Am simțul cuvântului „acasă” foarte dezvoltat.

 

Am băut iar cafea. Mama e supărată – ei nu-i place să beau: zice că sunt prea mică și că o să devin dependentă, dar nici măcar nu beau des; ci doar când am timp. Dacă mă întreabă cineva, spun că îmi place cafeaua amară, iar în toate articolele mele despre cafea, ea e la fel. Dar, la drept vorbind, îmi place cea dulce – nu pot s-o suport pe cea amară. Spun și eu așa pentru că e mai poetic și lasă o impresie mai puternică, iar o fetiță a literelor ar trebui să bea cafea    dintr-asta, nu știu, ca să pară mai gânditoare și mă preocupată. Și vouă, dacă mă opriți pe stradă să mă întrebați de asta, tot așa o să vă răspund: „Eu beau cafea amară într-o zi de primăvară și scriu literatură!”. Mi se pare că se potrivesc elementele astea trei și toată lumea vorbește așa, fie că bea sau nu ciocolata asta pentru adulți.

Mai nou, se poartă să spui că, tot într-o altă zi de toamnă, ai fost într-un local micuț și călduros, în care intra soarele de ora 16.00 și că ai băut „o cafea” – încep să cred că economia orașului o să se ridice considerabil judecând după numărul de confesiuni pe care le-am auzit (și se mai plâng patronii!).

Eu nu beau niciodată în cafenele micuțe și călduroase: nu mă ajută bugetul și mă îngrozesc când mă gândesc că va trebui să bat atâta drum până acasă pe înserat. Mi se pare mai confortabilă ideea că nu mă voi otrăvi niciodată singură, că am o pătură groasă numai pentru mine și un top nou-nouț de hârtii ce stă pe biroul care e tot al meu. Îmi place covorul meu cu motive în ocru și maron, îmi plac șosetele mele plușate și bluza luată din dulapul fratelui meu. Ador suportul cu pixuri și creioane tocite, decorațiile de pe pereți, baloanele agățate de perdea și muzica ce se aude din două boxe ascunse sub masă. Îmi place noaptea ce se lasă în timp ce eu sunt în casă și îmi place de mama care mă mai întrerupe ca să vadă cum o mai duc. Iubesc ticăitul ceasului, ticăitul celuilalt ceas și vocea subțire a ceasului meu de mână. Iubesc păpușile din porțelan, doi marinari, coralul pe care-l am amintire de la mare și rama cu o poză în care nu sunt eu.

Și mai presus de toate, iubesc cafeaua care nu este absolut deloc amară; și nici cu lapte, nici cu frișcă – ci doar cu apă fiartă, cofeină și zahăr. Îmi place s-o beau și toamna și iarna; nici celelalte două anotimpuri nu fac excepție. Îmi place s-o pun într-o ceașcă închisă la culoare și să o țin pe o farfurioară cu o linguriță pe care nu o folosesc niciodată. Aștept întâi să se ducă aburul pentru că altfel mă frige la limbă.

Știu cât de des m-am repetat spunând: „îmi place” – asta mă face să zâmbesc egoist și-mi aduce aminte că nu mă interesează nici măcar în mică măsură unde-și beau ceilalți cafeaua sau ciocolata fierbinte; în cafenele sau nu. Eu agreez mai mult nimicurile astea care mă fac fericită pentru că, simplu, e un moft și pentru că, la fel de simplu, îmi plac!..

DARIA STEMATE e o fată frumoasă și delicată, stă în prima bancă, e în clasa a XI-a, la CARABELLA…