PRAF DE LABIRINT

 

Ziduri de necunoştinţă

Împărţeau lumea din faţa mea,

Lăsând doar o portiţă

Prin care să trec de ele.

Dar poate ar fi fost mult mai uşor

Să ocolesc stâncile de gheaţă

Şi să nu-mi pun viaţa

În primejdia unui labirint.

Cine putea şti însă ce m-aşteaptă?

Respiram cu-adrenalină.

Nici nu mi-am dat seama

De clipa când am trecut

De graniţa zidurilor din exterior.

Subit a apărut un alt decor,

O altă strălucire de lumină,

Cu care nu eram obişnuită.

Siguranţa lumii de-afară a dispărut,

Înlocuită de necunoscut

Şi de coridoare-ncrucişate.

Niciun drum drept,

Niciun indiciu spre ieşire.

Doar coloane de roci albe,

Cenuşii şi apoi negre.

Atâtea abateri de la o cale

Pe care credeam că ştiu să o parcurg,

Dar ale cărei pietre de sub talpă

S-au transformat în bolovane.

Cuprinsă de-o uşoară disperare,

Cu lacrimi reci de neputinţă,

Mă străduiam să fac drumul înapoi.

Era totuşi în zadar,

Căci mi-am dat seama mai târziu

Că nu voi trece niciodată

De-acel labirint

Dac-o să continui să mă-ntorc.

Am luat-o la fugă printre ziduri,

Fără să-mi pese de durerea

Pe care o simţeau iar paşii mei.

Coteam întâmplător

La câte vreo răscruce,

Aşteptam doar să văd unde

Drumul mă va duce.

Ştiam că-acolo undeva

Exista o poartă de ieşire

Şi că-am să pot scăpa cândva

De praful de pe zidărie.

Am început să râd

În timp ce alergam prin labirint

Şi-am început să iubesc

Închisoarea-aceea plină de alegeri,

Deci, de libertăţi.

Nu mai respiram adrenalină,

Ci un soi de fericire

Şi de preţuire

A timpului pierdut în labirint.

Parcă nu aş mai fi vrut

Să părăsesc acel necunoscut.

Mirosul rece de pământ

Era sângele din venele mele.

Depindeam atât de mult de el,

Cât nu credeam că-i cu putinţă.

O singură adiere blândă

De-un aer diferit

M-a făcut să ştiu că mă apropiam

De-o ieşire iminentă.

M-am oprit din alergat

Şi-am pornit-o înapoi,

Pe urmele paşilor de mai-nainte.

Dar se părea că-atunci,

După fiecare colţ de stâncă

Exista încă-o ieşire.

Nu mai voiam să plec acum.

Mă legasem cu sfori de piatră

De zidurile labirintului meu

Şi nu voiam să-l părăsesc.

Ştia atâtea despre mine!

Şi eu aşa puţine despre el..

Vântul de afară bătea prea tare

Şi zidurile n-au mai rezistat.

Se sfărâmau sub privirea mea,

Îmi acopereau mintea cu o perdea

Şi-ncercam din răsputeri

Să le refac din imaginaţia mea.

Dar umbrele nu sunt reale.

Atunci cu pietre-am desenat,

În foile memoriei mele,

Imaginea acelui labirint.

Am păstrat un pumn de praf

Şi l-am ascuns sub tălpi

Ca să pot merge ghidată

De zidurile lui.

Şi când lumea de afară

E prea oarbă ca să-nţeleagă

Importanţa unei astfel de-nchisori

Şi libertatea ei,

Mă-nchid în celule de nisip şi piatră

Şi hoinăresc din nou prin labirint.

 

CRISTINA  ANGHEL  este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…