Ți s-a întâmplat, la fel și mie, să ai zeci de întrebări când vezi oameni pe stradă și să nu găsești răspunsuri? Ce se ascunde în spatele unui simplu zâmbet? Sau ce dureri îi apasă încât nu mai au puterea să aprecieze ce au?

Te-ai gândit vreodată că lucrurile și traiul prin simplă definiție și esență sunt dificile și de neînțeles?

Am cunoscut multe tipuri de oameni și de caractere. Oameni din care lipseau viața și bucuria, oameni care se mulțumeau cu superficialul și lucruri care veneau și plecau fără a lăsa o emoție în urmă, oameni în care zăcea ignoranța, care nu puneau emoție în nimic, care trăiau doar pentru ei… Poate acum ceva timp nu i-aș fi condamnat, cum nu o fac nici acum, dar ni s-au dat capacități pe care le ignorăm sau le ascundem adânc în esența noastră.

Te-ai gândit vreodată de ce unii nu își apreciază viața, părinții, prietenii, partenerii de viață? Nu li s-au dat ocaziile „să se lovească singuri”.

Trecând peste toate, realizezi târziu, plin de regrete, că nu ai făcut nimic bun sau memorabil pentru tine, iar vremea a trecut pe lângă și nu ai cum să o mai prinzi din urmă.. Ai trăit într-o ceață densă care nu ți-a lăsat decât timp pentru gânduri fără rost, învinuiri inutile sau pesimism. Ai uitat între timp că nu ești singur, că sunt copii abandonați pe străzi care depind de mila unora, care nu văd jucării decât în vitrine, care nu știu cum se simte o îmbrățișare. Ai uitat că sunt oameni care își pierd rostul vieții lăsat în mâinile altora, după mulți ani de zile, ani pe care alții nici nu îi trăiesc. Ai uitat că sunt bătrâni lăsați baltă de către cei cărora le-au dat viața. Și te-ai trezit…

Ai realizat târziu poate că viața e frumoasă, că nu poți avea un lucru sau o persoană fără să o meriți, că dacă nu apreciezi acum ceea ce ai, mâine dispare. Puțini sunt cei care și-au găsit într-adevăr răspunsul la: „Eu de ce sunt aici?”. Puțini sunt cei care au toate „ajunsurile” vieții. Tu de ce te plângi? Tu de ce nu zâmbești când ACUM e momentul să faci asta? Nu ești nemuritor. Se scurge nisipul din clepsidră, iar tu eviți să te gândești că dacă nu trăiești acum, mâine poate nu va mai fi.

Cunoaște-te. Învață. Iubește. Iartă. Apreciază. Nu fii snob. Gândește-te la alții. Nu mai critica sau judeca pentru că tu nu ai fost acolo. Tu ești doar aici. Ești propriul tău dascăl și critic. Tu decizi cum trăiești.

Și totuși… Ție cine îți deschide ușa când te întorci din rătăciri, încă mahmur din beția vieții?

DAIANA IONIA IACOB este elevă la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…