânduri
ce-mi spală dimineți cu muguri de rouă
prăvălite pe doruri ucise.
Sunt încă pe drumul cu sens unic,
mă îndepărtez cu fiecare clipă
și destinația neclară
îmi pune saboții de plumb
și-mi taie puntea spre cuvânt.
Sunt un gând ce nu l-ai avut încă…