Mă bruschează de fiecare dată când ajunge acasă obosit sau supărat de vreun alt lucru minor; și până la urmă, de ce numesc eu locul ăsta „acasă„? Ce-i drept, e o construcție frumoasă cu două etaje, mobilată modern, dar pentru mine aduce mai mult cu un bordel care mai are doar o prostituată – doar o singură damă de companie: eu. Sunt Daria și spun asta deși îmi este greu  să-mi recunosc existența; să-mi simt suflul sau să-mi văd viața. Îmi văd doar fața albă în oglindă și mă mir că părul meu e încă negru. Aici e o singură oglindă în care eu mă admir; stau goală în baie cu ușa și cu fereastra deschise fără ca nimeni să mă vadă – nu am vecini. Stau exact în mijlocul băii,iar apa curge în cadă și o umple, iar pe mine nu. Îmi admir vânătaia de pe brațul drept, aproape de umăr și încerc să-i descifrez nuanțele exacte.

Și sunt goală de tot; dar nu mi-e rușine să mă privesc, chiar dacă am pielea prea palidă și un semn din naștere sub sânul stâng: sunt frumoasă. Cât sunt de frumoasă și el nu vede asta; el mă bruschează de fiecare dată – în fiecare zi și în multe dintre nopți când nu îi este somn sau când ia pastile. Muncește mult, iar eu îl întâmpin în cea mai sinceră formă de nud omenesc; fără să-i zâmbesc, ci doar uitându-mă dependentă la el; lui nu-i place să zâmbesc seducător sau… în orice fel. Spune că trupul meu îi povestește totul. Ce jalnică afirmație: nici nu mă admiră; nu-și ia nici două secunde din timp s-o facă. El doar mă apucă de brațul drept și mă trântește pe cea mai apropiată canapea în timp ce își dă jos cravata, cămașa… nu-mi spune nimic de noul ruj sau de faptul că părul meu e ondulat; nimic de mirosul de lilieci albi ce s-a imprimat în carnea de pe coapse și absolut nimic despre toți trandafirii din casă: lui îi este doar foame. E ca și cum ar vedea vitaminele fără să vadă fructul… Pur și simplu așa este el.

M-a făcut să plâng acum două zile, îi pregătisem o mâncare de legume și o limonadă. Când a ajuns acasă, s-a uitat la mâncare și a răsturnat farfuria pe jos:

– Îmi dai să mănânc numai resturi?

I-am explicat că este felul lui de mâncare preferat; a tăcut o secundă, apoi m-a plesnit cu toată furia.

– Crezi că am chef să mănânc același lucru în fiecare zi?

Atunci au început să-mi curgă lacrimile, iar el nu poate să suporte asta; m-a trântit la pământ și mi-a sucit un braț la spate, repetând tare, aproape ca o mașinărie:

– Javră! Javră! Javră!

Eu am început să plâng mai tare. Durerea se accentua, iar el nu-mi pronunța numele; stăteam chircită pe podea sub cuvintele lui identice ca sub o ploaie rece și am simțit repulsie:

– Eu sunt Daria!

A urlat și mi-a dat drumul la mână, lovindu-mă în același timp cu piciorul în abdomen; m-am ghemuit conștientă de pericol și am continuat să plâng sub același potop de cuvinte identice: Javră ordinară! Javră! Javră! M-a lovit din nou și din nou în abdomen, iar eu mă ghemuisem mai mult, țipând de durere: –

– Eu sunt Daria! Eu sunt Daria!

Asta l-a înfuriat și m-a bătut până am ajuns cumva culcată pe spate, cu trupul amorțit, fără să-i mai simt loviturile. Eram epuizată, cu lacrimile uscate, iar ochii începeau să mi se închidă amorțiți, așteptând mai mult ca orice un leșin. Capul mi s-a lăsat într-o parte și-i priveam incoștientă pantofii negrii. Și s-a oprit. S-a aplecat deasupra mea, mi-a prins fața cu palmele lui mari și mi-a șoptit șuierat printre dinți:

-Javră ordinară!

Abia atunci am văzut și eu cât de frumos era: cu ochii negri, cu buze cărnoase, maxilar puternic, acum încleștat și o barbă scurtă care-l maturiza teribil și… plângea. Îmi țineam cu greu ochii deschiși, însă m-am uitat într-ai lui și i-am șoptit și eu tot printre dinți:

– Eu sunt Daria…

Apoi s-a făcut întuneric și nu-mi mai amintesc nimic: decât un salon mai mult alb dintr-un spital pe care nu-l cunoșteam. Pe masa de lângă pat stătea un bucht mare de lilieci albi și un bilet pe care era desenată doar o inimă roșie… Acum stau exact în mijlocul băii și sunt goală de tot; aștept să se umple cada ca să pot arunca în apă florile de liliac. Într-o oră el trebuie să sosească de la muncă obosit, iar eu îl voi întâmpina tot cu un nud sincer; acum știu că el îmi va zâmbi și se va uita la mine timp de cinci minute, ca mai apoi să mergem să mâncăm împreună o mâncare de legume.

Acum știu, pentru că i-am câștigat respectul. Pentru el, eu sunt Daria…

DARIA STEMATE e o fată frumoasă și delicată, stă în prima bancă, e în clasa a XI-a, la CARABELLA…