Arhive etichetă: Cristina ANGHEL

Cristina ANGHEL – Roman în serial (Amintiri din praf de zgură, cap. 5 și 6)

Fotografia de profil a Tinnei AnghelAMINTIRI DIN PRAF DE ZGURĂ

CAPITOLUL V

Derulă lista contactelor până ajunse la litera „t”. se uită câteva minute bune la ecranul telefonului până îşi făcu curaj să apese tasta de formare a numărului. Începu să-şi roadă unghiile şi simţi că inima îi bate cu putere. Pentru un moment, spera să nu răspundă nimeni, aproape se ruga să se întâmple asta. Dar apoi auzi un glas de femeie la capătul firului şi mintea i se blocă. Continuă să citești

Cristina ANGHEL – Roman în serial (Amintiri din praf de zgură, cap. 3 și 4)

Fotografia de profil a Tinnei AnghelNicole stătea pe aceeaşi bancă ca de obicei, cu căştile în urechi. Se gândea dacă făcuse bine că le chemase pe cele două fete. Cum aveau să reacţioneze ele? Îşi masă baza nasului ca să nu o ia durerea de cap. Nu prea avea astâmpăr. Schimba melodiile întruna şi toate i se păreau prea lente. Apoi se uită la ceas. Mai avea zece minute de aşteptat. Continuă să citești

Cristina ANGHEL – Roman în serial (Amintiri din praf de zgură, cap 1 și 2)

Fotografia de profil a Tinnei AnghelAMINTIRI DIN PRAF DE ZGURĂ

CAPITOLUL I

Era o dimineață de vară, cu vânt slab. Lumina crudă a soarelui invada orice colțișor din camera lui Nicole, iar ea putea, așa întinsă în pat cum stătea, să vadă firele de praf dansând în aer. Se simți murdară și se dădu repede jos din pat. Și în baie pătrundea aceeași lumină orbitoare, dar parcă aici era mai rece. Apa o înviora, iar mirosul de levănțică al săpunului îi persistă ceva timp și după ce a intrat în bucătărie. Acolo o aștepta mama ei, cu micul dejun pregătit pe o farfurie, sorbind dintr-o ceașcă aburindă. Continuă să citești

Cristina ANGHEL – Povești de viață

Fotografia de profil a Tinnei AnghelScriind despre a scrie

Am început să citesc o carte despre povestea de viaţă a unui scriitor. De fapt, a unei scriitoare. O chema Mirona. „Un scriitor are nevoie de oameni”, îi spusese ei un francez. Pentru că trebuie să cunoşti oameni ca să ai despre ce să scrii. Şi aici m-am întrebat eu: nu poţi să scrii şi dacă nu străbaţi lumea în căutare de poveşti de viaţă? Nu pot să le creez eu din străfundurile minţii mele? Ba pot, cum să nu pot, doar asta mă tot chinui să fac. De fapt, nu mă chinui, aici ar fi un alt cuvânt, dar stând aşa şi contemplând cuvintele, le mai pierd din când în când. Le ştiu, sunt ascunse în rafturi din bibliotecă, dar în drumul până la ele risc să trezesc din somn alte poveşti, pe care nu vreau să le scriu acum. Continuă să citești

Cristina ANGHEL – Scrisoare pentru gânduri

cristina_anghelMi se întâmplă uneori să stau la marginea acţiunii şi să privesc totul cu nişte ochi care nu sunt ai mei. Nu au fost până acum. Sau până… acum câteva zile. Mă uit şi-mi spun că parcă aceşti oameni respiră un aer prin care nu trece timpul. Şi aerul prin care trece timpul îmi rămâne doar mie. Mişcarea lor mă oboseşte, vidul lor temporal mă intrigă şi mă frustrează şi… mă face să închid ochii şi să-i las în jocurile lor. Ca pe nişte mici copii. Continuă să citești

Cristina ANGHEL – Dragoste de viață

cristina_anghelOamenii sunt frumoşi. Nu ştii niciodată ce se ascunde în spatele privirii lor, nu ştii ce poveşti de viaţă ascund buzele, nu ştii câte bătăi de inimă au rezonat cu altele, nu ştii unde vor să ajungă tălpile înlănţuite-n încălţări. Dar ştii că mintea poate ajunge acolo unde imaginaţia nu-şi poate atinge limitele. Limitele oamenilor nu există. Continuă să citești

Cristina ANGHEL – Gust de amintiri…

cristina_anghel

1.E un amalgam de sunete
Şi de imagini
Şi de fire de nisip,
Pe o plaja plină de clipe născute
Din speranța luminii pe cer.
Iar printre miros de alge,
De nisip şi de căldură
Îmi deschid ochii soarelui.
Mulțumescu-ți, Doamne,
Că mi-ai dat lumină
În această lume plină de-ntuneric! Continuă să citești

Cristina ANGHEL – Despre viaţă

cristina_anghelTe-ai gândit vreodată că unele lucruri sunt inevitabile? Că unele lucruri se întâmplă doar pentru că trebuie să se întâmple? Nu poţi controla totul. Există momente în viaţă când speri ca totul să se petreacă aşa cum vrei tu. Şi începi să îţi imaginezi un viitor… şi crezi că trăieşti în el, faci tot posibilul să fie adevărat, dar nu îţi dai seama că nu depinde doar de tine. Eşti înconjurat de oameni cu interese şi viziuni diferite, care schimbă fără să îşi dea seama cursul existenţei tale. Şi realizezi atunci că nu poţi face totul aşa cum ai vrut. Unele lucruri nu pot fi schimbate. Pur şi simplu. Firul vieţii se înnoadă permanent cu amintiri. Se strâng în urmă atât de multe încât deznodarea firului devine imposibilă. Şi până la urmă, cu ce rost să îl destrami?… ai atât de multe de învăţat din ele! Privirile, cuvintele, sentimentele, acţiunile noastre se imprimă în peretele conştiinţei şi noduri lângă noduri, cărămizi lângă cărămizi, clădim înlăuntrul nostru puterea de a continua şi de a învăţa din greşeli. Continuă să citești