Arhive etichete: Constantin Vaeni

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_21.Cu Beligan… – Odată, maestrul Beligan i-a spus, zâmbindu-i cu blândețe și cu binecunoscuta-i maliție fermecătoare, unui gazetar ciumparliu, care, desigur, făcea și el, în felul lui, pe-a… filosoful de presă de județ, și care i s-a adresat, exprimându-și cam cu aceeași mârlănie „filosofică” devenită parcă „brend” pentru unii dintre „filosofii” de renume județean de azi (nu admirația, ci nedumerirea ciobănească față de faptul că la o vârstă atât de „înaintată” meșterul Beligan continua să fie prezent pe scenă, adică să joace, să traducă, ori chiar să monteze, în calitate de regizor, spectacole) : „Uite, dragul meu, dacă nu-ți place vârsta mea, dacă ți-e atât de antipatică, ori dacă te supără, nu pot decât să-ți urez să n-o apuci…” Continuă să citești

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_21.„Nu cerceta aceste legi” – Da’, chiar, pe ce lume trăiesc? Inspirat de un gând plin de miez, al unui prieten, referitor la oamenii „periferici” și la „oamenii deosebiți” ( la care – la ăștia din urmă – lumea se uită ca la urs și despre care așteaptă, mai ales de la televizor, „știri”, zvonuri, bârfe de tot felul și pe care toate televiziunile „îi vânează” – pe ăștia „deosebiții”- deseori mai rău decât sunt vânați zilele astea Ghiță, Coldea, Kovesi, sau Băsescu ) mi-am zis că poate n-ar fi lipsit de interes să vă „relatez” și eu ceva, scurt, apropos de „interesul” pe care lumea în care trăim și-l manifestă față de diferite „categorii” de semeni de-ai noștri. Zilele trecute am aflat că doi dintre bunii și destul de vechii mei prieteni divorțează! N-am rezistat și am vorbit cu amândoi – desigur cu fiecare în parte – încercând să aflu… ce dracu’ i-a apucat! Mare lucru n-am aflat, decât faptul că pe amândoi îi așteaptă niște situații dintre cele mai penibile: acte, peste acte, motive, martori, părinții – oameni respectabili și destul de în vârstă – complet derutați, partaje privind casa și niște bunuri, mașina cumpărată cu credit, împărțeala unor bani din niște conturi – nu mare lucru, fiindcă nu sunt, nici vorbă, bogați – și ce-i mai trist, nu se știe cum va fi „rezolvată” ( mă gândesc că doar prin instanță, probabil ) „problema” celor doi copii: o fetiță de 9 ani și un băiețel de 12 ani, ambii elevi. I-am povestit ieri toată „tărășenia” unui bun prieten comun, desigur mai pe larg, adică și cu ceva mai multe amănunte, printre care și faptul că o vecină de bloc, destul de apropiată celor doi prieteni ai noștri care divorțează, le-a spus acestora că „dacă nu se potolesc” și nu se „împăca”, ea anunță… Televiziunile. Ce zici, l-am întrebat pe amic, noi n-am putea face ceva? Doar n-o s-ajungă Daniela și Matei chiar niște personaje de „can-can”-uri d’astea mizerabile, pe la televizor… Ce dracu’? Totuși, sunt amândoi ditamai profesorii și nu de azi de ieri! Prietenul a izbucnit într-un hohot de râs, dezechilibrându-se, de era să cada pe trotuar, în mormanul de zăpadă de lângă noi, zicându-mi: Stai liniștit, prietene, poate s-anunțe vecina aia a lor și CNN-ul, că degeaba! Pe cine crezi tu c-o să intereseze faptul că un „cuplu periferic” divorțează? Nici Daniela nu-i Andreea Marin și nici Matei nu-i… turc! Aia da „dramă națională”!.. Pe ce lume trăiești? Da’, chiar! Pe ce lume trăiesc?

2.Mai ții minte măi, dragă Marie? – Maria Lătărețu, ce vremuri… S-a „corcit” lumea! Cui aș putea eu, oare, să-i dedic acest cântec? Fiindcă, nici podgoriile nu mai sunt azi ceea ce-au fost odată! Și nici „podgorenii” și nici oaspeții… Poți să dai în vreo podgorie peste cine vrei și peste cine nu vrei! S-a „corcit” lumea, d’aia „se acrește” până și mustul, înainte să se facă vin Și ea avea băsmăluță, și el încă mai avea ceva păr pe cap…

3.Dileme – Au fost și unii părinți nemulțumiți de faptul că, din cauza „codurilor”, mai exact din cauza iernii și-a gerului, copiii au mai rămas acasă încă o săptămână… Să speram, totuși, că vremea, ca și vremurile, s-o mai domoli! Hai, dom’ne, că e propagandă… „pesedistă”! Sanchi, frig! De fapt „ăștia” nu vor să recunoască faptul că „școlile sunt neîncălzite”… Probabil că aia din guvernul lu’ Cioloș le lăsaseră cu caloriferele și cu sobele duduind, și ce să vezi? „Nenorociții” ăștia, care-au venit acum la guvernare, de-ai dracu’ ce sunt ei, „au tăiat căldura în școli!

4. E adevărat? – Cică Johannis a promis cum că dacă mai vine și-al treilea val de ninsoare și de viscol, îi scoate, prin „decret prezidențial”, pe Kovesi, cu toți procurorii din dotare, și pe toți ăia din „servicii”, inclusiv pe toți „acoperiții” de prin televiziuni, gazete, „site”-uri, „ong”-uri. etc. la dat zăpada, în orașe și sate! Păi, așa da, frate! Ori e președinte, ori e… cârlig de rufe! Și-o să vedem astfel și cât de multă „mână de lucru calificată” există, încă, în țara asta și dacă oferta locurilor de munca sporește…

CONSTANTIN VAENI este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_21.Despre naționalism – Naționalismul nu este nimic altceva decât dragoste și grijă față de ai tăi, față de țara în care te-ai născut, față de familie, față de vecinii de stradă, de bloc, față de colegi, față de cei care – chiar dacă poate nu-i cunoști îndeaproape sau deloc – sunt toți de-o limbă, de-o cultură și de-o istorie cu tine, fără ca asta să însemne deloc că-i urăști pe „alții”! Nu urăști pe nimeni care e de altă „stirpe”, doar că prioritate – în inima ta, în viața ta, în opțiunile și în deciziile tale – o au „ai tăi”, fără jumătăți de măsură, așa cum i-a creat Dumnezeu: pe unii mai buni, ori pe alții mai puțin buni, dar „ai tăi”! Asta dacă ții, cât de cât, să ai o identitate, să ai, cât de cât, o demnitate și să poți spera că, la nevoie, cineva îți va da o cană cu apă curată, fără să-ți ceară vreun leu cu TVA și bon de decontare! Continuă să citești

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_21.O mâhnire – Și din păcate, asta s-a și întâmplat deja și continuă să se întâmple, și pe la noi și prin lumea larga, într-un ritm frenetic, îngrijorător… Prea mulți actori și actrițe au devenit, sau devin foarte repede după „intrarea în pâine” histrioni, într-o economie de piață delirantă și, mai nou, pierzându-și reperele și cauza, se prind tot mai des și în tot felul de „Ciuleandre politice”, bătând și ei pământul larg de prin iarmarocurile, cu specific autohton, în care evoluează degeaba! Iar Teatrul – după cum spunea cu amărăciune marele regizor Peter Brook – e în pericol „să se transforme, pe zi ce trece tot mai mult, în… Supermarket”. Și filmul într-o înșiruire de… „selfi”-uri, bune pentru postat pe net… Continuă să citești

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_21. E adevărat? Circulă zvonul prin stațiile de metrou „Universității” – peron pe dreapta, și „Izvor-parc”- peron tot pe dreapta, că toți ăia care semnează pentru Nic’șor, Clocilde și cu ailaltă, mai nouă – Cozzetta pare-mi-se – ca să poată și ei candida, că doar-doar o nimeri vreunul în Parlament și după aia să salveze România – toți care semnează vor intra primii în Schengen!
Acum știți cum e o vorba, arde focu’n paie ude, fiindcă văd că – pe lângă unele voci celebre ale elitei societăți civile – a ieșit la bătaie, mobilizând conștiințele electoratului – întru salvarea României și „îndrăgitul” artist – așa am citit pe net – „cant-autorul” Tudorică Chirilă – cred că unii măcar îl știți, cel cu
hit-ul anti-sistem „nu ne mai trageți pe dreapta”! Ați auzit? Știți ceva? Continuă să citești

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_21.Și chiar ne-ajunge!

E valabil și pentru „tehnocrați” și „tehnocrate”… Ia auziți ce scriu pe „burtieră” ăștia de la canalul colector, „Romaânia Tv.”: „Liderii politici sunt sfătuiți să nu mai facă sex, de teama spionilor”. Acum, eu înțeleg că vine campania electorală, care – după cum spunea și unul dintre invitații în emisiune – va fi o campanie pornografică, inclusiv cu șantaje sexuale, cu casete video… pentru adulți, avându-i ca „protagoniști” pe unii politicieni (casete video obținute, bineînțeles, pe surse, iar „sursele” le știți, nu intru în „detalii”, casete video, desigur, pentru adulții reduși mintal, ori care au avut o copilărie cu serioase „probleme” de creștere )… Dar,
politicienii n-ar mai trebui să facă sex, ori să facă sex cât mai rar, nu de „teama spionilor”, adică de teamă că-i filmează „cineaștii” Serviciilor, pentru diverse „Breaking-news”-uri, ci pentru că făcând sex, unii ar putea să și… procreeze.
Și chiar ne-ajunge! E valabil și pentru „tehnocrați” și „tehnocrate”!
Inclusiv pentru mai toți „deontologii” de prin televiziuni, mai mult sau mai puțin „premianți”…

  1. Faceți, vă rog, un efort

Știu că pe zi ce trece vă e tot mai greu, dar poate încercați, cât încă nu-i târziu:
scrieți, fraților, cât mai pe… românește! „Podoaba limbii voastre dați,/
cu românești cuvinte!”
, după cum spunea un poet, din „alte vremi”, pe nume Iancu Văcărescu, în „Testamentul” său literar, lăsat cu puțin înaintea nașterii „Teatrului cel Mare”, din București, care avea să devină „Teatrul Național”. Dacă vă cer prea mult, nu vă mâniați! Știți cum vi se spune în „preavizele” pe care le primiți, în cazul în care ați întârziat cu plata unei facturi la utilități, pe care între timp domniile voastre le-ați efectuat: „În cazul în care intre timp ați achitat datoria restantă, vă mulțumim și vă rugăm să nu luați în considerare acest preaviz „.. Așa și cu limba română!  Cât încă nu-i târziu!

3.Televizate…

„Breaking-news” la canalul colector „România Tv.”, exploziv, șocant! Chiar… „bomba zilei”! Divorțează Eba! Divorțează, ei și? Da’ ce, mă?  Divorțează Johannis? Care măcar e încă în funcție… Și-ar fi un fel de…știre! Bă, sunteți sănătoși la cap?.

4.Cu ambasadori…

După domnul Jammes Pettit, la Chișinău, sare din baie și domul Klemm, la Tismana ‘ntr-o grădină, tropăind și el prin Istoria României. Uitați-vă la el cu atenție! Eu v-am zis, nu vă luați de domnul Pettit, că o să sară și  domnul (Arnold Shwartzeneger)… Klemm!  Așa că, luați și de la domnul Klemm! O țineți minte p-aia, de pe „net”, cu „ ia de la Băsescu”, aia de fugea până și câinele… Păi da, fiindcă ăștia sunt ca în chestia aia: dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine! Era o vorbă, ce căuta neamțu’n Bulgaria?  Ce-o fi căutat, frate, domnul Klemm, în… Oltenia?.. Și încă la Tismana, într-o mănăstire?

CONSTANTIN VAENI  este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_2DE  13  MAI ! –  Oricâți ani împlinești în viață, rămân unele lucruri pe care nu le poți da uitării. Dar nici ele nu-ți prea dau pace… De obicei le alegi pe cele care iți convin și care te ajută să te dai mare… și șmecher. În 1963, pe la mijlocul lui septembrie, când de câteva zile bune cursurile începuseră la mai toate facultățile – dar eu nu-mi făcusem încă „lichidarea” de la Întreprinderea „Cooperativa Electrobobinajul”, din București, unde eram încadrat ca muncitor calificat, categoria a IV-a, cu 1125 lei pe lună, plus spor pentru schimb de noapte și spor de toxicitate, inclusiv 1l. de lapte/schimb ( asta după ce înainte fusesem „pedagog”, la 18 ani, la internatul unei Școli profesionale de ucenici auto din București, cu niște copii absolut minunați, majoritatea copii de la țară, dornici să învețe o meserie) – după ce avusesem trei eșecuri zdravene, în trei ani consecutivi, la I.A.T.C. „I.L.Caragiale” din București, la examenele de admitere la actorie (pentru că nu eram nici prea frumos, n-aveam nici cine știe ce voce, și mai eram și rârâit” și pentru că facultatea de „Regie de film” încă nu se reînființase) văzându-mă într-o dimineață regretata și buna mea mamă cum mă pregăteam grăbit, ca de obicei, să mă duc cuminte la serviciu, și bănuind ea că, fără doar și poate, dădusem iar examen de admitere la Institut, pentru a patra oară, ceea ce așa și era – la regie de film de data asta, facultate care, după 7 sau 8 ani de întrerupere, se reînființase, mi-a zis: de unde și până unde, măi mamă, tot ții tu așa, cu tot dinadinsul, să te faci artist? Continuă să citești

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_2PURE  ȘI  SIMPLE  –  Dacă serialele românești, cele de dinainte de ’89, care se difuzau pe TVR, cum au fost „Lumini și umbre”, „Pistruiatul”, sau „Un august în flăcări” (toate cu un evident caracter de seriale de acțiune și de aventuri, cu subiecte și cu personaje fictive, dar inspirate de fapte, întâmplări și personaje dintr-o perioadă istorică recentă încă)  sunt „catalogate” de către tot felul de propagandiști actuali, de duzină, drept „seriale propagandistice”, că doar erau… filme, nu „editoriale” din ziarul „Scânteia”, atunci serialele americănești, tot de dinainte de ’89, și care se difuzau tot pe TVR, cum au fost  „Dallas”, „Kojak”, „Incoruptibilii”, sau chiar „Colombo”, cu subiecte specifice lor și cu personajele fictive specifice lor și realizate, desigur, în „stilul” lor, (dar inspirate tot de întâmplări, fapte și personaje dintr-o istorie și ea încă recentă) alea ce „puii mei” erau?  Sau alea nu trebuie puse în aceeași căciulă, fiindcă „ stai, dom’ne, că nu e! E altceva cu serialele americănești, alea e polițiste, soro, e fără propagandă, e pure și simple”… Ca și un mare număr din filmele lor de altfel, mai ales dacă sunt cu războaie: pure si simple! Și care nici ele, desigur, nu sunt „editoriale” din „The Washington Post”, din „New York Times”, ori „știri” de-ale lui CNN si afiliații… Continuă să citești

Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_2

SCRISOARE  AMARĂ  –  Domnule ministru Curaj,  să vrei să scoți Istoria din școli (să ne înțelegem, este vorba de Istoria României),  să vrei să reduci, să sufoci adică, și numărul de ore de Limba și literatura română, după ce ai început „programul” de bătaie de joc la adresa copiilor și-a nepoților noștri cu scoaterea orelor de Limba latină, înseamnă să vrei cu tot dinadinsul să scoți România în stradă.  Fiindcă numai cine e o loază, căreia nu-i pasă de copiii lui, de nivelul de pregătire și de acumulare a unor cunoștințe obligatorii pentru un viitor cetățean al țării sale, numită încă România, nu va ieși în stradă, rămânând în casă, la televizor, ca să se uite la… Măruță, la Capatos  sau la aia cu „Can-Can tv.”, dorindu-și poate ca și copiii lui să ajungă cândva vedete, în emisiuni ca ale ăstora de azi! Continuă să citești