Mă dojenește un prieten: „ce ai maestre cu… Mihai Bendeac?” Mihai Bendeac e un actor.

Sincer derutat, la început n-am știut ce să-i răspund… M-a lămurit tot el și l-am liniștit.

N-am, prietene, nimic cu… Mihai Bendeac, ce să am cu el? Probabil că te-ai obișnuit pe repede înainte cu felul de-a gafa, deseori, al ăstora de prin televiziuni… În postarea la care te referi, i-am spus, am scris Mihai BENIUC, nu Bendeac… Și nici cu Mihai BENIUC n-am nimica, dimpotrivă, am scris – referindu-mă și la el, ca poet din perioada… primului „obsedant deceniu”, ultimii 10 ani din România acestui început de secol XXI, care în foarte multe privințe au semănat cu primul „obsedant deceniu”, putând fi considerași, vorba excelenței sale, domnul Nicolae Iliescu, „cel de-al doilea obsedant deceniu”- am scris, deci, că a fost un foarte bun poet. Așadar, Mihai BENIUC nu a fost Mihai Bendeac și nici Mihai Bendeac nu e Mihai BENIUC. Și n-a fost vorba nici de artistul plastic și profesorul Mihai Bandac!
Și n-am nimic cu niciunul!

P.S. Am mai pățit așa ceva, fiind vorba despre doi mari pictori romani, Țuculescu și Ciucurencu, pe care un amic ( și azi un fel de „activist adaptat”, de tip nou, o vreme lefegiu și prin cinematografia română ) care i-a unit pe cei doi pictori, făcând din doi unul singur, întrebându-mă așa, de conversație, cu o ocazie, la o paranghelie de expoziție:

Nu se compară, mi-a zis, îți amintești ce erau pe vremuri vernisajele, la Dalles, mai ales alea cu tablourile lui Piliuță, sau alea ale lui… Țucurencu! Exact așa, Țucurencu! Oricum, l-a ținut minte pe Piliuță! Credeți-mă, nu mă mai miră nimic în zilele noastre…

CONSTANTIN VAENI este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…