Domnul profesor IOAN N. RADU e singurul campion mondial din istoria Târgoviștei, un pasionat cercetător în domeniul astronauticii, autorul unui număr impresionant de lucrări în domeniu și un spirit mereu tânăr…

Am arătat într-o prezentare anterioară că Primăria Municipiului Târgovişte a lansat o mult aşteptată „Enciclopedie a oraşului Târgovişte”, lucrare de proporţii mari, care tratează sistematic despre oameni şi instituţii din toate domeniile de activitate desfăşurate de a lungul secolelor la Târgovişte şi care se constituie într-un tablou sintetic al cunoaşterii evoluţiei acestui oraş. În urma analizelor titlurilor şi a unor conţinuturi de articole, s-a constatat că monografia se axează mai puţin pe realizările naţionale sau internaţionale ale concitadinilor noştri din diferitele domenii ale ştiinţei şi tehnicii.

            În  acest caz, vin cu propunerea de a vă prezenta pe arhitectul şi profesorul universitar Alexandru Hristea Orăscu (1817—1894), unul dintre merituoşii noştri târgovişteni, care nu merită să fie lăsat uitării. Este unul dintre primii şi marii noştri arhitecţi. A fost profesor de matematică, decan şi rector la Universitatea din Bucureşti. A contribuit la introducerea „învăţăturii arhitecturii” în România, după cum afirmă G. Nichifor în lucrarea „Antemergătorul învăţării arhitecturii, Alexandru Orăscu “, apărută la Bucureşti în 1941.

            Alexandru H. Orăscu (a semnat toată viaţa, Orescu) s-a născut la Târgovişte, la 30 august 1817, ca fiu al lui Hristea Orăscu – serdar, care în Ţara Românească (sec. XIX) era asimilat cu funcţia de căpitan al poştelor şi îngrijitorul conacelor. Avea în subordine grupe de oştenĭ, lucrători şi carele de aprovizionare. În viaţa civilă era asimilat cu un boier de gradul al doilea.  Părinţii l-au dat în 1831 să urmeze la Bucureşti Colegiul Sf. Sava. După ce, la 8 martie 1840, a obţinut diploma de hotarnic eliberată de Direcţia Eforiei şcolilor, a plecat în Germania pe cheltuiala părinţilor săi.  Aici, la 3 aprilie 1844 obţine un certificat de absolvire a Şcolii de construcţii din Munchen, iar la 4 martie 1847 certificat de absolvire a studiilor de arhitectură, eliberat de Academia de Belle Arte din acest oraş. Revine în ţară şi este numit profesor de matematică la Colegiul Sf. Sava. Întoarcerea în ţară are loc in preajma revoluţiei din 1848, la care ia parte cu entuziasmul tinereţii sale. Apoi, intrat în divanul ad-hoc, ocupă funcţia de secretar al acestui divan, alăturându-se şi el tinerilor care solicitau cele patru puncte: unirea principatelor, autonomia ţării, domn străin şi regim constituţional.

            Activitatea didactică o începe în anul 1851 la Şcoala de conductori (constructori) de poduri şi  şosele, unde a  preda geometria descriptivă şi deţinea şi funcţia de director, iar din 1855 îl găsim profesor de arhitectură, poduri şi şosele la Şcoala de ofiţeri, înfiinţată de Barbu Ştirbei. La înfiinţarea, în octombrie 1863, a Şcolii superioare de ştiinţe din Bucureşti a fost numit profesor de geometrie descriptivă şi arhitectură, apoi, în noiembrie 1864, la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti a rămas în continuare profesor la aceeaşi catedră la Facultatea de ştiinţe, unde a funcţionat până în 1894. Alexandru Orăscu a fost primul decan al Facultăţii de ştiinţe din Bucureşti, ocupând această funcţie în perioada 1865-1870, iar în intervalul 1885-1892 a deţinut funcţia de rector al Universităţii Bucureştene.

            În afara profesiei a avut şi o carieră social-politică. A fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice în 1876, preşedinte al Ligii culturale (1890-1892), primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1891–1894) şi reprezentantul Universităţii Bucureşti în senatul ţării (1885-1892).

            Tipăriturile sau manuscrisele ce le cunoaştem în legătură cu activitatea sa didactică se rezumă la „Trataţie asupra Geometriei descriptive”, precedată de o introducere ce cuprinde teoria planului şi a liniei drepte privită în spaţiu. Era o traducere  din  franceză după  Lefebure de Fourcy. Publică și „Discursul ţinut cu ocaziunea solemnităţii aniversării a XXV~a de la înfiinţarea Universităţii”, de 13 pagini, rostit la Bucureşti, în 1889. La Biblioteca Academiei există Manuscrisul 4399, ce cuprinde scrisori adresate mitropolitului Moldovei, Iosif Naniescu, care nu au fost aprofundate.

            Ca operă de arhitectură datorată lui Alexandru Orăscu este de  menţionat vechiul   palat al Universităţii din Bucureşti, început în 1857, care  înainte de 1900 era  considerat ca unul dintre palatele însemnate ale Capitalei. Clădirea Universităţii, aşa cum o găsim azi, a fost refăcută între anii 1912-1926. La Biblioteca Academiei există o acuarelă a lui Orăscu din 1856, cu vechea perspectivă a faţadei Universităţii. Al. Orăscu a proiectat singur şi a construit hotelul „Bulevard” din Bucureşti şi  „Continental” din Constanţa. In colaborare cu C. Beniş a proiectat şi edificat frumoasa biserică din Bucureşti, Domniţa Bălaşa, din cărămidă aparentă, alternată cu fâşii imitând piatra, care îi conferă un aspect plăcut. A realizat un „Proiect de sistematizare” a Bucureştilor, în 1893. Al. Orăscu a făcut parte și din comisia monumentelor istorice. Aici, alături de marele arheolog şi profesor Alexandru Odobescu şi-a spus părerea competentă pentru fiecare restaurare. A fost (în 1883) diriginte al lucrărilor de restaurare a bisericii catedrale a Mitropoliei Iaşi.

            A decedat la 16 decembrie 1894.  Am constatat, în căutările mele, că nu există un reper târgoviştean care să amintească de acest mare concitadin. Am căutat o placă memorială, statuie, casă, stradă etc. sau o activitate social-culturală, lucrări tipărite sau câteva rânduri în Enciclopedia oraşului Târgovişte, amintită la începutul articolului.

            Oare merită să fie dat uitării?

         Mai ales că, în 2014, se împlinesc 120 de ani de la trecerea în nefiinţă a acestuia.

Data publicării: 21 februarie 2014